* 21 martie – Ziua Internaţionalã a Poeziei, o zi din calendar demnã de tot respectul, faţã de atâtea alte şi alte zile cu… dedicaţie! Asta pentru cã poezia este una dintre cele mai înalte forme (dacã nu chiar cea mai înaltã formã!) ale creativitãţii umane. Sigur, vorbesc de poezia poezie, de poezia aceea profundã, adevãratã, angrenând cele mai definitorii resorturi ale fiinţei umane, şi nu de impostura harnicã şi gureşã, de veleitarismul agresiv cu pretenţii la gloria veşnicã şi care ne asasineazã cotidian de pe toate lungimile de undã. Un sincer salut în Eternitate celor care au slujit poezia, jertfindu-se pe altarul ei: Eminescu, Goethe, Baudelaire, Puşkin, Leopardi, Blaga, Nichita Stãnescu, Adrian Pãunescu şi atâţia alţii. Prin ei, suntem cu toţii mai buni, mai generoşi, mai profunzi, mai frumoşi, mai UMANI.
* Înaintea acestei zile, mai exact, pe 20 martie, a fost Ziua internaţionalã a Fericirii! O fãcãturã propagandisticã a activiştilor de tot felul de pe mapamond. Aşa ceva?! Te bufneşte râsul, dacã nu te-ar apuca mai înainte o imensã silã. De tine însuţi, în primul rând, care ai oroare de a determina conţinutul unor abstracţiuni, cum ar fi fericirea, iubirea, fericirea prin iubire ş.a.m.d.. Ce sã faci de Ziua Internaţionalã a Fericirii? Sã aştepţi sã arunce cu respectiva… marfã în tine factorul politic? Sã-ţi pice din cer? Sã ţi se livreze odatã cu talonul de pensie sau în loc de ajutor de înmormântare? Sau sub formã de felicitare oficialã, cum cã ţi-ai fãcut exemplar datoria la serviciu, înainte de a te trimite în şomaj?
* Cu atâtea importante zile internaţionale, fireşte cã o zi precum cea de 21 martie, când Bibicul (foto) marcheazã nişte ani de când a vãzut şi el, pentru prima datã, lumina zilei, va trece neobservatã. Şi este mai bine aşa. Din multe şi binecuvântate motive. Chiar aşa, de la o anumitã vârstã în sus, de ce sã te mai bucuri când vezi cã a mai trecut un an?
* Abuzurile şi mizeriile de tot felul din Justiţia românã, cicã independentã, continuã pe bandã rulantã. Nici nu mai avem vreo tragere de inimã sã ne oprim asupra lor. Am fãcut-o atâţia ani şi, în locul unei mãcar relative normalizãri a situaţiei, lucrurile s-au agravat. Câinii latrã, ursul merge – iatã un proverb deloc sãnãtos în acest sensibil domeniu de viaţã socialã.
* Ceea ce mi se pare cât de cât încurajator e cã legile Justiţiei au început sã fie adoptate de Parlament într-un regim de vitezã ceva mai ridicat, în ultimele zile. O fi bine, nu o fi bine? Noi am zice cã da, însã Opoziţia, prin vocea silfidei Raluca (Turcan) zice cã nu şi cã e hotãrâtã sã blocheze, cu toate forţele şi prin toate cãile de care dispune, adoptarea lor. Bine! Interesant ar fi de ştiut ce anume nu le convine lui alde Turcan şi compania de zgomote din PNL şi USR din prevederile noilor legi ale Justiţiei. Pentru cã nu ne lãmureşte nimeni şi, în afara pupãturilor de serviciu la popoul kovesist, nu rãzbate nimic dinspre tabãra respectivã.
* Ştirea anului pare sã vinã din Franţa, unde fostul preşedinte, Nicolas Sarkozy, a fost puţin bãgat dupã gratii, pentru finanţarea ilegalã – cu bani de la defunctul şi mult demonizatul preşedinte libian, Mohammed El Ghadhafi! – a campaniei sale pentru prezidenţiale. Hopa! Pãi cine era mai arogant şi, pardon de expresiune, mitocan faţã de tot ceea ce venea din afara Franţei? Pãi dumnealui, care este, vorba aceea, francez get-beget doar pe sãrite! Dar aspectul cel mai interesant, prin cinismul lui oribil, este cã, în loc sã fie mãcar discret în problema libianã, cel puţin pânã se mai uita mita aia de cinci milioane de euro, el a fost cel care a pus tunurile pe nefericita ţarã nord-africanã şi a avut cea mai substanţialã contribuţie la eliminarea liderului ei. Ce sã facem, aşa se scrie istoria în turbulentul secol XXI!
* Deci, cum spunea un bãiat simpatic din presa bucureşteanã, prin Europa s-a dat drumul la arestãri de foşti preşedinţi. Pe la noi, este linişte şi pace în ceea ce-i priveşte pe foştii şefi de stat. Unii s-au dat la fund, alţii sunt cercetaţi pentru nişte posibile culpe de acum aproape 30 de ani, iar unul dintre ei este extrem de gureş prin peisajul politico-mediatic actual, remarcându-se prin acelaşi tupeu cu care debiteazã minciuni, diversiuni şi insulte în spaţiul public. Bineînţeles cã, în ciuda bubelor din cap, vizibile şi mirositoare de la distanţã, nimeni nu-l întreabã de sãnãtate. Bine, atâta vreme cât la unul dintre butoanele esenţiale este încã madame Nefertiti, el rãmâne liniştit. Chiar dacã ţipã împotriva dumneaei din toţi rãrunchii! Acuma, şi împotriva numitei Nefertiti se cam strâng nişte capete de acuzare, capete pentru care, în orice altã ţarã din lume, ar fi fost trimisã, forţat, la pensie. Dacã nu chiar la… pension! Aici, însã, suntem la porţile Orientului, unde, ştiţi dumneavoastrã…
