Nu ştiu alţii cum sunt, dar cât priveşti în urmã cu o sutã de ani realizezi cã nu ai realizat nimic sau aproape nimic… Când vezi cã lucrurile merg atât de greu şi foarte greu, când aproape cã este o ţarã de neguvernat, când dupã o sutã de ani nu am scãpat de sãrãcie şi de politicieni corupţi, când dupã o sutã de ani ai ales sã rãmâi tot în ţara ta şi sã „îndrãzneşti sã crezi” cã va fi mai bine, adicã nu mai bine, dar mãcar normal. Vorba lui Nea Nelu, „sãrac şi cinstit”. Faza este cã nu suntem nici bogaţi ca ţarã, nici cinstiţi. Asta e nenorocirea. Cã am rãmas la fel de sãraci şi la fel de prãpãdiţi în ultima sutã de ani şi la fel de corupţi, vorba lui Brâncuşi.
Este o pãturã subţire, extrem de subţire şi bogatã. Chiar foarte bogatã la un moment dat, comparativ cu cetãţenii din clasa medie europeanã. În rest, cam 80% din populaţia ţãrii face eforturi. Face eforturi sã o ducã bine în viaţa pe care o are şi nu în cea de apoi. Unii nu au avut curajul sã plece din ţarã. Pentru cã ai nevoie de un mare curaj, în primul rând sã îţi pãrãseşti ţara de origine. Alţii poate nu o fac din comoditate, alţii din prostie, alţii chiar din patriotism.
Este greu sã speri la ceva, având în spate o sutã de ani de experienţã. Şi atunci de ce tot speri cã ziua de mâine îţi va aduce o ţarã cât de cât normalã, guvernabilã, fãrã jafuri masive din toate domeniile de activitate. Cum sã speri în continuare, când verdictul este cât se poate de clar şi este limpede cã ziua de mâine nu îţi va aduce o Românie normalã. Sãracã, dar mãcar normalã. Sau cinstitã, deşi nu cred cã va fi cazul. România normalã, nici mãcar ţara „lucrului bine fãcut” sau în care „sã trãim bine” sau în care „îi ardem pe corupţi”. Minciuni de politicieni. Doar anii diferã. În ultima sutã de ani am ascultat aceleaşi minciuni cã o vom duce mai bine, cã vom trãi într-o ţarã normalã: nici mãcar bogatã, nici mãcar cinstitã, dar mãcar normalã. Ori, în ce trãim acum? Cu siguranţã cã trãim într-un hibrid. O Românie hibridã. Amestec pestriţ de de toate, de împliniri şi de dezamãgiri, de epocã de aur cu ev mediu. De Liga Campionilor cu Divizia Judeţeanã, de foarte bogaţi cu foarte sãraci, de stafilococ auriu în orice salon de spital, la medici care opereazã cu succes pe creier. La drumuri nu gãsim împletite extremele: poate Transalpina cu autostrãzile mereu praf şi mereu neterminate. Adevãrul este cã la drumuri chiar suntem praf. În 100 de ani nu am reuşit nimic.
Avem mii de şcoli în care nu existã veceu sau apã curentã. Adicã este un fel de ev mediu. Diferenţa este energia electricã. La gospodãrii cifrele sunt şi mai pesimiste. Jumãtate dintre gospodãrii nu au wc şi nu sunt racordate la canalizare. Multe din jumãtatea respectivã nu au apã curentã sau dacã au apã curentã o au trasã doar pânã în curte. Ori cum vor sã modernizeze politicienii noştri la fel de buni ca noi gospodãriile şi sã creascã nivelul de trai. Cum sã îşi modernizeze o gospodãrie când încasezi doar câteva sute de lei pe lunã? E clar nu în urmãtoarea sutã de ani, nu se va schimba nimic în viaţa asistaţilor social. Dar avem asistaţi social care vin la primãrie cu mercedesul sã îşi ridice alimentele oferite de UE sãracilor din România. Avem şi nu trebuie sã ne ascundem aproape în fiecare localitate oaze de putori care preferã sã întindã mâna la stat, decât sã munceascã zi de zi. Avem şi românaşi neplãtiţi cu lunile.
Avem de toate. Amestecate, combinate. Avem şi securişti vechi şi securişti noi şi presã liberã şi la comandã. Avem şi supermarketuri şi tarabe prin piaţã. Avem şi hoteluri de lux şi oameni care dorm prin gãri. Avem şi democraţie şi sãrãcie. Mai avem şi un pic de comunism. Suntem toţi proprietari de locuinţe, dar suntem sãraci lipiţi, câştigãm lunar la nivelul locuitorilor din Guineea. La ce ne ajutã cã suntem proprietari? Avem toţi credite, avem toţi de fumat şi de bãut. Se bea, se fumeazã, lumea se distreazã. Îl avem pe Dragnea şi pe ceilalţi. Dacã nu se numea Dragnea se numea Nãstase sau altfel. Mai educat sau mai grobian. Avem un amestec de de toate, de viaţã şi moarte de plecaţi şi de rãmaşi. De pudibonderie, de pedanterie şi de rahat, la simultan. Ca învãţãmântul primar de la ţarã.
Iatã de ce la noi nu ar prinde un rãzboi hibrid rusesc. Nu şi-ar da seama nimeni care e ţara şi care e rãzboiul. Poate cã nici nu ar fi nevoie de rãzboi pentru o nouã despãrţire dupã o sutã de ani. Cam asta ar mai lipsi. În rest chiar le avem pe toate.
