Cele douã tabere beligerante de pe Frontul Referendumului Românesc – FRR – au de partea lor, fiecare, câte ceva dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept român: Traian Bãsescu, ca preşedinte suspendat, are Parchetul, cã ãsta i-a mai rãmas, plus ceva serviciisecrete, iar guvernanţii actuali, reieşiţi la 10 iunie curent, au Ministerul de Interne, plus instituţii de statisticã, reţeaua de asigurãri de sãnãtate etc. Cele douã tabere – Guvern şi Traian Bãsescu & Comp.- folosesc aceste “arme” sistematic, spre fie recãpãta ceea ce a pierdut – cazul Bãsescu – fie spre a-şi consolida şi valida pe mai departe poziţia cuceritã – cazul Guvernului.
Traina Bãsescu, însã, face o figurã specialã, subordonarea Parchetului fiind deja o chestiune ce a oripilat nu doar opinia publicã româneascã ci şi structurile marilor sisteme democratice intenaţionale – vezi cazul Americii, care veni val-vârtej, sã vadã ce şi cum cu democraţia noastrã dâmboviţeanã!
Lãsând la o parte interesul american pentru aspectele şifonate ale statului nostru de drept, interes care derivã dintr-un firesc interes al statului american, respectiv baza militarã NATO de la Deveselu (acesta ar fi, politicaly corect, nodul… gordonian al vizitei emisarilor Casei Albe, la Bucureşti), sã stãruim asupra Parchetului, devenit un fel de Invincibila Armada a preşedintelui suspendat. Folosirea acestei instituţii chiar şi de acolo, din garaj, cum şi-a intitulat Traian Bãsescu sediul sãu de campanie, ar putea fi interpretat ca un prim stadiu de transformare a acestuia într-un fel de SRL, comanditat de suspendat! În acest fel, toţi bugetarii procurori din organigramã ar trebui scoşi din finanţarea guvernamentalã şi trecuţi în cea a societãţii traianbãsiste! În felul acesta, bugetul s-ar uşura, banii urmând sã ia direcţii precum salariile medicilor, ale profesorilor, ale finanţãrii de drumuri şi şosele etc.
Lãsând gluma la o parte, actul justiţiabil românesc nu poate sã se însãnãtoşeascã atâta vrme cât botniţa stã pe gura uneia dintre pãrţile ei vitale, procuratura!
Important este sã înţelegem şi de ce acest Parchet îşi admite condiţia de subordonare? Nu cumva şefii lui sunt prinşi cu ceva la mânã, cu vreun dosar mai “sensibil”, care i-ar pune într-o luminã jenantã, compatibilã cu verun dosar de urmãrire penalã? Ori doar salariile lor consistente, care sã-i fereascã de tentaţiile corupţiei, sã fie motivul? Sau alte motive, mult mai subtile şi mai departe de înţelegerea “prostimii”, care-i ţine pe acei bani frumoşi, din taxe şi impozite, acolo unde se aflã ei, şi ne tot prelungesc, alãturi de alţii, agonia, sugerinţa, umilinţa?
Traian Bãsescu mai are aşi pe mâneca sa de politician dedat la tot felul de echilibristici, dincolo de interesul naţional, de dorinţa celor pe care-i reprezintã, de simpla şi demna reprezentare oficialã. Încrâncenarea celor douã tabere beligerante, în acest rãzboi de pe FRR, din care vor pierde, de fapt, trei tabere, adicã inclusiv naţiunea, în ansamblul ei, este un rãzboi al perdanţilor totali. “Experimentul România” este… în grafic, am putea spune, iar ciracii lui, din ţarã şi din strãinãtate, nu au decât a se bucura…
Privatizarea acestui FRR sub forma “luptei” dintre PARCHETUL SRL şi GUVERNUL S.A este tot ceea ce nu trebuia sã se întâmple într-o ţarã sufocatã de sãrãcie şi corupţie, cãlcatã în picioare de politicieni-figuranţi şi de samsari ai democraţiei, aduşi de vânturile schimbãrilor concepute în cabinete şi cancelarii masone…
Amricanii vin şi pleacã, Europa stã sã se prãbuşeascã sub propriile construcţii economico-finanţiste experimentale, iar România nu-şi mai gãseşte conducãtorii care s-o aducã cel puţin în stadiul de a-şi asuma propria condiţie, şi de a-şi înţelege cãderea în gol. Mãcar atât, în ceasul al doisprezecelea! Soluţii, încã ar mai fi, slavã, Domnului!
