Guvernanţii ar fi trebuit sã rezolve probleme nu sã genereze probleme în aceastã ţarã. Au venit cu un program de guvernare cei de la PSD şi ALDE şi sigur cã au fost obligaţi sã îl punã în practicã. Intenţiile nu au fost rele şi anume de a creşte nivelul de trai prin creşterea nivelului de salarizare, dar sunt de analizat mãsurile prin care îşi vor fi atins scopul. Nu mai conteazã nici mãcar motivaţia care i-a determinat pe guvernanţi sã cheltuie peste noapte sume uriaşe pentru salariile din administraţie şi prin aplicarea legii salarizãrii unitare.
Sã zicem cã intenţiile au fost bune, chiar dacã anumiţi analişti susţin cã s-a dorit „îmbunarea” categoriilor sociale sau îndestularea lor înainte de a se trece la modificarea legilor justiţiei, care sã devinã unele mai blânde pentru guvernanţi. Sã zicem cã trecem şi peste asta, pentru cã orice politician este tentat sã se aşeze deasupra legii, iar în ţara noastrã este o tradiţie milenarã din acest punct de vedere.
Ce nu au luat în calcul pesediştii lui Dragnea este cã lucrurile sunt interconectate şi legile încep sã producã efecte în tot sistemul în momentul în care le aprobi şi sunt publicate. Problema este cã nimeni nu a calculat cu adevãrat efectele legislaţiei de pânã acum şi ale mãsurilor fiscale şi de majorare a lefurilor pentru bugetari şi ce impact va avea acest lucru asupra economiei şi asupra vieţii de zi cu zi în general. Ce se va întâmpla cu inflaţia, cu preţurile, cu sãnãtatea, cu educaţia. Nu poţi, pe niciunde în lume, sã creezi echilibre generând dezechilibre. Este imposibil sã tai dintr-un sac o bucatã de pânzã cu gândul cã vei astupa o gaurã în altã parte în acelaşi sac. Şi sã mergi pe soluţia asta la infinit, seamãnã cu o schemã de tip Ponzi.
Pânã la urmã se aflã, treaba se va prãbuşi. Adicã, economia a început deja sã tremure, sã şuiere. Guvernanţii au început sã repare acolo unde a început sã se strice, luând piese din altã parte. Tot amestecã la soluţii şi la piesele din mecanism şi le schimbã unele cu altele pânã când nu va mai merge treaba.
În tot acest fundal, inflaţia va începe sã producã şi ea efecte şi va naşte în cele din urmã un monstru pe care nici mãcar Isãrescu nu va mai putea sã îl stãpâneascã, nici mãcar dacã va convoca întreaga masonerie în Capitalã.
Treaba este dacã dupã ce va face explozie sistemul economic şi social va mai putea cineva sã punã piesele cap la cap şi sã repare ce se mai poate repara. Adicã tot nişte politicieni aleşi în mod democratic. Toatã lumea vorbeşte deja de lipsa de chibzuinţã a unor primari care au mãrit salarii la limita maximã şi acum nu mai au bani sã le plãteascã. Tot mai des se vorbeşte de concedieri, reduceri de personal şi de restructurãri în administraţia publicã localã şi în alte sectoare de activitate.
Este clar cã sunt nişte inechitãţi greu de combãtut între diferitele sisteme ale societãţii. De exemplu, un şofer de primãrie câştigã mai bine decât un profesor. Profesorii sunt nemulţumiţi, angajaţii din sãnãtate sunt nemulţumiţi şi tot aşa. Ca sã le închidã gura celor din sãnãtate, guvernanţii au decis sã le dea banii din viitor. Dar pentru cã era prea mare efortul s-au gândit sã le plafoneze sporurile. Din acest motiv s-a ajuns la noi dezechilibre salariale şi chiar la salarii mai mici. Lumea iese în stradã, dacã nu se mai poate îndrepta mare lucru, pentru cã mijloacele nu sunt cele potrivite. Luãm dintr-o parte sã reparãm în alta. În felul acesta vor apãrea noi şi noi dezechilibre. Sistemul stã sã crape. Cine îl mai bandajeazã şi cine va mai putea sã îl repare vreodatã. Miroase a faliment pe ici pe colo. Poate e doar miros de grãtar de primãvarã. Iar pe grãtar sunt categoriile sociale.
