USL Mehedinţi, o victorie fãrã onoare

Alegerile locale din judeţul Mehedinţi nu au avut un singur câştigãtor clar, raportat la scorurile pe care le-au obţinut cele douã alianţe electorale puternice. M N MH a câştigat în municipiul Drobeta Turnu Severin, iar USL Mehedinţi în judeţ. Aceastã realitate electoralã este vizibilã şi la nivelul procentelor obţinute, unde diferenţele nu au fost mari.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte primarii din judeţ, se poate spune cã M N MH şi USL Mehedinţi şi-au împãrţit aproape frãţeşte funcţiile. Faptul însã cã USL Mehedinţi a reuşit sã câştige preşedinţia Consiliului Judeţean Mehedinţi şi majoritatea consilierilor nu poate fi consideratã o victorie categoricã, dar nici despre M N MH nu se poate spune cã a suferit o înfrângere lamentabilã, dacã e sã compãrãm rezultatul din judeţ cu alte judeţe.

Totuşi M N MH a înregistrat un uşor regres, mai ales cã pornea favoritã în aceastã competiţie electoralã. Este însã dificil de apreciat care au fost cauzele reale ale acestei înfrângeri, dacã a existat o disfuncţionalitate în interiorul acestei alianţe, sau anumite trãdãri. Ceea ce este sigur este faptul cã a existat un vot politic evident. USL Mehedinţi nu ar fi obţinut acest procent şi principala funcţie aleasã, dacã nu ar fi existat vot politic.

Practic, ce s-a întâmplat la aceste alegeri nu a fost decât o repetare a scrutinului din 2008. Cel puţin în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi. Atunci Marius Bãlu, candidatul PDL Mehedinţi, a ieşit învingãtor în faţa lui Stelicã Sârbulescu, reprezentantul PSD, cam la aceeaşi diferinţã de cum a ieşit acum Adrian Duicu în disputa cu Mihai Stãnişoarã. Chiar dacã M N MH a adoptat o stretegie electoralã corectã, aceasta nu a fost de ajuns pentru a asigura un succes garantat. O explicaţie raţionalã existã şi ea se reduce, în primul rând, la decalajul evident dintre partide, luate individual. M N MH, alianţa construitã în jurul unui singur partid puternic, PDL Mehedinţi, (ceilalţi parteneri, UNPR, PNŢ-CD şi PER, au contat prea puţin ca aport electoral) a avut de luptat cu o alianţã formatã din douã partide suficient de puternice. Atât PSD, cât şi PNL Mehedinţi au structuri teritoriale bine organizate, aleşi locali, dar şi un electorat numeros şi constant. Pe lângã aceastã alianţã, M N MH a mai avut de luptat şi cu o parte importantã a alegãtorilor, nemulţumiţi de mãsurile luate de fostul guvern. Pentru cã, orice s-ar spune, M N MH a fost identificatã drept PDL Mehedinţi.

Cu alte cuvinte, în decizia unui segment important de alegãtori nu a contat dacã PDL Mehedinţi, prin reprezentanţii sãi în cele mai importante funcţii ale administraţiei publice locale, a fãcut ceva pentru judeţ şi Severin, ci faptul cã Guvernul Boc a tãiat salariile bugetarilor. USL Mehedinţi, în schimb, a profitat de aceastã stare de spirit, reuşind în cele din urmã sã iese învingãtor în judeţ. Însã aceastã victorie, deşi importantã, este una fãrã onoare, posibilã datoritã unui context şi conjuncturi favorabile, nu neapãrat meritelor partidelor sau liderilor care le conduc.

Tags: ,