* Adrian Nãstase s-a bãtut, timp de aproape opt ani, cu toate instanţele posibile, pentru a-şi dovedi nevinovãţia, fãrã a pune preţ pe ridicolul situaţiei, pe explicaţiile pe care se vedea nevoit sã le dea ori de câte ori i se puneau în faţã tot felul de mãciuci microfonizate, însoţite de întâmplãri cel mai adesea stupide. Adrian Nãstase, în tot acest timp, nu a dezertat dintr-un PSD care-i devenea din ce în ce mai ostil, invocând, cum fac tot mai mulţi în zilele noastre, faptul cã „nu se mai regãsesc în ideologia partidullui, bla, bla, bla…”, ba chiar a perseverat în sensul fidelitãţii partinice, sperând cã rândurile partidului se vor strânge şi cã, astfel, va culege o nouã recoltã de adepţi.
* Sfântã naivitate! A fost nevoie ca o instanţã (cea mai înaltã!) din România sã-l condamne, pentru un mizilic („Trofeul Calitãţii”), ca toţi foştii adepţi şi subordonaţi sã dea bir cu fugiţii şi sã se dezicã de fostul lor şef (dupã caz, idol). Spectacolul oferit de toţi aceştia dupã tentativa lui Nãstase de a-şi lua viaţa a fost mai mult decât jenant. Detaliile meschine pe marginea cãrora se discutã, pe toate posturile de telviziune, la infinit, trezesc, mai degrabã, scârba decât interesul, atâta vreme cât (organele de judecatã o spun!), în seama inculpatului (Adrian Nãstase – n.n.) nu se poate reţine nici mãcar o probã directã a vinovãţiei sale. Sã vezi şi sã nu crezi! De fapt, ce mama lui dosar penal sã mai crezi? Sã mai amintim de celebrele probe contrafãcute din acest dosar?
* Dar cel mai penibil spectacol l-au oferit, de departe, deontologii de serviciu, care l-au acuzat pe fostul premier de… sustragere de la executarea pedepsei! Cum adicã, fraţilor şi cumnaţilor, atentând la propria-i viaţã? Pedepsindu-se mai sever decât ar fi putut-o face şi cei mai severi dintre posibilii judecãtori? Aveţi voi vreun drept asupra vieţii acestui om? Cum adicã sã se sustragã… omorându-se? A, nu aţi avut voi ocazia sã-l vedeţi cu „brãţãrile” la mânã şi în costum aproximativ de mariner? Am înţeles. Dar trebuie sã pricepeţi o datã şi voi cã fiecare om (mai ales dacã are în el un sâmbure de demnitate, de orgoliu) poate, la rigoare, sã facã tot ceea ce doreşte cu viaţa lui. Inclusiv sã şi-o curme. Pentru cã, ia sã vedem, ce mai valoreazã o viaţã dupã ce a fost târâtã prin mocirla, prin „noroiul greu” al strãzii? Ei, dar de unde atâtea pretenţii!? Este mult mai comod sã acreditãm ideea cã fostul înalt demnitar al Statului Român şi-a pus la cale o dramoletã de trei lei ca sã impresioneze opinia publicã!.
* Nu putea sã nu iasã, cu acesat prilej, la rampã Monica Macovei, fosta procuroare ceauşistã, despre care unele publicaţii scriau cã, în campaniile agricole, se cam destrãbãla cu junii soldaţi prin porumbii de curând culeşi, care ne-a lãsat sã înţelegem cã Nãstase trebuia lãsat sã moarã. Cicã aşa dorea Bruxelles-ul. Acolo unde vor sã aibã statut privilegiat, în acelaşi timp, atât Bãsescu, cât şi Ponta. Ei, da, ajungem iar la capra vecinului. Sigur, nu la capra lui Macovei. Ea e pe deasupra. Ca orice caprã. Mereu deasupra. ªi cu coada pe sus. Obligatoriu. Poţi sã-i faci ceva? Doar dacã-ţi ceri voie de la ţapul troglodit Frattini. Franco Frattini. Iar dacã ãsta nu e de gãsit, de la noul aspirant la graţii, Maestrul Mark. Cunoscãtorii ştiu la ce panaramã facem trimitere…
* Auzim, de prin audio-vizualul local, cã doamna deputat Doiniţa Mariana Chircu şi-ar fi dat demisia din funcţia de conducere pe care o deţine în PDL Mehedinţi. Motivul poartã şi un nume: Mihai Stãnişoarã. Mda! Noi ce sã zicem? Noi nu avem nimic de zis ştiind de câtã apreciere se bucura, pânã nu de mult, domnul senator în ochii doamnei deputat. Avem, însã, nişte aşteptãri. Anume ca doamna cu pricina sã treacã pe la PSD pentru a-şi plãti cotizaţia restantã. Prilej cu care ar putea rãmâne acolo. Pe care post? Ei, ce întrebare, rãilor ce sunteţi!…
