Marţi, 12 iulie, a avut loc şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi.
La şedinţã au fost prezenţi subprefectul judeţului Mehedinţi, Andrei Stãnişoarã, directorul Cancelariei Prefectului judeţului Mehedinţi, Constantin Sârbulescu, reprezentanţii Casei de Asigurãri de Sãnãtate Mehedinţi, Direcţiei de Sãnãtate Publicã Mehedinţi, organizaţiilor judeţene de pensionari din Mehedinţi.
La primul punct pe ordinea de zi a şedinţei, reprezentantul Casei de Asigurãri de Sãnãtate a judeţului Mehedinţi a prezentat un material informativ cu tema „Serviciile medicale oferite persoanelor vârstnice, conform legislaţiei în vigoare”.
S-a subliniat, printre altele, faptul cã a fost introdus în contractul-cadru pentru anii 2016-2017 un management al listelor de prioritate în vederea optimizãrii transparenţei în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate, având în vedere numãrul mare de solicitãri pentru serviciile medicale paraclinice, cât şi serviciile medicale spitaliceşti de care au nevoie, în principal, persoanele vârstnice.
„Domnii pensionari, dupã ce au muncit o viaţã întreagã, cred cã ar trebui sã fie mai apreciaţi şi sã aibã parte de un sistem medical performant, care sã îi ajute în orice problemã de sãnãtate. În cadrul şedinţei s-au adus în discuţie foarte multe probleme şi din domeniul administraţiei publice locale, care din punctul meu de vedere pot fi rezolvate dacã existã dorinţã”, a declarat subprefectul Andrei Stãnişoarã.
Totodatã, directorul Cancelariei Prefectului judeţului Mehedinţi, Constantin Sârbulescu, a precizat faptul cã în perioada urmãtoare vor avea loc mai multe întâlniri zonale, cu primari, viceprimari, secretari, agenţi agricoli, directori de şcoli, şefii posturilor de poliţie, reprezentanţi de la Prefecturã, servicii deconcentrate pentru dezbaterea şi soluţionarea diverselor probleme cu care se confruntã cetãţenii, o parte din ele privind pensionarii.
Cancelaria Prefectului Judeţului Mehedinţi


