Ciudatã şi tristã soartã are şi UNPR, acest verişor primar al PSD, partid-partiduleţ cu momentele lui de glorie politicã, indiscutabile dar trecute deja, şi cu momentele lui de derutã şi de crizã din care nu mai se poate salva. Un partid nãscut pentru a croşeta nişte compromisuri necesare, pentru a regla balanţa în politica internã.
Dupã ce o vreme s-a discutat despre apropierea acestuia de PNL, (liberalii au nişte idei de mai mare râsul, dar explicabile prin faptul cã au, la centru, liderii pe care-i au, şi care ar fi trebuit deja sã fie istorie, dupã „victoriile” de la locale) acum e în prim plan relaţia cu PMP.
Fostul lider al UNPR, Gabriel Oprea, ar fi preferat ca partidul pe care l-a fondat şi condus destulã vreme sã meargã pe picioarele sale, fãrã sã se lipeascã, la disperare, de alţii. „Succesul nu vine niciodatã din soluţiile facile”, a decretat, filosofic, Oprea, adãugând, cã sperã ca actuala conducere a UNPR „sã-şi fi fãcut toate calculele şi sã nu fi închis prematur drumul unui proiect în care foarte mulţi români au crezut şi cred în continuare”.
Care mulţi români nu ştim. Nu ştiu cine a crezut chiar aşa, cu dãruire, într-un astfel de proiect. Poate la începuturile sale, în 2010. Dar dupã aceea a devenit din ce în ce mai clar ce este şi ce vrea UNPR. Nu degeaba a ajuns în situaţia în care se aflã astãzi. A avut norocul sã se lipeascã de PSD, care l-a tras cât a putut. Sigur, şi PSD a avut în UNPR un tovarãş de drum, de nãdejde.
Acum însã jocurile sunt în ograda lui Bãsescu, şi UNPR nu mai are decât o singurã soluţie: sã se topeascã în PMP. „Este o absorbţie a UNPR, care dispare în PMP. I-au spus fuziune pentru a menaja sentimentele uneperiştilor, dar în realitate este o absorbţie, în stilul vechiului PDL, care lua din când în când câte un partid minuscul, pe care îl îngloba, oferind temporar funcţia de vicepreşedinte liderului acelei formaţiuni. De altfel, Valeriu Steriu nici nu are veleitãţi de preşedinte, iar Traian Bãsescu a anunţat cã PMP nu va avea doi co-preşedinţi. În plus, a reuşit sã realizeze negocieri secrete, spre deosebire de PNL, a cãrui discuţii cu UNPR au apãrut în presã, dezumflând plãnuita fuziune. Ori a fost un blitz-krieg, prea rapid ca sã mai aparã scurgeri, ori negocierile au fost într-un cerc extrem de restrâns şi disciplinat”, a declarat, recent, sociologul Alfred Bulai.
PMP iese în câştig din toatã afacerea aceasta, nu şi UNPR. Partea proastã vine când te gândeşti la cei din teritoriu, care pânã mai ieri defilau cu social-democraţii iar acum vor defila cu bãsiştii.
Ultima absorbţie de acest gen (a PD-L în PNL) nu a fost chiar un proces facil, consecinţele s-au vãzut şi se mai vãd şi astãzi. Desigur, topirea UNPR în PMP va fi ceva mai simplu de realizat şi de acceptat. UNPR, singur, nu avea mai nicio şansã, degeaba murmurã contrariul, de pe margine, Gabriel Oprea.
