Conducerea Oficiului Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Mehedinţi s-a întâlnit luni, 22 august, în sala mare a Palatului Administrativ cu primarii din judeţul Mehedinţi, scopul întrevederii fiind furnizarea de informaţii despre acţiunea de cadastrare a terenurilor agricole, precum şi clarificarea unor situaţii cu care se confruntã primãriile în derularea acestui program. Alãturi de primari, viceprimari, secretari de primãrii, la întâlnire au participat prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.
Sumele aferente cadastrãrii proprietãţilor situate în extravilan vor fi achitate de Agenţia Naţionalã de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã (ANCPI), însã primãriile care nu au imobile în extravilan, pot beneficia de realizarea gratuitã a cadastrului şi pentru proprietãţile din intravilan.
Pânã în momentul de faţã, 34 de primãrii din judeţul Mehedinţi s-au înscris în acest program.
„D-voastrã trebuie sã trataţi cu toatã seriozitatea şi cu toatã implicarea acest program pentru cã anul acesta este numai începutul. Pânã în 2023, conform programului naţional de cadastru şi carte funciarã, trebuie sã încheiem toatã înregistrarea sistematicã a proprietãţilor imobiliare din România. Cunosc faptul ca în cadrul aparatului tehnic de la nivelul primãriilor nu existã specialişti care sã se ocupe de aceastã activitate. De aceea, vã spun sã aveţi în vedere în viitor şi recrutarea de specialişti în cadastru pentru cã este nevoie imperioasã de ei. În continuare, aceastã cadastrare vã va ajuta sã finalizaţi procesul de restituire a proprietãţilor, sã rezolvaţi problemele de suprapunere a terenurilor, sã clarificaţi delimitarea precisã a proprietãţii de stat faţã de proprietãţile private”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
Primãriile care s-au înscris în program trebuie sã întocmeascã un proiect de cadastrare pânã la finalul anului, astfel încât sã se încadreze într-o sumã maximã de 135.000 de lei, dar nu mai mult de 60 de lei pentru cartografierea şi intabularea unei proprietãţi.


