Politicienii nu au luat încã vacanţã şi încã se negociazã din greu soarta românilor. Este vorba de nivelul de trai al acestora. Liviu Dragnea, premierul de facto al ţãrii nu ştie cum sã o scoatã vie la capãt. Ţara. De ea este vorba. Mai sunt şi promisiunile fãcute la ultimele alegeri parlamentare şi fundamentate pe programul de guvernare conceput de strategul PSD, bãiatul cu tablourile sau de specialiştii israelieni ai lui Liviu Dragnea. A mai picat şi bombonica legatã de amintirile lui Liviu Dragnea în Brazilia sau combinaţiile cu Tel Drum.
Românii o duc greu, indiferent de cât de cât de multe procente li se adaugã la leafã sau la pensie de cãtre guvernanţi. Orice ai face pare cã în România nu funcţioneazã. Românaşii pot face foarte uşor comparaţia cu situaţia din ţãrile vecine şi nu cred cã o sã gãseascã o ţarã cu autostrãzi şi drumuri mai proaste decât ţara noastrã. De fapt, care autostrãzi, pentru cã România nu cred cã a ajuns pânã acum la o mie de kilometri de autostradã. Poate dacã îi ia la numãrat pe cei din Bulgaria şi pe cei din Albania. Pânã şi Albania are drumuri mai bune decât ale noastre. Guvernanţii nu au niciun fel de idee în ceea ce priveşte administrarea ţãrii şi oferirea unui cadru de dezvoltare durabilã şi generoasã. Nu existã niciun plan serios de dezvoltare a ţãrii, în sensul ca statul sã realizeze acele investiţii în infrastructurã care sã reprezinte un motor pentru economia statului şi un impuls pentru ceilalţi investitori. Liberalismul clasic vorbeşte despre o intervenţie minimã a statului în economie. Sã nu mai vorbim de modul în care s-a dezvoltat capitalismul în România. Orice libertate economicã trebuie sã fie atent cântãritã de cãtre administratorii statului şi cel puţin la nivel teoretic orice decizii şi politici publice trebuie sã aibe în vedere bunãstarea omului, a cetãţeanului. Este însã din ce în ce mai greu într-o economie dominatã de corporaţii. Unele dintre acestea au ajuns sã fie mai puternice decât multe ţãri ale planetei şi sã aibe mai mulţi bani decât multe PIB-uri ale unor state ale lumii şi chiar din Europa. Ce facem cu cetãţeanul? Pare sfâşiat între politicile incoerente ale statului şi interesele mercantile ale marilor companii.
Cu toate acestea, în statele vestice, cel puţin în Europa, cetãţeanul pare sã fie în continuare elementul central al politicilor publice. Uneori, marile companii mai sunt şi amendate, deşi nu trebuie sã fim naivi. Sã ne gândim la giganţii din industria auto, de armament, energeticã, farmaceuticã sau de retail. România pare o frunzã în vânt în faţa noilor provocãri ale anilor pe care îi trãim şi pe care probabil cã îi vom mai trãi de acum încolo.
Vorbeam de faptul cã în multe state occidentale statul este în continuare principalul investitor din economie şi ordonator al politicilor care reglementeazã dezvoltarea economicã sãnãtoasã. Sã ne gândim numai la marile companii energetice care au pãtruns pe piaţa din România şi care au acaparat utilitãţile. Sunt cele mai sigure activitãţi generatoare de venit. România a fost feliatã între mai multe ţãri, din acest punct de vedere: Austria, în domeniul petrolului, Franţa, Italia, Cehia şi alte state în domeniul gazelor şi energiei electrice.
România are câteva ţinte extrem de simple pe care ar trebui sã le atingã, desigur în interiorul angajamentelor pe care şi le-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene. Indiferent de cât de multe procente ar apãrea la pensii şi la salarii acestea nu vor elimina problemele structurale.
De exemplu, în agriculturã nu vom putea face treabã, dacã nu vom pune peste tot la punct irigaţiile. Nu vom putea face treabã în mai niciun domeniu, dacã nu ne vom apuca serios de construit autostrãzi şi drumuri serioase. De asemenea, avem nevoie de o cadru care sã stimuleze dezvoltarea infrastructurii de pe litoral. Nu în ultimul rând, cele mai mari eforturi vor trebui sã fie fãcute pentru a moderniza sistemul de educaţie şi cercetarea. Pentru a avea un viitor cei mai mulţi bani trebuie investiţi în educaţie. Apoi statul trebuie sã se dezvolte în mod corect pentru a putea sã îi ţinã pe români în ţarã. Cam asta ar trebui sã facã guvernanţii.
