Societatea de distribuţie apã-canal din Mehedinţi, SECOM SA, s-a clasat pe primul loc la cea de-a 10-a ediţie a concursului de detecţie a pierderilor de apã “Vasile Ciomoş”, dovedind pentru a doua oarã în istoria organizãrii acestui concurs cã operatorii din Drobeta Turnu Severin sunt detectivi eficienţi ai apei pierdute pe reţele.
Concursul s-a desfãşurat între 28-30 iunie iar gazda evenimentului din 2017 a fost compania AQUASERV Tulcea. La ediţia de anul acesta au participat 23 de echipe pentru detecţia pierderilor de apã, de la operatorii din ţarã. Din Drobeta Turnu Severin a participat o echipã a SECOM SA, formatã din 3 operatori, domnii Ursoniu Valentin, Moroşanu Marian şi Milcu Mihai.
Concursul a constat în trecerea a 2 probe. Fiecare echipã a avut câte 30 de minute pentru fiecare probã, utilizând echipamentele din dotare. SECOM SA a achiziţionat în ultimele şase luni echipamente şi tehnicã modernã în vederea inspectãrii video a reţelelor de apã şi canal, pentru verificarea branşamentelor, uşurând astfel depistarea pierderilor de apã accidentale şi invazive. De asemenea societatea SECOM SA beneficiazã şi de un aparat de detecţie pentru depistarea ţevilor sparte.
Societatea SECOM SA participã anual la acest concurs iar echipa din Drobeta Turnu Severin a demonstrat de-a lungul timpului cã este o echipã valoroasã, având rezultate bune la fiecare ediţie şi câştigând şi ediţia a doua, organizatã la Timişoara.
Concursul de detecţie a apei pierdute a devenit deja o tradiţie şi se adreseazã practicienilor în domeniu care îşi folosesc cunoştinţele şi talentul pentru a identifica cu succes acele defecte ale reţelelor de apã-canal, care nu sunt vizibile. Evenimentul reprezintã o oportunitate în a afla ce metode de localizare şi identificare a pierderilor de apã au fost implementate cu succes în ultimul an, noutãţi tehnice şi legislative sau studii de caz ale situaţiilor delicate. Totodatã rolul sãu este acela de a crea legãturi şi prietenii pentru a putea gãsi rãspunsuri la viitoarele provocãri.
Ediţia din 2018 a concursului de detecţie a apei pierdute va fi organizatã de cãtre Societatea SECOM SA.



