Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamatã în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Rãzboi Mondial 1945 – sunt motivele de sãrbãtoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai.
La Drobeta Turnu Severin, cu ocazia triplei semnificaţii istorice a datei de 9 mai, a fost organizat un ceremonial militar, spre cinstirea eroilor neamului.
La Monumentul Eroilor a avut loc o slujbã de pomenire şi au fost depuse coroane spre veşnicã amintire a celor care s-au jertfit pentru popor şi ţarã.
Din delegaţia oficialã au fãcut parte Nicolae Draghia, prefectul judeţului, Andrei Stãnişoarã, subprefectul, Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Screciu, primarul municipiului însoţit de cei doi viceprimari Cornel Folescu şi Daniel Cîrjan, alte oficialitãţi, reprezentanţii partidelor politice, a instituţiilor militare şi a unor asociaţii apolitice. De asemenea, la Monumentul Eroilor au fost prezenţi cetãţeni ai municipiului Drobeta Turnu Severin. Prefectul Nicolae Drãghia a adresat o scurtã alocuţiune legatã de semnificaţia zilei, iar profesorul Tudor Rãţoi a fãcut o succintã prezentare a evenimentelor istorice şi semnificaţia acestora



