Nunta este una dintre Sfintele Tainele ale creştinis-mului, alãturi de Taina Sfântului Botez, cea a Sfântului Mir, Taina Sfintei Împãrtãşanii, cea a Spovedaniei, a Hirotoniei (Preoţiei) şi cea a Sfântului Maslu. Creştinismul, la rândul lui, una dintre cele mai rãspândite credinţe, întemeiate pe Viaţa şi Învãţãtura lui Iisus Hristos, Învierea sa dupã trei zile fiind, în fapt, evenimentul cel mai înalt şi argumentul suprem al acestei religii. Românii sunt unul dintre popoarele cele mai credincioase, creştinismul ortodox fiind religia cea mai rãspânditã printre noi.
Iatã, preluate de pe www.resurse-ortodoxe.ro, câteva precizãri privind Taina Nunţii, aşa cum sunt rânduite cele cuvenite acestui eveniment din punctul de vedere al orotodoxiei: <<A şasea Tainã a Bisericii este Sfânta Tainã a Nunţii, prin care, dupã fãgãduinţa mirelui şi a miresei datã în mod liber în fata preotului, li se împãrtãşeşte acestora harul dumnezeiesc, care sfinţeşte însoţirea lor dupã fire, prefãcând-o într-o desãvârşitã şi curatã legãtura duhovniceascã, într-o unire pe viaţã, dupã chipul legãturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfânta Sa Bisericã.
Cãsãtoria a fost rânduiã de însuşi Dumnezeu încã în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se aratã cã Ziditorul a toate a aşezat cãsãtoria chiar de la început, prin cuvintele: “Nu e bine sã fie omul singur; sã-i facem ajutor potrivit pentru. el” (Facere II, 18). El a binecuvântat însoţirea bãrbatului cu femeia, zicând : “Creşteţi şi vã înmulţiţi şi umpleţi pãmântul şi-l stãpaniţi (Facere I, 28). Dar în Noul Testament cãsãtoria este înãltaţã şi aşezatã de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea cã a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1?11). Iar de câte ori a gãsit bun prilej sã grãiascã despre cãsãtorie, El a privit-o ca Sfânta Taina, subliniind importanţa ei prin cuvintele: “Pentru aceea va lãsa omul pe tatãl sãu şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul sã nu despartã” (Matei XIX, 5?6).>>
Oricât am cãutat noi prin cele prevãzute de Vechiul ori Noul Testament, nu am gãsit vreo precizare privind “Nunta la câini”! Da, pentru cã se procedeazã tot mai frecvent la un fel de ritual de nuntã, care îl copiazã pe cel ototodox, ori pe cel creştin, în general, între perechi de câini! Desigur, nu câinii sunt cei care au aceastã iniţiativã ci stãpânii lor, familiile celor care îi au în grijã. Ce ar fi de spus, în aceste cazuri, repetãm nu puţine şi nu doar la noi? Blasfemie ar fi primul cuvânt, privind lucrurile strict din perspectiva religioasã. Apoi, conceptul de încãlcare a drepturilor animalelor. Care dintre cele douã infracţiuni, prima de ordin moral, cea de a doua, şi moral, şi penal ar fi mai gravã? Spurcarea celor rânduite, în cazul primeia, a celor rânduite de Biserica Ortodoxã, ar fi una ce aduce atingere multor milioane de ortodocşi, includerea câinilor în rândul drept-credincioşilor constituind nu atât un omagiu adus câinilor ca fiind cei mai… credincioşi prieteni ai omului (confuzie de termeni, atenţie!), cât coborârea omului la stadiul de animalitate, fie ea şi caninã! Aici, în primul rând, ar trebui sã se auto-sesizeze Biserica Ortodoxã Românã, şi, cu blândeţe şi fermitate, în acelaşi timp, sã explice oamenilor ce-şi nuntesc patrupedele canine ofensa adusã demnitãţii umane, dincolo de orice argument privind respectul faţã de animale. Pe partea cealaltã, militanţii pentru drepturile animalelor ar trebui sã se sesizeze şi sã ia atitudine, câinii fiind puşi în situaţii ce nu sunt compatibile cu nivelul lor de dezvoltare, reprezentare şi manifestare a condiţiei lor naturale. Chiar dresaţi şi, astfel, îndepãrtaţi de instinctele lor animalice violente, simulacrul de nuntã, în cazul lor, nu rezolvã împerecherea lor la nivelul condiţiei impuse de normele şi Învãţãtura creştinã! Oricât s-ar strãdui stãpânii câinilor, aceştia îşi vor… rezolva înperecherea tot la nivelul instinctului nereuşind sã-şi sublimeze acest dat natural în iubire, respect, dreaptã-credinţã, închinare şi rugãciune… Câinii sunt supuşi, astfel, unor acţiuni departe de rasa şi necesitãţile lor, şi care îi pun în situaţii neconforme cu condiţia lor, sunt, pe scurt spus, siluiţi, chinuiţi, manipulaţi conform unor ieşiri din condiţia umanã a celor care îi au în grijã, deci, se produce un atentat la drepturile lor!
Întorcându-ne, însã la semnificaţia religioasã a mascaradei numitã “nuntã de câini”, cu toatã buna intenţie a stãpânilor acelor câini, sã ne întrebãm de ce Sfânta Bisericã nu se auto-sesizeazã, de ce nu ia în vreun fel atitudine, de nu sesizeazã ea oficiile de protecţia animalelor? De ce nu anatemizeazã ea astfel de acţiuni ofensatoare la adresa demnitãţii şi condiţiei umane, la înseşi temeliile Ortodoxiei, ale Dreptei şi Sfintei Credinţe?
Din pãcate, Biserica Ortodoxã Românã are rare şi molatece astfel de ieşiri în spaţiul public, prin care sã apere… drepturile drept-credincioşilor! Pe de altã parte, are mereu trimişi emisari în sutanã pentru a atrage fonduri, alocaţii bugetare, resurse de finanţare spre ridicarea altor şi altor lãcaşe de cult! Foarte bine, dar de ce aceste lãcaşe nu sunt apãrate în structura lor ideaticã, atunci când este cazul, precum în acesta, al “nunţilor de câini”, fenomen social care se extinde, se pare, printre tot felul de neofiţi, de aroganţi, care, probabil, nu ştiu diferenţa dintre un moft personal şi un afront adus unei religii? Numeni nu doreşte, şi nici noi, implicit, a aduce vreo atingere la libertatea de manifestare a unor credinţe, sau a renunţãrii la o credinţã, sau la neîmpãrtãşirea vreunei credinţe, dar asta nu înseamnã cã trebuie sã batjocoreşti pe cei care îmbrãţişeazã vreuna! Iar preoţi sunt primii care ar tebui sã se manifeste în astfel de cazuri, şi sã lase dulcea dojanã din cadrul slujbelor, şi sã renunţe pentru câteva momente la meditaţia metafizicã şi sã punã piciorul în prag, sã apere comunitatea drept-credincioşilor de atacuri sataniste, pânã la urmã, de felul “nunţilor de câini”! Tot fãcând concesii, ne vom trezi şi cu vreo iniţiativã de revizuire a Noului Testament, a Ortodoxiei, iar preoţii vor fi invitaţi sã oficieze la astfel de sacrilegii ritualice, ori, dacã vreţi, o formulã mai… blândã, de început de sacrilegiu! Globalizarea şi ecumenismul, ca formã de manifestare în plan religios, spre diluarea credinţelor fundamentale, sapã vârtos la temeliile neamului omenesc. Statul cu mâinile în sân sub acest asediu, conştient sau mai puţin conştient în rândul unora, este o stare de complicitate deja, numai bunã de acuzat în persistenţa ei impardonabilã!
A. Bisericanu
