Dacã dinafarã scumpa noastrã patrie pare o ţarã nãstruşnicã, uşor enigmaticã, prinsã-n ceţuri gotice, disputatã de pasiuni politice interminabile şi neobosite, dar şi de apucãturi fanariote – un “ce’’ balcanic acolo, exotic, dar nu tocmai frecventabil în ciuda frunzuliţei verzi puse de doamna Udrea peste ardoarea-i nubilã, dinãuntru, adicã chiar din miezul realitãţii naţionale, România pare tot mai mult o oalã aflatã sub presiune, un spaţiu din ce în ce mai greu respirabil în care se joacã, furibund, nu doar soarta fundamentelor democratice, ci chiar limitele normalitãţii.
De când a început tãrãşenia aceasta atât de stupidã cu demiterea intempestivã a lui Traian Bãsescu, lucrurile au ajuns la un nivel pe care nici cei mai pesimişti dintre noi nu l-ar fi putut bãnui. Şi iatã cum, deodatã, planeazã asupra spaţiului mioritic un iz de apocalipsã, de sfârşit de lume. Şi, din pãcate, nu vedem nicãieri semnele unei renaşteri, ale unei reînvieri, ale unui nou început promiţãtor şi salvator.
Belicoasa problemã a referendumului ne-a bulversat pe toţi. Cred cã la ora aceasta cel puţin jumãtate dintre noi, dacã nu chiar mai mult, habar nu mai are, dacã a avut cumva pânã acum, ce Dumnezeului e cu acest mult comentat qvorum, cu listele de alegãtori, cu toatã vânãtoarea de vrãjitoare elective în care sunt angrenaţi cu sagacitate procurori, miniştri şi foşti miniştri, preşedinţi de stat, interimari şi suspendaţi, servicii secrete şi trusturi de presã.
Meciul pe care CCR îl joacã cu nervii naţionali ar fi unul de poveste dacã toate acestea nu s-ar petrece pe fondul unei grave deprecieri a monedei naţionale şi al unei îngrozitoare stagnãri sociale şi economice. În plus, coana Europã se uitã chiorâş la noi, odatã tema loviturii de stat aruncatã în arena cu lei a dezbaterilor publice de alde spirite vigilente gen Monica Macovei. Chiar şi emisarii Americii au venit sã arunce o geanã pe la Cotroceni şi prin curticica preşedintelui suspendat. Premierul Victor Ponta parcã ar vrea sã dreagã busuiocul referendumului. El pare deja resemnat cu ideea reîntoarcerii bãsescului pe locul moale pe care se obişnuise deja amicul Crin. Cã le convine unora sau nu, referendumul a fost un act ratat. Pur şi simplu ratat. Ratat şi din punctul de vedere al lui Traian Bãsescu, şi al susţinãtorilor democrat-liberali. Dar şi din punctul de vedere al USL.
Traian Bãsescu a primit o palmã zdravãnã de la peste 7,5 milioane de cetãţeni sãtui de stilul agitat, conflictual şi arogant al micului licurici naţional. Aşa cum şi USL a primit una, împleticindu-se penibil în calcule politice şi legislative dupã momentul 29 iulie. O palmã dupã care şi unii, şi alţii vor ieşi cu feţele şifonate şi glicemia scãzutã în sondaje. Aşa cum şi noi vom ieşi cu nervii la pãmânt.
Indiferent de decizia CCR, de validarea sau invalidarea referendumului cu pricina, care ne-a enervat toatã vara aceasta, starea naţiunii e una jalnicã, şi o simţim pe pielea noastrã cu toţii, şi asta e tot ceea ce conteazã, la urma urmei. Economie blocatã, instituţii blocate, o ţarã întreagã blocatã, cu ochii la dezbaterile furibunde de la tv unde s-au produs tot felul de figuri şi figurine de cearã şi de ceaţã ale politicii autohtone.
