Ştim bine cu toţii cã la anul avem alegeri prezidenţiale. Nu e pentru noi chiar o temã arzãtoare, cel puţin pe moment, dar ştim din experienţã cã tendinţa unei astfel de teme, odatã cu trecerea timpului, este de a deveni arzãtoare. Cã vrem, cã nu vrem, la un moment dat vom ajunge sã ne certãm între noi, copios, pe tema aceasta.
Primii muguri ai viitoarei stãri de spirit deja au apãrut. De exemplu, USR, prin preşedintele acesteia, Dan Barna, nu exclude posibilitatea ca Dacian Cioloş sã fie candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, în 2019. Îl ştim pe Dacian Cioloş din perioada guvernului tehnocrat. Ideea de a-l arunca în lupta pentru Cotroceni enerveazã, cum priveşti la dreapta, pe eşichierul politic.
Imediat Alina Gorghiu a reacţionat pe pagina personalã de Facebook: „Vãd cã USR reia tema privind candidatul propriu la alegerile prezidenţiale. Şi nu pot sã nu mã întreb dacã asta chiar ajutã tabãra dreptei în contextul politic actual. La acest moment situaţia este cam aşa: PSD a început sã slãbeascã. Ãsta e un câştig. Pe când PSD slãbeşte, ce trebuie sã facã opoziţia? Sã se întãreascã!”.
Sincer, opoziţia nu pare deloc sã se întãreascã. Şi mai mult ca sigur momentul electoral 2019 va prinde opoziţia, dreapta politicã, cu cel puţin doi candidaţi în joc, unul de la USR, altul de la PNL. USR vrea sã fure startul, şi ideea, ca strategie, nu e tocmai rea. Poate cã usr-iştii vor sã forţeze mâna liberalilor, sã vinã şi ei cu o ofertã pentru Dacian Cioloş. Cert este cã cel puţin pe moment liberalii par doar iritaţi de iniţiativa USR. Nu cã ei ar avea deja un nume credibil în joc, pentru Cotroceni (probabil cã se gândesc tot la Iohannis), dar nici nu pot fi încântaţi de o propunere precum fostul premier. Pentru cã, e foarte adevãrat, fostul premier Dacian Cioloş, nu a prea ţinut cu liberalii. A pozat în tehnocrat, ignorând cerinţele PNL şi prezenţa pe scena politicã a unui PSD solid. Alegerile din 2016 au demonstrat acest lucru, iar victoria PSD a avut ca fundament şi ezitãrile de implicare politicã ale lui Cioloş, şi precaritatea demersului guvernamental.
Liberalii ştiu foarte bine cine e Dacian Cioloş, şi nu cred sã meragã pe propunerea USR. Alina Gorghiu are, în principiu, dreptate: opoziţia ar trebui sã se întãreascã, odatã ce PSD pare a şovãi, pare slãbit şi ezitant. PSD nu are un nume greu sã-l arunce în bãtãlia pentru Cotroceni. Dar opoziţia e şi ea slãbitã, eziantã. Nu o vãd fãcând o baricadã fermã, consecventã şi convingãtoare, în faţa ofensivei social-democrate.
În condiţii ideale, şi USR, şi PNL ar trebui sã fie umãr lângã umãr, într-o veritabilã unitate a opoziţiei. Ori sunt departe de acest deziderat. Şi în aceste condiţii, oricât de slãbit ar fi PSD nici nu mai conteazã, odatã ce nu e nimeni în stare sã fructifice cu adevãrat, politic, suma de ezitãri, şi starea de slãbiciune a celor aflaţi azi la putere.
