România se pare cã a rãmas ţara zilei de mâine şi atât. Nu mai are niciun politician vreun obiectiv mãreţ. Sigur cã pe hârtie sunt destule şi sunt scoase mai ales când vin alegerile. Unii promit autostrãzi de vreo 28 de ani încoace. Alţii o ţarã ca afarã, alţii o justiţie ca afarã. Unii mai vin şi propun o agriculturã performantã, administraţie modernizatã şi reformatã. Alţii un sistem sanitar în care nu se mai moare pe patul de spital sau pe hol sau chiar în stradã. Un sistem de sãnãtate în care pacientul nu se duce la spital cu o boalã şi pleacã acasã cu douã bacterii, adicã se alege cu boli în plus.
Ce mai promit politicienii şi cei care ajung în parlament, în guvern sau pe funcţii la nivel local? De toate: canalizare, veceuri în şcoli şi în toate gospodãriile, deşi jumãtate din gospodãrii sunt încã dupã sistemul „buda din fundul grãdinii”, adicã tot un fel de ev mediu târziu. Politicienii mai promit apã curentã în şcoli şi în casele din mediul rural. Unii încã mai promit şi reţele electrice, semn cã încã mai sunt câteva gospodãrii care nu au vãzut curent electric în epoca internetului şi a facebook.
Politicienii promit drumuri ca afarã, în care nu iei pe roţi şoseaua şi o duci acasã, în care nu pici cu tot cu maşinã prin asfalt, în care nu ajungi la serviciu cu parbrizul crãpat. O ţarã în care autostrada nu are nevoie de reparaţii înainte de inaugurare. Politicienii promit cã va creşte nivelul de trai şi nu vom avea în continuare 300 de euro pe lunã, cât obţine un cerşetor român poate pe zi sub Tour Eiffel sau pe lângã Parlamentul britanic.
Politicienii mai promit un sistem de învãţãmânt performant, care sã nu mai producã „pe stoc” generaţii de absolvenţi care nu au ce face cu diplomele. Un sistem în care nu mai existã jumãtate din absolvenţii de liceu fãrã diplomã de bacalaureat. Un milion de absolvenţi de liceu nu au obţinut în ultimul deceniu diploma de bacalaureat. Pe cine a ajutat şi cu ce cã existã absolvenţi fãrã bac? Pe ce piaţã a muncii s-au integrat absolvenţii respectivi? Pe niciunde probabil sunt necalificaţi sau au plecat afarã sau sunt fãrã ocupaţie. Trebuie sã facã cineva şi muncile grele din alte state. Pe lumea asta e nevoie şi de cineva care sã le punã pamperşi bãtrânilor sau sã îi hrãneascã. Adicã în alte state se oferã dreptul la o moarte demnã celor care au muncit o viaţã. Ce mai promit politicienii: promit pensii decente pentru pensionari. Adicã nu 450 de lei, nu 600 de lei. Promit medicamente ieftine, deşi ştiu foarte bine cã este imposibil acest lucru. Adicã mai ieftine cu un leu poate.
Politicienii promit cã vor face ca turismul sã înfloreascã în ţara noastrã şi promit un litoral mãcar ca în Bulgaria. Aleşii promit companii performante şi modernizate în ţara noastrã, precum Tarom, CFR, companiile energetice şi altele. Norocul lor este cã aici nu prea mai au ce sã promitã, pentru cã totul a fost fãcut bucãţi şi vândut la fier vechi sau privatizat şi închis.
Politicienii promit cã cercetarea va avea o altã faţã, cã vom avea vaccin, cã profesorii şi cercetãtorii noştri nu vor mai fi umiliţi pe salariul minim prin vreo şcoalã sau pe la vreun institut de cercetare, în ruinã.
Politicienii promit cã vor scoate din mizerie staţiunile agricole de cercetare, dar livezile au fost puse de mult pe foc, iar terenurile au fost luate de bãieţii deştepţi. Politicienii promit cã vor stopa jaful din pãduri, cã vor rãscumpãra acţiunile Petrom, cã vom avea gazele şi energia noastrã. Energie electricã mai avem şi politicienii promit cã nu vor vinde şi ultimele companii neprivatizate.
Politicienii promit moralitate, codul etic şi reformarea partidelor din interior. Promit cã respectã legea, cã nu sunt mai presus de lege şi cã nu îşi croiesc legi care sã îi protejeze. Politicienii le promit românilor mãcar o moarte demnã, însã este un pericol sã mori la preţurile actuale. Cel mai bine este sã supravieţuieşti cum poţi, în speranţa cã va sosi vremea în care o înmormântare nu va costa cât o maşinã second-hand sau mai mult decât atât sau decât avansul la o maşinã de lux.
Politicienii promit şi cam atât. În realitate pe români îi doare în fund de români. Fiecare îşi vede de ziua de mâine. Mai multã dezbinare şi urã decât în acest an al Centenarului Marii Unirii nici cã s-au mai vãzut în ultima sutã de ani. Suntem complet despãrţiţi, clasa condusã de clasa conducãtoare, românii din ţarã de cei de afarã, români cu bani de cei fãrã bani: trãim de la o zi la alta şi de pe o zi pe alta. Nu e cruntã sãrãcia, ci pierderea speranţei.
