Perspective politice

               De ceva vreme figura lui Victor Ponta a revenit în prim plan, şi încã în nişte tonuri destul de  vehemente. S-a ajuns pânã acolo încât la baza atacurilor lansate de Victor Ponta la adresa lui Liviu Dragnea ar sta chiar ideea de a forţa o excludere din PSD, o strategie bine gânditã de fostului premier, care îi forţeazã mâna lui Liviu Dragnea, ca în cazul în care va fi dat afarã din PSD sã nu poatã fi acuzat cã el a pãrãsit partidul, pãstrându-şi o independenţã a discursului politic şi a evoluţiei pe scena premergãtoare alegerilor. O fi o stratagemã la mijloc, nu zicem nu.

Oricum, reacţiile din interiorul PSD au fost fãrã ocolişuri: liderul din Olt al PSD, Paul Stãnescu, dar şi liderul PSD Constanţa, Felix Stroe, au solicitat excluderea fostului premier. Şerban Nicolae a intervenit şi el, dur, susţinând cã problema nu o constituie atacurile repetate ale lui Victor Ponta strict la adresa preşedintelui Liviu Dragnea, ci faptul cã atacurile lui Victor Ponta fac rãu partidului. Cert e cã Liviu Dragnea va organiza o şedinţã CEx la finalul lunii aprilie, şedinţã în care se va pune pe ordinea de zi şi tema excluderii lui Victor Ponta din PSD.

Victor Ponta nu pare, cel puţin la nivel declarativ, prea deranjat de toate acestea: „Nişte tovarãşi au vrut sã mã excludã la Comitetul Executiv Naţional de la Sinaia. Eu cred cã dacã voi fi în afara PSD-ului, va fi linişte în partid. Nu mã pot încadra şi nu o sã mã pot încadra niciodatã într-o astfel de conducere. Va fi linişte în partid, dar nu ştiu dacã va fi linişte şi în România. Sunt în relaţii excelente cu Liviu Dragnea. Nu vorbim, de-aia suntem în relaţii excelente. Scopul meu în viaţã nu e sã mã cert cu Liviu Dragnea” a spus Victor Ponta la o emisiune tv.

Scopul lui în viaţã nu e sã se certe cu Liviu Dragnea, ci sã-l trimitã, frumos, elegant, pe tuşã, asta e clar. Şansele lui Victor Ponta sã revinã la şefia PSD ţin de cursul lucrurilor în politica româneascã a anilor ce vin, şi sunt direct proporţionale cu erodarea lui Dragnea, ca lider. E posibil ca pe termen mediu Victor Ponta chiar sã-l punã în realã dificultate pe Liviu Dragnea, însã cel puţin pe moment, odatã ce Dragnea e numãrul 1 al guvernãrii, nu are mari sorţi de izbândã. Iar ideea unei disidenţe sau a unei rupturi, fie ea şi prin excludere, de PSD, şi a mersului de unul singur, iarãşi nu are certitudinea cã va fi convingãtor.

Ce ar putea sã facã Ponta, odatã exclus? Un alt PSD? Un PSD mai mic? A mai încercat şi Mircea Geoanã, fãrã sens, şi nu putem spune cã Geoanã nu avea discurs şi atitudine de lider. Cu toate acestea proiectul sãu nu a ţinut. PSD rãmâne, structural, monolitic. E genul de partid ce nu poate genera dizidenţe, cum e PNL, de exemplu, şi acest lucru e o calitate, nu un neajuns, cãci îşi poate conserva forţa de impact, chiar dacã aparent e rigid şi… nereformabil.

Cu alte cuvinte, PSD nu e genul de partid din care poţi rupe o bucãţicã şi ea sã se dezvolte autonom. Vedem ce consecinţe a avut acest proces pentru liberali. Una peste alta, va fi interesant sã urmãrim meciul dintre Victor Ponta şi foştii sãi comilitoni.