Scena politicã internaţionalã este mai volatilã ca niciodatã. Probabil, doar în preajma unor conflagraţii aveam asemenea evoluţii de evenimente. Cert este cã nici SUA nu a avut un asemenea preşedinte bufon şi instabil, cel puţin în declaraţii. Un bufon care poate arunca în aer sute de ani de diplomaţie şi convenţii. Politica internaţionalã a evoluat cãtre ceva în care incertutudinea a înlocuit predictibilitatea, în care orice se negociazã şi în care interesele comerciale şi corporaţiile înlocuiesc de mult constituţii sau legi care reglementeazã drepturile omului.
Ceea ce nu ne mai surprinde şi ar trebui sã ne îngrijoreze este cã nimic nu ne mai surprinde, orice ar fi şi din orice domeniu de activitate. Aproape cã parcã mass-media şi social media ne pregãtesc zi de zi în legãturã cu o nouã stare de spirit, o nouã atmosferã în care o sã intrãm şi de care o sã avem parte Unii i-ar spune manipulare, alţii tranziţie cãtre o altã lume. O lume foarte durã oricum, din câte se prefigureazã. România are nevoie de o economie puternicã şi stabilã, de cetãţeni cu un nivel de trai mãcar mediu, dacã nu ridicat şi de politicieni extrem de abili în ceea ce priveşte politica internaţionalã. Trebuie sã fim foarte atenţi cum ne vom poziţiona în aceastã lume multipolarã: SUA, UE; China şi Rusia.
Stãm destul de rãu ca sã fim feriţi de vreo nenorocire. Avem ţara aşezatã în locul pe unde trec tancurile, pãsãrile migratoare, peste care trec avioanele şi avem ieşire la o mare unde pot avea loc conflicte armate. De abilitatea politicienilor noştri va depinde viitorul acestei ţãri. Este o ţarã micã şi tânãrã, dacã ne referim la teritoriu şi la data de la care suntem împreunã. Dar şi Belgia este micã şi Olanda, şi Elveţia. Sunt mici, dar puternice.
Ţine de voinţa şi de abilitatea politicienilor noştri şi de noi toţi, sã devenim o ţarã serioasã şi puternicã. Dar seriozitatea ar trebui sã ne caracterizeze cel mai mult. Alţii ar întreba la ce îţi mai foloseşte seriozitatea când eşti vândut pe o bucatã de şerveţel, cum a fãcut Churchill cu Europa de Est. Treaba este cã lumea aratã destul de rãu, de aceea în primul rând noi trebuie sã ne facem viaţa mai uşoarã şi sã încercãm sã nu depindem prea mult de voinţa altora. Adicã sã avem nevoie de cât mai puţine lucruri din afarã. Treaba asta a mai încercat-o şi Ceauşescu, iar poporul român a plãtit un preţ extrem de greu şi de dur.
Ce face generaţia de azi a politicienilor români şi cine sunt aceştia? Nimic la nivel macro, doar pe persoanã fizicã, pe grup de persoane, sã zicem partid şi cam atât. Nimeni nu este animat cu adevãrat de dragostea de ţarã şi nu este mânat în luptã de acest ideal. Avem numai falsuri pe piaţa politicã. Am avea nevoie de un Caragiale sã ni le expunã şi de fapt tipologiile le-a expus în operele sale şi îi putem identifica. Dar e nevoie de cineva, sã le zicã pe nume. O autoritate înaltã, sã îi determine sã iasã de pe scena publicã. Speranţele nu existã pentru cã junimea politicã e fãuritã la o şcoalã politicã de unde nu a avut ce sã înveţe bun pentru cariera ei politicã.
Vorba unui învãţat contemporan într-ale motivaţiei. Vrei sã fi bogat? Ai douã cãi: ori te apuci de afaceri ilegale şi încerci sã strângi primul milion şi apoi sã dai lovitura. Ori te lipeşti de un bogãtan şi copiezi ce face bogãtanul pentru a fi bogãtan. Sunt douã reţete simple. Şi în politicã junimea face acelaşi lucru. Copiazã de la mentori, iar mentorii … jalnici! Adicã ce model al putea fi Dragnea pentru tânãra generaţie sau Iohannis? Vorbim de dublul limbaj la ambii, cãci sunt acum la putere. Unul este şef de stat, altul este şeful statului. Ambii practicã dublul limbaj în politicã, animaţi fiind de interesele personale. Ce exemple pot fi ei pentru tânãra generaţie de politicieni. Zero. Ambii au în vedere doar obiective personale când se gândesc pe termen lung la viaţa politicã şi nu iau în calcul obiectivele ţãrii. Unul vrea sã scape de puşcãrie, iar altul sã mai prindã un mandat de preşedinte. Unul vrea sã scape de puşcãrie, sã poatã sã cheltuiascã averea pe care a ciugulit-o pânã acum, iar al doilea cred cã vrea doar sã iasã la pensie cu o pensie bunã, sã îşi poatã face vacanţele pe unde doreşte.
Cam astea sunt obiectivele oamenilor politici români. Ori sã trimiţi un Dragnea sau un Iohannis sã negocieze viitorul României în mediile internaţionale, cred cã soarta ne este scrisã. Ne întrebãm doar cine ne va fi stãpânul în urmãtoarea generaţie.
