Mai înţelege cineva ceva din acest prelung, obositor şi fãrã ieşire talmeş-balmeş care este politica jucatã pe marea scenã a Descântãrii României de azi? Ultima fãrâmã de speranţã, luminiţa de la capãtul tunelului incoerenţei şi nevrozei sociale în care ne scãldãm de amar de vreme, pare cã vine de la Curtea Constituţionalã. Abia dupã ce infailibila C.C.R. va decide soarta referendumului din 29 iulie vom reuşi sã trãim, poate, într-un climat mai detensionat, mai respirabil, mai plãcut. Spunem “poate’’ deoarece nici aşa nu e nimic sigur. Nici chiar decizia Curţii nu e un garant al ieşirii din aceastã prelungã beligeranţã fãrã mamã şi fãrã tatã în care s-au prins, ca într-o horã a aversiunii neostenite, politicienii bãştinaşi. Onorabila CCR, devenitã tam-nisam arbitrul democraţiei autohtone, are una dintre cele mai dificile misiuni din întreaga ei existenţã instituţionalã, dacã nu chiar cea mai dificilã. Pur şi simplu va trebui sã limpezeascã apele tulburate la greu de orgoliile politice fãrã mãsurã, de paşii pripiţi şi împleticiţi ai politicii româneşti pe drumul ei glorios spre societatea democraticã multilateral nevrozatã.
Dar sã nu ne facem prea multe iluzii legate de posibila detensionare a climatului public dupã 31 august. E puţin probabil cã stimabila Curte Constituţionalã sau alt for al scumpei noastre democraţii originale şi pãguboase sã fie în mãsurã sã limpezeascã apele în bãltoaca politicii de la noi. Cu sau fãrã Traian Bãsescu la Cotroceni lucrurile nu miros a bine. Instituţiile sunt blocate. Investiţiile sunt blocate. Oamenii sunt şi ei blocaţi, în partizanate politice pernicioase sau în neutralitãţi scârbite, în datorii, temeri, griji de fiecare zi.
În lupta acerbã dintre taberele politice cei care sunt la mijloc, prinşi pe câmpul de luptã între loviturile de artilerie, sunt chiar cetãţenii, contribuabilii şi votanţii, cifrele şi numele de pe toate listele electorale posibile şi imposibile şi care sunt acum mãrul discordiei. Acei cetãţeni deveniţi spectatorii melo-comediei politice româneşti şi victime colaterale ale democraţiei.
Niciodatã nu s-a desfãşurat în spaţiul public de la noi atâta urã, atâta intransigenţã, obtuzitate şi agresivitate politicã. Devine deja un exerciţiu de rezistenţã a nervilor sã priveşti un talk-show pe una sau alta dintre televiziunile naţionale. Nu ai cum sã nu te îngrozeşti de lipsa de viziune, de claritate şi de soluţii a politicianului român.Şi e un veritabil exerciţiu de inteligenţã sã discerni, privind la televizor, adevãrul de manipulare, intenţia bunã de malversaţiune, prostia de deşteptãciune. Toatã lumea româneascã pare a pluti azi într-o zonã gri, a confuziei totale, economice, legislative şi psihosociale. România a devenit deja o ţarã irespirabilã, şi nu doar din cauza teribilei canicule. Multã vreme ne-am gândit cã revenirea la Cotroceni a lui Traian Bãsescu ar fi o micã soluţie necesarã la criza momentului. Din pãcate însã atitudinea de beligeranţã a preşedintelui suspendat, continua lui stare de harţã cu adversarii (care nici ei nu se lasã, nu fac niciun pas înţelept înapoi) nu ne lasã sã sperãm într-o Românie post-referendum calmã şi progresistã, ci mai crând pare a fi tocmai garantul unei continuãri a acestui rãzboi civil mascat. Nu spunem cã Traian Bãsescu e capul rãutãţilor, nici vorbã. Nu e singurul cap al rãutãţilor din politica de la noi. Are, din pãcate, şi cu cine sã combatã (şi combate bine) şi cu cine sã se compare.
Cum va arãta România postreferendum vom afla dupã 31 august. Toamna se vor numãrã bobocii referendumului din 29 iulie!
