MARELE PAVOAZ
Cu o tradiţie centenarã, Ziua Marinei Române sãrbãtoritã în fiecare an la 15 august este o manifestare de cuget nu numai pentru marinari, dar şi pentru întregul poporul român. Indiferent cã sunt „marinarii de apã dulce” sau „lupi de mare”, marinarii sunt acei oameni care şi-au legat existenţa de ape, acei oameni care cu pasiune şi romantism şi-au ales o profesie plinã de riscuri, privaţiuni şi sacrificii, animaţi însã de curaj şi dãruire. Şi pentru cã meseria de marinar implicã poate mai mult ca oriunde munca în echipã, aceastã sãrbãtoare constituie un prilej de pomenire a celor care au trecut în nefiinţã, mulţi dintre ei fãcându-şi pânã în ultima clipã datoria la posturile lor.
Luni dimineaţã (n.a.-15 august a.c.) marinarii poliţişti de frontierã mehedinţeni au celebrat pe nava bazã “Cerna” Ziua Marinei. În cadrul unui ceremonial militar s-a dat citire mesajului Ministrului Administraţiei şi Internelor, a fost ridicat pavilionului împreunã cu marele pavoaz şi a fost cinstitã memoria eroilor marinari. Marele pavoaz = ansamblul pavilioanelor codului internaţional de semnalizare ridicate între catargele din prorã şi din pupã în ordinea culorilor naţionale ale statului respectiv, iar micul pavoaz = ansamblul pavilioanelor naţionale arborate la prorã, la pupã şi la fiecare catarg al navei.
Frontiera mehedinţeanã este o frontierã de apã şi are o lungime de 193,8 de kilometri fluviali, fiind supravegheatã de 95 poliţişti de frontierã marinari care beneficiazã de suportul tehnic a 27 de nave şi ambarcaţiuni.
LA MULŢI ANI marinarilor poliţişti de frontierã mehedinţeni !
ZIUA MARINEI, în Portul Drobeta Turnu Severin
Ziua Marinei Române este o sãrbãtoare civilã şi militarã, marcatã de autoritãţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestãri cu caracter evocator în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase. 15 August, este mare sãrbãtoare pentru creştinii ortodocşi, Adormirea Maicii Domnului şi Ziua Marinei Române. Anul acesta s-au împlinit 114 ani de la prima sãrbãtorire a Zilei Marinei Române. Oficializatã ca onomasticã a marinarilor români, pentru prima datã în 1902 de Sfânta Maria, Ziua Marinei Române a devenit, dupã mai mult de un secol, un festival al apelor sãrbãtorit în toate porturile din tarã. 15 August este ziua în care Marina Românã prãznuieşte cu simţãminte profunde pe maica Domnului – Sfânta Fecioarã Maria – consideratã de vremuri ca patroanã a sa. Aceastã datinã creştinã şi româneascã, care a dobândit noi valenţe contemporane îşi are originea în istoria milenarã a poporului nostru, pentru care râurile de graniţã, Dunãrea şi Marea Neagrã reprezintã tot atâtea elemente de referinţã ale unui spaţiu de existenţã şi identitate naţionalã. Luni dimineaţã (n.a.-15 august a.c.) cu începere de la ora 9, în portul Drobeta Turnu Severin autoritãţiile locale au celebrat Ziua Marinei Române. Manifestãrile au debutat cu prezentarea de alocuţiuni de cãtre organizatori despre semnificaţia Zilei Marinei şi istoricul acestei zile, mesaje ale autoritãţilor locale, tedeum religios şi depunere de coroane la monumentul eroilor marinari din portul severinean.
De la manifestãrile din port au lipsit printre alţii şi reprezentanţii Consiliului Judeţean, pe la colţuri şoşotindu-se cã trebuia sã vinã un ,,nou,, angajat, dar acestuia i-a fost fricã sã nu fie obligat sã interpreteze rolul Zeului Neptun sau, mai rãu, sã nu i se facã botezul marinãresc. Dupã depunerile de coroane cei aproximativ 1.000 de severineni au asistat la mult apreciatele jocuri marinãreşti, purcelul agãţat de scondru (n.a.-bara de lemn unsã cu vaselinã) şi “raţele şi vânãtorii”, motivul principal pentru care au venit în portul Drobeta Turnu Severin. Comparativ cu anii precedenţi organizarea jocurilor marinãreşti a fost mai bunã, dar de câţiva ani lipseşte plimbarea gratuitã cu Pasagerul pe Dunãre, un spectacol cu Zeul Neptun, precum în alte porturi din ţarã (chiar Orşova) şi alte jocuri marinãreşti.



