„PSD – Aproape de oameni”

Social-democraţii mehedinţeni au fãcut din nou, la acest sfârşit de sãptãmânã,
un adevãrat maraton al întâlnirilor cu alegãtorii,
rãmânând fideli sloganului de campanie „PSD – Aproape de oameni”.
Sâmbãtã, preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, s-a deplasat în municipiul Orşova, pentru a-l susţine pe Marius Stoica, candidat la primãria municipiului. Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi a fost însoţit de directorul Colegiului Naţional „Traian” – Manuela Prajea, de vicepreşedintele PSD Mehedinţi, Liviu Mazilu, de candidaţi la funcţia de consilier judeţean, dornici sã le prezinte orşovenilor proiectele şi soluţiile pentru dezvoltarea acestui important municipiu.
„Ştim câtã nevoie are Orşova de oameni competenţi, cu experienţã administrativã, aşa cum este tânãrul nostru candidat, Marius Stoica. Am mers şi am verificat stadiul lucrãrilor demarate la proiectul de alimentare cu apã în cartierul Poiana Stelei, unde aceastã problemã trena de multã vreme. Guvernul Ponta a alocat, prin Compania Naţionalã de Investiţii, suma de 1,3 milioane euro pentru aceastã importanţã investiţie, care urmeazã sã fie finalizatã în aceastã toamnã. Sprijinul meu şi al colegilor mei pentru acest important municipiu va continua şi în urmãtorii patru ani, pentru cã avem nevoie de investiţii în infrastructurã, atât în cea edilitaro-socialã, cât şi în cea de turism, pentru ca Orşova sã cunoascã modernizarea pe care locuitorii sãi o aşteaptã de multã vreme. Am încredere în Marius Stoica, cã va fi cel mai bun primar al Orşovei, din ultimii 25 de ani şi în orşoveni, cã vor face cea mai bunã alegere!”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele PSD Mehedinţi.
Au urmat întâlniri cu alegãtorii din Dubova, Pristol, Gîrla Mare, Vrata şi Salcia, comunitãţi pentru care proiectele de modernizare vor fi continuate şi în urmãtorii patru ani.
Foarte multe realizãri, în ultimii patru ani, dar şi mai multe proiecte pentru urmãtorii patru ani, despre asta au vorbit social-democraţii mehedinţeni, duminicã, cu locuitorii oraşului Vînju-Mare. De la redeschiderea Spitalului orãşenesc şi pânã la modernizarea târgului sãptãmânal, de la staţia de transfer a deşeurilor şi închiderea gropii de gunoi şi pânã la menţinerea taxelor şi impozitelor locale la nivelul minim, extinderea reţelelor de apã şi canalizare, reabilitarea sistemului de iluminat public şi multe altele, toate au fost realizate în mandatul primarului Nicolae Ruginã, în perioada 2012-2016, pentru a creşte gradul de bunãstare al locuitorilor din Vînju-Mare.
De altfel, preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, a subliniat importanţa continuãrii proiectelor de modernizare în Vînju-Mare:
„De-a lungul ultimilor patru ani, am realizat proiecte care au dezvoltat Mehedinţiul şi au contribuit la creşterea gradului de confort şi bunãstare al mehedinţenilor, fie cã ne referim aici la infrastructura rutierã, fie la infrastructura de utilitãţi – introducerea de sisteme de alimentare cu apã şi canalizare, la modernizarea şi dotarea unitãţilor medicale şi medico-sociale şi nu numai.
Partidul Social Democrat Mehedinţi are acum candidaţi cu experienţã şi expertizã în administraţia publicã localã, pregãtiţi cu noi proiecte pentru comunitãţile lor, aşa cum este Nicolae Ruginã pentru Vînju-Mare, un om serios şi dedicat comunitãţii sale!”. Întâlnirile social-democraţilor mehedinţeni cu alegãtorii au continuat duminicã la Cujmir, Obârşia, Braniştea şi Vînãtori.