În campanie, cu Dumnezeu la înaintare…

               * De ceva vreme, pe postul de televiziune Kanal D, se difuzeazã, la orele de vârf ale dupã- amiezei, o emisiune-concurs (BRAVO! AI STIL!), în jurul cãreia se constatã ceva agitaţie în, nu-i aşa, societate. Poate din cauza premiului de 100.000 de lei ce va fi acordat câştigãtoarei. Sau a perspectivei pe care o va avea aceasta de a lucra în televiziunea organizatoare. Altminteri, emisiunea cu pricina este o ruşine. Şi pentru ideea de modã, şi pentru ideea de competiţie. O competiţie în care problema câştigãtoarei pare sã se fi tranşat încã înainte de start, iar acest lucru nimeni nu pare a se strãdui sã-l ascundã cât de cât cu talent. Concurentele – nişte tãlâmbe, cãrora le-a intrat în cap sã devinã dive – sunt ca vai de mama lor, însã adevãraţii penibili ai fãcãturii televizionistice de import sunt chiar „juraţii”, în frunte cu imposibila Iulia Albu. Care nu are habar de nimic. Nici mãcar de limba românã. Dar care e plinã doldora de fumuri şi de tot felul de alte închipuiri. Totul i se trage nu de la cele douã facultãţi pe care pretinde cã le-ar fi terminat (vai de mama lor cum le-o fi terminat!), ci de la pasiunea morbidã pentru galinacee şi pentru penele lor.

* La acelaşi post turcesc, continuã sã se lãbãrţeze, la orele prânzului, producţiunea „Te vreau lângã (sau peste, sau pe sub – n-am înţeles prea bine!) mine”, un veritabil tractir sub acoperire, moderat, cu apucãturi de mare matroanã de o altã muiere imposibilã, Cristea Gabriela, şi de bãrbãtuşul ei, Tavi Clonda (sau Clonţa, mã rog!), ins faţã de care, în materie de rãgete, mãgarul mitropoliei e un biet… mânz. Nu trebuie sã fii neapãrat pudibond ca sã pricepi ce se întâmplã, cu adevãrat, acolo, în ciuda bunelor intenţii declarate. În vremea asta, CNA-ul, foarte reactiv, altminteri, în situaţii ce nu o reclamau neapãrat, doarme, probabil, în şoşoni.

* Dupã „defecţiunea Blaga”, în PNL s-au… copt condiţiunile ca duduia Alinuţa Gorghiu tot Tecuci sã se înscãuneze ca lider  unic, absolut, al formaţiunii. Lucru care s-a şi întâmplat, în cadrul unei reuniuni a conducerii partidului, desfãşuratã la sfârşitul sãptãmânii trecute. În cadrul amintitei reuniuni, s-au mai întâmplat nişte lucruri nostime. Duduia Gorghiu le-a invitat pe ziaristele Denise Rifai, de la Realitatea TV, şi Simona Gherghe, de la Antena 1, sã intre în PNL, spre a-i întãri rândurile cu… competenţele lor. Ei, da, aşa ne mai venim de-acasã. Sacul şi petecul. Altminteri, Alinuţa, în loc de program politic, vine de fiecare datã cu obsesia „Ponta demisia” şi cu vreo douã-trei prizãrite lozinci anti-PSD.

* Dar bomboana pe coliva ambiţiilor liberale a pus-o (n-am gãsit altã rimã!) venerabilul Mircea Ionescu Quintus, care a zis ceva de genul „Dumnezeu e creştin şi liberal”, zicere ce poate fi pusã doar pe seama exaltãrilor specifice vârstei înaintate. Altminteri, venerabilul Quintus a fost, la viaţa domniei-sale (sã-i dea Dumnezeu sãnãtate şi mulţi ani de trãit de acum înainte!), un om de spirit, foarte inteligent şi iscusit fãcãtor de epigrame. Noi ce sã mai zicem? Nimic altceva decât cã reacţia seniloid-entuziastã a lui Mircea Ionescu Quintus aminteşte tulburãtor de exact de cea a fostului senator social-democrat de acum nişte ani, Vasile Vãcaru, care declarase ritos cã „Dumnezeu este pesedist”, dupã care, la foarte puţin timp, a trecut în lumea celor drepţi. Îi dorim lui Mircea Ionescu Quintus ca şirul analogiilor cu Vasile Vãcaru sã se opreascã acum. Şi, dacã se poate, sã lase activismul politic deoparte şi sã rãmânã olimpian, în postura onorificã pe care i-a rezervat-o partidul.

* Dar şi PSD pare sã fi pornit la racolare de ziarişti în ideea de „a-şi întãri rândurile”. Se vorbeşte cã pe listele PSD Constanţa ar fi fost trecut unul, Alexandru Cãutiş (sau cam aşa ceva), lucrãtor cu vorbele, la ceas de searã, pe la aceeaşi Realitate TV, care, în plus, s-a fãcut remarcat prin aceea cã, prin denunţul sãu, l-a oferit, cum se spune, pe tavã procurorilor DNA pe… Liviu Dragnea în dosarul cu referendumul. Un dosar care atârnã şi acum atât de greu în cariera actualului lider social-democrat. Asta e, pânã la urmã: ce-şi face omul cu mâna lui se cheamã… stratagemã electoralã şi de imagine…

* În Mehedinţi, cel puţin pentru a pãstra aparenţele decenţei cerute de circumstanţialitatea crizei în care ne aflãm, liberalii şi social-democraţii au cãzut la pace şi, cel puţin la modul declarativ, lucreazã în comun pentru rezolvarea problemei termoficãrii pentru sezonul rece, sezon care, iatã, şi-a arãtat deja colţii. Declarativ, zic, pentru cã, în fapt, situaţia nu-i este deloc clarã, ba chiar e cotoioasã de-a binelea, dacã avem în vedere situaţia creatã în Consiliul Local severinean. Cât se poate de jenant, consilierii PMP, între care se aflã şi cei nevalidaţi în şedinţa de constituire din iunie, care au iniţiat acţiuni în justiţie ce au dus la invalidarea consiliului local, stau pe tuşã, nu se implicã şi pândesc gafele juridice ale liberalilor şi pesediştilor care încearcã sã rezolve problema termoficãrii, chiar şi în condiţiile actuale. Irefutabilul, din umbrã, îşi râde cu nesimţire în barbã. Uitând câte bube în cap zic adversarii cã are. Uitând şi câţi sunt dispuşi, în aceste zile, sã scoatã la ivealã episoade mai puţin ştiute din timpul administraţiei sale. Aşa cum a încercat, zilele trecute, la GALAXY TV, un lider sindical. Dar timpul nu-i trecut…