Tone de gunoaie au zãcut mai bine de douã sãptãmâni printre blocurile din Orşova dupã ce operatorul local de salubritate a refuzat sã le mai strângã. Firma a cerut autoritãţilor locale o majorare a tarifului de la 1 ianuarie, lucru care nu i-a fost acceptat şi care a determinat-o sã declanşeze un fel de grevã. Gunoierii spun cã cineva trebuie sã suporte o taxã de 80 de lei pe tonã introdusã de Guvern de la 1 ianuarie şi, în plus, amintesc faptul cã tarifele actuale sunt din perioada în care salariul minim era de 700 de lei, valoarea acestuia majorându-se de la 1 februarie la 1450 de lei. Norocul orşovenilor e dat de faptul cã afarã e frig, pentru cã dacã ar fi fost varã ar fi fost vai şi amar de viaţa lor. „Nu poţi sã aeriseşti în apartament dacã stai la parter sau la etaj. E imposibil, chiar şi acum iarna. Nu mai spun cã de abia ajungi pânã lângã tomberoane sã arunci de la distanţã sacii cu resturi pentru cã eu am vrut sã mã apropii şi am dat într-un rahat. Am zis cã pânã nu se face curat eu nu mai calc pe acolo”, a spus o localnicã.
Coşmarul oamenilor a luat sfârşit miercuri, când Garda de Mediu Mehedinţi a demarat o acţiune în forţã pentru salubrizarea oraşului. Comisarul şef Cãtãlin Tutilescu a mobilizat echipe de muncitori de la alţi operatori de salubritate din judeţ şi, în cursul câtorva ore, zeci de tone de gunoaie au fost ridicate de printre blocurile din Orşova. Şeful Gãrzii de Mediu a apelat inclusiv la un buldoexcavator cu ajutorul cãruia tonele de gunoaie au fost ridicate în basculantele camioanelor de mare tonaj. „Este o situaţie excepţionalã la Orşova, unde este un conflict între operatorul local de salubritate şi primãrie. Fiecare dintre ei a fost amendat cu 50.000 de lei. Am mobilizat aici toţi operatorii de salubritate din judeţ pentru a descongestiona aceastã situaţie”, a explicat Tutilescu.
Primarul Orşovei, Marius Stoica, spune cã el va contesta în instanţã amenda primitã întrucât nu crede cã existã motive pentru sancţionarea instituţiei pe care o conduce. El mizeazã pe contractul pe care îl are în derulare, încã, cu operatorul de salubritate, teoretic fiind treaba firmei Floricola sã îşi facã treaba. „Colcãia oraşul pânã azi de gunoaie. Exista posibilitatea unei epidemii, a unei infecţii pentru cã este evident cã mediul înconjurãtor este deteriorat datoritã depozitãrilor necontrolate. Nu ştiu dacã operatorul a primit o amendã, dar eu am primit şi o voi contesta în instanţã întrucât o consider abuzivã atâta timp cât era treaba operatorului sã ridice gunoiul în baza contractului pe care îl avem încheiat”, spune edilul.
Teama cea mare a localnicilor e datã de faptul cã în curând trebuie sã le vinã acasã facturile pentru gunoi pe luna ianuarie. Oamenii sunt convinşi cã vor trebui sã plãteascã şi gunoiul care nu li s-a ridicat în aceste zile. „Nu poţi sã te pui contra vântului, deşi nu e normal sã ne cearã bani pentru ceea ce nu au fãcut. Dacã ei ne emit facturile la preţul pe care îl vor ei noi o sã trebuiascã sã plãtim pentru cã altfel ne dau în judecatã, mi se pare cã sunt şi titlu executoriu şi tot ca ei va fi”, spune un orşovean. În timp ce reprezentanţii firmei de salubritate din oraş spun cã aşteaptã ca în Consiliul Local sã fie operatã majorarea de tarife solicitatã de ei pentru a putea relua ridicarea gunoiului, primarul Marius Stoica declarã cã nici nu se pune problema ca în perioada mandatului sãu sã fie operatã vreo majorare de tarife.




