Şedinţã, poante, rectificãri şi comisii, la Consiliul Local

               Ultima şedinţã ordinarã de pe luna mai, a Consiliului Local Severin a fost una destul de liniştitã fluentã. S-au aprobat 34 de proiecte de hotãrâre, printre care şi câteva foarte importante pentru comunitate. S-au aprobat rectificãri bugetare, printre altele la unitãţile de învãţãmânt preuniversitar de stat şi la Palatul Cultural „Theodor Costescu”. De asemenea, s-a vorbit despre locurile de parcare şi eliberarea unor legitimaţii pentru persoanele cu handicap, dar şi despre acordarea unor facilitãţi la transportul public local pentru pensionari.

Întruniţi în şedinţã ordinarã, consilierii municipali din Severin au votat nu mai puţin de 34 de proiecte, multe dintre ele de interes general maxim pentru severineni. Au fost aprobate rectificãri bugetare, printre care cele pentru învãţãmântul preuniversitar şi pentru Palatul Cultural „Theodor Costescu”. A mai fost aprobat şi un proiect pentru trimiterea la specializare a consilierilor municipali, iar colateral au fost aduse în discuţie douã probleme sensibile pentru severineni: tergiversarea unor lucrãri ale SECOM şi asigurarea agentului termic, în condiţiile în care municipalitatea se aflã într-un proces greu cu ALFA GROUND SOLUTIONS.

Cornel Folescu, viceprimarul municipiului Severin a deschis discuţia despre despãgubirile cerute SECOM: „Am avut o întâlnire cu firma care lucreazã pentru SECOM şi care reclamã o serie de întârzieri acolo şi cer despãgubiri de 18 milioane de euro”.

Pentru analizarea situaţiei delicate de la SECOM, adusã în atenţia consilierilor de cãtre viceprimarul Cornel Folescu, s-a votat constituirea unei comisii speciale de control, din care vor face parte cinci consilieri locali: Cristinel Covrig, Alin Budulan, Andrei Folcuţescu, Rãzvan Roşca şi Dragoş Nãstasie.

Douã dintre proiectele votate de consilierii severineni fac referire la asigurarea locurilor de parcare pentru persoanele cu handicap şi la acordarea unor facilitãţi la transportul public local pentru anumite categorii de persoane, în special pensionarii.

Pe de altã parte, în şedinţã a fost adusã în discuţie şi situaţia incertã privind furnizarea agentului termic. Aici ar fi vorba de un proces complicat pe care municipalitatea îl are în instanţã cu ALFA GROUND SOLUTIONS, în care firma ce nu şi-a respectat contractul cere acum despãgubiri de 35 de milioane de euro. Suma a fost adusã în discuţie de consilierul municipal Liviu Nicolicea. Primarul Marius Screciu a precizat cã în prezent se cautã soluţii alternative şi a confirmat faptul cã firma care promitea construirea centralei termice a fost notificatã în privinţa încetãrii contractului. „Pe zona agentului termic am demarat o procedurã pentru a primi bani guvernamentali şi pentru a gãsi unei alte surse de asigurare a agentului termic pentru Severin. Am trimis documente de încetare a contractului pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrãrilor şi vã anunţ cã suntem în instanţã, dar în paralel cãutãm soluţii”, a spus primarul Screciu.

Şedinţa ordinarã a Consiliului Local a durat relativ puţin, iar proiectele de pe ordinea de zi au fost votate fãrã probleme şi fãrã prea multe discuţii. Urmeazã sã vedem ce va gãsi comisia de verificare a activitãţii SECOM şi cum se va rezolva litigiul dintre municipalitate si ALFA GROUND, mai ales cã firma respectivã solicitã despãgubiri consistente.