Sorin Ovidiu Vântu a declanşat bomba în politicã şi promite mult, deşi nu se mai aştepta nimeni sã mai producã ceva în spaţiul public. Sorin Ovidiu Vântu a avut probabil mai mulţi bani decât visa cineva vreodatã. Ce sã faci pânã la urmã cu banii dacã nu ai sãnãtate, cea mai de preţ decât toate. Cu ce te ajutã sãnãtatea, dacã dormi pe stradã, lângã un tomberon, care ţine loc şi de masã. Concluzia este cã banii îi poţi folosi sã te distrezi sau sã faci aproape ce vrei. Cum ar fi? Cum ar fi sã fii un om puternic şi influent şi sã ai senzaţia cã eşti cel care face jocurile. Adicã îţi dai seama cât de puternic, dacã un candidat care a intrat în turul al doilea al prezidenţialelor, merge şi intrã în cadã cu tine, iar acest lucru este folosit de adversarul care câştigã în cele din urmã, prin faptul cã te foloseşte drept exemplu negativ.
Şi Vântu nu a fost deloc exemplul pozitiv în România. Poate cã a şi preferat sã fie bãiatul rãu. Poate cã toţi sunt bãieţi rãi şi din când în când mai realizeazã câte o filantropie şi pozeazã în delicaţi. Pânã la urmã şi Vântu nu foloseşte mai mult decât o casã sau o maşinã sau nu mãnâncã mai mult de trei ori pe zi sau de douã ori. Dar ca sã faci jocurile îţi trebuie bani mulţi şi multã putere şi influenţã. Bine cã poate n-ai avut maşinuţe când erai mic, aşa cum spune Ghiţã despre Ponta şi Udrea, de aia ar fi zgârciţi. Dacã nu ai avut maşinuţe când erai mic sau te-au bãtut în cap colegii mai mari atunci le strângi ca adult sau vrei cât mai multã putere, sã te rãzbuni pe ce ai pãţit în copilãrie. Vântu nu a fost prost, pentru cã nu era capabil sã colecteze atâtea sume de bani şi sã îşi punã deoparte şi sã scape fãrã prea mulţi ani de puşcãrie.
Unii spun cã ar fi un geniu malefic, însã este departe de aşa ceva. Puşcãria nu te transformã într-un geniu. Poate într-un credincios, de care uiţi repede în anii de libertate care urmeazã. Cel mai probabil este cã Vântu va mai produce cutremure în perioada urmãtoare. Viaţa e durã şi probabil cã mai sunt şi alţii ca Vântu, dar pe care nu îi ştie prea multã lume. Unii dintre ei sunt bãieţii deştepţi din diferite domenii, alţii sunt în topul milionarilor sau miliardarilor. O sã mai producã şi aceştia cutremure mai mari sau mai mici şi nu ştim cum şi ce şi de ce.
Cei mai buni sunt miliardarii pe care nu îi ştie nimeni, care au fost şi care sunt şi sunt acea specie rarã care supravieţuiesc în orice regim şi sunt prea puternici ca sã îi doboare cineva. Vântu este şi el un specimen, dar nu are anvergura unui George Constantin Pãunescu, de exemplu. Pãuneştii au în spate şi pregãtirea în perioada comunistã. E o altã poveste. Crede cineva cã vreodatã vreun procuror se va atinge de afacerile unor legende sau de cum au fãcut unii primul milion de euro? Nimeni. Niciodatã. E ca şi cum faci înmormântarea şi pleci acasã. Nimeni nu se uitã sã vadã pe cine ai înmormântat. Poate chiar cel înmormântat participã la funeralii. Asta înseamnã sã fii mafiot! Adicã mafiot din ãla mare, despre care nu se ştie dacã a murit sau trãieşte, deşi poliţia îl vâneazã 40 de ani. Avem şi noi de genul ãsta, aşa cã Vântu este doar un personaj care vrea sã epateze, pentru cã altfel ar fi stat în umbrã. Sunt poveşti pe care le vom lectura peste zeci de ani, poate într-o cu totul altã luminã. Poate una romanţatã.
Dacã urmãrim presa de acum o sutã de ani vedem subiecte similare, pãstrând proporţiile. Aceleaşi poveşti cu politicieni, tunuri date bugetului de stat, iubite prostituate, politicieni şpãgari, mituitori, afaceri cu armament şi fabrici de oţel şi multã, multã sãrãcie. Ca şi atunci şi acum era multã sãrãcie. Nimeni nu ştie de ce pentru cã România are şi acum şi avea şi atunci cele mai mari zãcãminte de aur din întreaga Europã. Trãim de la o epocã la alta aceeaşi dramã a subzistenţei şi a vieţii de la o zi la alta de la o epocã istoricã la alta. Drama popoarelor mari, dar care se simt mici. Cum este sã fii mare, dar sã te simţi mic sau sã te naşti mic, dar sã te crezi mare. Complexul poporului român.
