Tãcerea lui Ion Iliescu este suspectã în aceste sãptãmâni. Pânã la urmã este cel mai mare revoluţionar al ţãrii şi a fost primul care a dorit sã scape de Ceauşescu, sã aducã democraţia socialistã în România, apoi democraţia originalã, cu economie de piaţã, separaţia puterilor, statul de drept sau paralel şi tot tacâmul. În mod normal, Ion Iliescu, preşedintele onorific al PSD, ar trebui sã fie primul care se revoltã în legãturã cu situaţia în care a ajuns PSD şi ţara. Dar nu vrea cel mai probabil, având în vedere cã este una din victimele „statului paralel”. Adicã este şi el la o sutã şi ceva de ani anchetat şi chiar urmãrit penal în vreo douã dosare penale. Unul legat de revoluţie, cum cã nu a derulat-o corect şi altul legat de mineriadã, în calitate de prost organizator. Adicã sã te mai întrebi de unde are Dragnea apucãturile pe care le are.
Dar pânã la urmã nici nu conteazã culoarea politicã a lui Dragnea, având în vedere cã a trecut şi pe la PD, prin coteţul cu animale politice al lui Traian Bãsescu. Conteazã doar modelul impus în ultimii ani de politicienii români. Este statul la care au lucrat şi pe care l-au perfecţionat. Din pãcate, serviciile nu s-au ridicat tot timpul deasupra, sã fie sanitarul sistemului. Ca orice pãdure au şi uscãturi. Şi justiţia la fel. Şi în acest mod ar fi luat naştere statul paralel. Adicã nu conteazã ce voteazã cetãţeanul, listele cu cine trebuie sã intre în parlament sau în guvern treceau printr-un grup de elitişti ai statului paralel, se teoretizeazã.
Politicenii sã nu mai urle acum ca din gurã de şarpe pentru cã s-au bucurat de deliciile oferite de statul aşa-zis paralel. Ei au conlucrat la dezvoltarea acestuia. Toţi au dorit sã conducã absolut şi sã îşi strângã duşmanii de ouţe, cu dosarele penale. Pânã la urmã SRI este controlat de cãtre parlament. Cele trei puteri au posibilitatea sã se verifice reciproc. Acum ne dãm seama cã nu avem o democraţie autenticã, ci un fel de struţo-cãmilã, în care bãieţii buni joacã alãturi de cei rãi, între statul de drept şi statul paralel. Nu poate fi respinsã chiar de tot teoria statului paralel, având în vedere cum a fost vândutã România la bucatã în ultimii 30 de ani în numele economiei de piaţã şi al liberei iniţiative.
Ori dacã parlamentarii care nu au fost teoretic parte a statului paralel de ce nu ar fi putut da legi pentru pãstrarea terenurilor agricole, menţinerea resurselor în proprietatea statului român, politici de bunã dezvoltare a ţãrii. Jaful a fost schimb generalizat şi nu a interesat nimeni pe nimeni. Acum ne-am prins singuri în propria capcanã de democraţie pe care am realizat-o. De la Ion Iliescu, Adrian Nãstase, Traian Bãsescu, Victor Ponta şi Klaus Iohannis încoace. Toţi au pus câte o cãrãmidã la sistem, cã au fãcut sau cã nu au fãcut ceva, cã au folosit sau nu anumite instrumente ale statului paralel sau normal. În frunte cu Emil Constantinescu. El a fost prima victimã a statului paralel. Politicianul fãrã biluţe. De la el a început mutaţia şi mutanţii în democraţia româneascã. A câştigat alegerile, dar nu şi puterea, cum lãcrima.
Toţi sunt, suntem vinovaţi de ceea ce se întâmplã şi sã cãdem într-o extremã sau în alta nu are sens. Adevãrul este pe undeva la mijloc. Cert este un singur lucru: România nu mai are nevoie de un regim autoritar sau dictatorial, cu sau fãrã restrângere de libertãţi şi drepturi şi sistem opresiv. Cert este cã dacã s-a ajuns în faza în care apar indivizi de teapa lui Dragnea ca şefi de partid sau în funcţii publice este ceva extrem de grav cu democraţia româneascã. Este o mutaţie periculoasã pe care a suferit-o.
Oare sã ne întrebãm dacã democraţia în România nu funcţioneazã decât 30 de ani? Nu cred cã a ţinut vreodatã mai mult de atât, dacã a fost vreodatã România sistem democratic, când abia ieşeam din Evul Mediul în urmã cu o sutã de ani.
Aşadar, sã nu ne surprindã cã în România limitele democraţiei se depãşesc extrem de uşor. Oamenii nu sunt obişnuiţi cu „jugul libertãţii”, cum frumos se exprima un mare gânditor, ci cu jugul stãpânului. Fie cã este vorba de un stãpân din afarã sau unul din interior. Reflexul tãtucului încã nu a dispãrut şi oamenii încã se mai lasã înşelaţi de false figuri mesianice. Pânã şi Iisus avea 12 inşi cu ajutorul cãrora lucra, dupã cum se spune. Este imposibil ca unul sã le facã pe toate. Totul depinde ce se întâmplã cu cei 12, dacã îşi dau seama cã lucreazã pentru Iisus sau pentru Satana.
Aşadar, Dragnea nu existã fãrã cei din jurul sãu. Sistemul de partid şi de stat este construit. Aşadar, sã asistãm la ce se întâmplã. Adicã unii spectatori, alţii în stradã, alţii în politicã de o parte sau de alta a eşicherului.
Este rãzboiul româno-român, de care vorbea Octavian Paler. Numai cã nu este doar o teorie, ci este palpabil şi e în desfãşurare. Când doi inşi se ameninţã unul pe altul cu foc în interiorul unei case nu realizeazã cã riscã sã incendieze chiar casa în care locuiesc. Sã recapitulãm: avem sistemul de partid şi de stat al lui Dragnea, „statul paralel” şi românii. Cam multe Românii în anul Marii Uniri.
