Mã fraţilor, mã mehedinţenii mei cetitori de Obiectiv, fusei la târg, pi la Vînju Mare. Mai fusesem io, mai acu ceva timp, da nu mai e ce a fost odatã. Pã înainte era puzderie de oameni, din toate pãrţile Mehedinţiului, nu mai puteai sã treci cu maşina de târgoveţi, care mai de care sã-şi prezinte marfa.
Altã viaţã, mã nepoate, nu mai sunt vremurile de altãdatã. Pã acuma era marfã din Turcia, marfã din Spania, marfã din Italia, mai era ceva de pin China, de ziceai cã s-a mutat globul la Vînju-Mare, nu mai erau rãsadurile de castraveţi, nici porcuşorii de lapte, doar o gloabã amãrâtã o detea un beţiv pe câteva sticle de bere expiratã. Cãtai io cu privirea pin ãl târg, doar doar oi da de vreo personalitate, de vreun parlamentar, ceva, da bag de samã cã era prea jos nivelu pentru ‘mnealor sã sã coboare pin târg.
Dacã vãzui cã nu e mare lucru de vãzut pi la Vânju-Mare, cã dacã pi la Strehaia sã mai dã cu var, iarã pin sud e mai greu cu hãrnicia edililor, mã întorsei la Severinu nostru cel de toate zilele.
Şi ajunsei taman numai bine sã plãtesc şi io neşte taxe, sã mai achit una-alta, da nu nimerii bine. Pã nu, cã era închis peste tot. Cicã lunea asta nu sã lucrã, pe motiv de Rusalii, cã dacã picã la începutu’ sãptãmânii e bine sã sã înceapã munca de marţi. Pã da, începe marţi şi sã terminã joi, cã vineri e iar liber, cã e ziua copiilor.
Mã fraţilor, io înţeleg cã e ziua alor mici, da nici ai mari nu mai trebe sã munceascã?! Pã în ritmu ãsta, sunt patru zile libere din şapte într-o sãptãmânã, adicã mai mult stãm decât lucrãm. Pã e bine, mã nepoate, de asta zisã al lu’ Zbanghiu cã el vrea sã inverseze sãptãmâna, cicã sã munceascã douã zile, în weekend şi sã stea cinci zile la umbrã. Bine, cicã nu ar sta degeaba, doar ar mai tãia frunze la câini, din când în când.
Mã nepoate, n-om fi noi severinenii printre ai mai înstãriţi dintre români, da sã te apuci sã furi florile din ghivecele vecinilor, parcã nu prea se cade. Ce sã mai vorbim de muncã cinstitã, de civilizaţie şi datorie civicã, dacã aruncãm gunoiul pe tot bulevardu, ba din maşini, ba ca pietoni, de zici cã e oraşu’ altora, nu al nostru. Aia e. Da şi când sã organizã bursa locurilor de muncã, mulţi venirã, puţini sã angajarã. Pã da, cã-şi deterã sama cã nu sã dau bani pe degeaba, pe tãiat frunze la câini, ori pe cinci zile libere pe sãptãmânã. Pã nu, cã unii dacã vãzurã cã sã poate şi aşa, zisãrã cã de ce sã munceascã, cã pe 12 milioane nu sã cade, cã mai bine sã le ducã dorul, decât grija. Şi ne mai plângem.
Mã fraţilor fu, ca imagine, zîc, frumoasã acţiunea micilor liberali, în frunte cu ãsta micu di la primãrie, de sãrea la geam înainte de alegeri, sã vadã dacã nu cumva i-a luat cineva scaunu, da cam scoasã din peisaj. Şi sã vã spui şi de ce. Sã te apuci sã desfãşori drapelul ţãrii, pe la Cazanele Mici, în faţa celei mai înalte sculpturi în piatrã din Europa, ca sã marchezi 143 de ani di la înfiinţarea formaţiunii liberale, e cam forţat. În primul rând cã Decebal nu prea avea treabã cu partidele, iarã istoria ţãrişoarei ãsteia nu a stat niciodatã într-un singur partid.
Aşa cã Decebal e bine sã rãmânã al tuturor, indiferent de culoarea politicã, cã poate sã supãrã Zamolxis şi nu e bine. Aşa cã lãsaţi istoria la locul ei şi tineretu’ sã-şi vadã de ale lui. Da, deh, ale tinereţii valurile Dunãrii, probabel!
Da pãnã data viitoare, hai sã fiţi iubiţi şi optimişti!
