* Peste numai o zi (14 iulie 2017) se va împlini o jumãtate de secol de la trecerea în Eternitate a lui Tudor Arghezi, unul dintre poeţii exponenţiali ai neamului nostru, cel care a revoluţionat în mod decisiv limbajul poetic românesc dupã era eminescianã, continuând, pe o altã treaptã, demersul înnoitor iniţiat de Alexandru Macedonski în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Poet complex, cu o operã impresionantã ca dimensiuni şi ca valoare, dar, în egalã mãsurã, un prozator original şi un publicist deosebit de incisiv, Tudor Arghezi a marcat decisiv secolul XX literar românesc cu uriaşa sa personalitate şi, cum spuneam, cu vocaţia sa înnoitoare. În poezie, practic nicio direcţie tematicã de circulaţie universalã nu a rãmas neabordatã de marele poet, ceea ce face din el un reper inconfundabil, atunci când vorbim de istoria modernismului literar românesc. Nu a fost un om comod şi a torpilat inerţii şi imposturi de tot felul, literare sau nonliterare. Dar care mare scriitor nu pune, vorba altui poet, „ne-ncetat împotrivã” imposturii şi inerţiei?! Adversitãţile din timpul vieţii l-au urmãrit pe Titanul de la Mãrţişor şi dupã moarte. Nu cred cã e cazul sã vorbim acum despre ele, chiar dacã unele ar putea face deliciul biografilor de ocazie. Nişte nãvligi, dupã aşa-zisa revoluţie din decembrie 1990, îşi procuraserã chiar nişte unelte”…, adecvate pentru a-l scoate pe Arghezi (ca şi pe Sadoveanu, pe Cãlinescu sau pe Marin Preda şi Nichita Stãnescu) din literatura românã. Sfântã mare prostie! Literatura românã este un uriaş organism, în venele cãruia Tudor Arghezi şi toţi cei citaţi a pulsat vigoare şi talent cu carul! Sã te iei la trântã cu uriaşii, fãrã sã-ţi încerci, în prealabil, forţele cu mâncãtorii de seminţe e cel puţin o dovadã de naivitate! Numele pe care ni l-a lãsat Arghezi „pe-o carte” este uriaş şi nu va putea fi uzurpat de niciun cãutãtor de glorie vremelnicã.
* Ne-a pãrãsit, zilele acestea, încã unul din numele mari ale literaturii române din ultimii 50 – 60 de ani, scriitorul şi academicianul Augustin Buzura. Avea 78 de ani, dar aceasta este o vârstã la care un romancier se menţine, de regulã, la cotele valorice cele mai înalte. Cu atât mai mult în cazul unui om precum ultralucidul şi corosivul romancier Augustin Buzura, unul din cei mai bine „prizaţi” scriitori, de public şi de criticã din anii ‘80- ‘90. Cultura şi literatura românã mai pierd un nume care le întãrea caracterul identitar. Sigur, în cazul lui Augustin Buzura, ar fi fost mai greu pentru elanul identitar al unora de a se impune, dar nu a fost, se pare, o mare problemã, bãieţii au umblat la biografie. Şi ce a urmat s-a vãzut. Pãcat! Mare pãcat!
* Noul guvern PSD intrã cam cu stângul în activitate. Pe bietul Tudose (pe care unii îl cred omul tuturor!!??) îl bãgarã în corzi, de nu mai ştie omul ce afirmã, ba cã bagã, ba cã nu bagã impozitul pe profit. Adicã impozitul ãla care îi bagã în boalã pe cetãţenii care manifesteazã împotriva mãsurii, atât cât pot ei de convingãtor prin Piaţa Victoriei, sau prin alte pieţe, din ce în ce mai goale ale democraţiei româneşti. De fapt, la noi, miza e asigurarea scaunului impostoarei Kovesi, fãrã de fundul lat şi indecent al cãreia se pare cã noi, românii, nu putem trãi. Sau de care, Doamne iartã-ne, nu ne putem dezlipi!.
* Bine, la noi nu e în regulã nici când nu dã guvernul bani la oameni şi nici când se întâmplã sã le dea. Din cauza asta, şi guvernul de la Bruxelles ne joacã, de fiecare datã, exact cum vrea el!…
* Madame Kovesi nu se dã plecatã cu dat dracului! Cucoana asta s-a legat definitiv de scaun şi nici mãcar Înalta Poartã de la Washington nu poate sã o dea la o parte. Pentru liniştea neamului acestuia obidit, cãruia numai pacostea asta îi mai lipsea pe cap. Aţi observat? Muierea asta imposibilã sfideazã pe toatã lumea, indiferent de rangul pe care-l ocupã respectivul în Statul Român. Cetãţenii acestei ţãri nu l-au mai suportat pe Ceauşescu, care a fost un preşedinte ferm şi responsabil, şi se vãd nevoiţi sã o suporte pe aceastã tutulinã extrem de suspectã şi din punctul de vedere al pregãtirii, şi din cel al ataşamentului faţã de ideea adevãratã de justiţie din ţara asta.
* Acum, probabil pentru a acoperi cât de cât scandalul Kovesi, viaţa publicã româneascã este ocupatã, pe diferite posturi de televiziune de cazurile de homosexualitate şi pedofilie ale unor slujitori ai…, Bisericii Ortodoxe Române. Nouã ne este, vorba unui delicat poet creştin, „milã şi ruşine” sã abordãm un astfel de subiect. Însã fervoarea cu care el este urmãrit aratã, pe lângã tenta manipulatorie, aş zice inerentã, şi o dozã consistentã de realitate purã, ce nu are cum sã ne bucure. Ceea ce se întâmplã în anumite zone ale Bisericii, nu doar ortodoxe, e de naturã sã clatine încrederea oamenilor în Dumnezeu, în cele sfinte, în slujitorii lui. Pânã la urmã, ce putem face noi, nişte bieţi pãcãtoşi, pentru redresarea situaţiei?…
