Concursul Judeţean de Informaticã “ŞTEFAN BOJINCÔ, ediţia a XI a

Şcoala Altfel i-a adus alãturi pe elevii pasionaţi de noile tehnologii IT din judeţul Mehedinţi, în data de 19 aprilie 2016, începând cu orele 10, la Colegiul Tehnic „Domnul Tudor”, unde a avut loc cea de a XI-a ediţie a Concursului Judeţean de Informaticã “ŞTEFAN BOJINCÔ.
Concursul a fost adresat elevilor de liceu care au putut participa cu proiecte informatice, fiind structurat pe cinci secţiuni: Soft educaţional, Soft utilitar, Pagini web, Artã digitalã (graficã digitalã, fotografie digitalã, afişe/postere), Multimedia (scurt metraje, spot publicitar, aplicaţii pentru telefoane mobile). Toţi participanţii au demonstrat cã informatica este arta momentului, iar dacã pui pasiune totul poate tinde spre perfecţiune.
Concursul este organizat în memoria domnului profesor Ştefan Bojincã, un om cu suflet mare, care a pus bazele învãţãmântului informatic în judeţul nostru.
Ştefan (Doru) Bojincã s-a nãscut la Severin, 07.03.1942, singurul copil la pãrinţi. Mama i-a fost rãpusã timpuriu de o boala necruţãtoare, pe când copilul avea doar 7 ani. Câţiva ani mai târziu se stinge din viaţã şi tatãl sãu, astfel cã în pragul adolescenţei Doru era deja orfan.
A fost un elev strãlucit, mereu premiant, nu foarte sociabil însã şi ţinându-se deoparte de larma şi veselia pauzelor, probabil simţind de pe atunci prãpastia dintre el şi „ceilalţi”. Altfel mult mai târziu, pe la 50 de ani, când cineva din jur îl nemulţumea cita din Sartre “Lenfer c’est l’autre” („Infernul sunt ceilalţi”).
Ca adult rememora viaţa de liceu (a absolvit cursurile liceale la actualul Colegiu Naţional Traian) şi îşi amintea cu plãcere de profesorii de matematicã Bazacov şi Oprica.
Chemarea certã, vocaţia pentru studiul matematicii l-a determinat sã abandoneze Şcoala de ofiţeri de poliţie din Craiova, la care se înscrisese la insistenţele unchiului, şi sã dea examen la Facultatea de Matematicã din Bucureşti, unde a fost admis printre primii. Din acea perioadã dateazã prietenia cu domnul profesor universitar Radu Dan. Dupã absolvirea facultãţii, domnul Bojincã a rãmas în Bucureşti, ca asistent universitar la Politehnicã şi în acelaşi timp implicat în activitatea de cercetare. Îşi vizita de câte ori avea prilejul rudele din Severin, pe care le-a considerat întotdeauna familia lui.
În aprilie 1989, în urma unei întâlniri la Severin, cu domnul profesor Bunoiu, s-a lãsat convins sã se întoarcã în oraşul natal. Revenit printre ai sãi, la Severin, a profesat o perioadã la Şcoala Gimnazialã nr. 15, apoi la actualul Colegiu Naţional Traian. Aici a predat şi matematica şi informatica, dar la vremea respectivã era probabil dascãlul cu cea mai mare prizã la elevi, pe care ştia sã îi atragã, sã îi îndrume şi sã îi formeze în acest miraculos univers al celor douã ştiinţe.
Spiritual şi inteligent, cu un simţ al umorului aproape moromeţian, uneori cu o ironie bonomã, alteori maliţios, domnul profesor „comitea” replici memorabile, rãmase celebre printre prieteni şi cunoscuţi. Colegii domniei sale de matematicã de la “Traian” au fost cei care au numit generic toate aceste replici în doi peri sau acide drept “bojincãrii”.
Fãrã sã fie deloc un profesor îngãduitor, un „lasã-mã sã te las” în mod aproape paradoxal, elevii îl idolatrizau, simţind probabil în domnia sa nu doar dascãlul de certã calitate, ci şi sufletul cald şi nepervertit de copil, simţul valorii şi dorinţa de a face atât cât omeneşte era posibil pentru binele lor. Venise în 1989 la Severin. În 1990, primul premiu naţional al judeţului Mehedinţi la olimpiada de informaticã l-a adus Mihai Rotaru, elev al domnului profesor Bojincã. Nu s-a oprit aici, iar Balcaniada de Informaticã i-a adus şi un premiu internaţional.
Destinul ni l-a adus câţiva ani mai târziu la catedra de informaticã de la Colegiul Tehnic „Domnul Tudor”. Pe aici pãrea sã-şi fi gãsit locul înconjurat de un colectiv cald, de colegi dintre care unii îi fuseserã elevi şi cu care se mândrea; era sprijinit mereu de bunul şi vechiul sãu prieten profesorul Costea Nicolae. A predat şi matematica şi informatica arãtând aceeaşi pasiune şi dãruire, chiar dacã boala care îl mãcinase în ascuns începuse sã-şi arate colţii.
Puştimea îl respecta (nu era vorba de acel respect impus prin catalog) şi mulţi dintre elevi îl cãutau în afara orelor de curs pentru o lãmurire, informaţii suplimentare, receptivi la ideile domnului profesor de a lucra mai mult, de a sugera sã abordeze şi domenii mai puţin cunoscute ale informaticii.
Sã vorbeşti cu voce impersonalã despre Ştefan (Doru) Bojincã este un demers anevoios, pentru cã domnia sa a fost un om complex şi complicat, cu umbre şi lumini „cu suişuri şi coborâşuri, ca viaţa înseşi. Un „copil teribil”, „personaj” imposibil de ignorat sau de trecut cu vederea, în indiferent ce mediu ar fi evoluat, pentru cã întrunea toate acele trãsãturi care detaşeazã un ins dintr-o mulţime, şi-l face memorabil pentru toţi cei care, într-o ipostazã sau alta, şi-au intersectat vieţile cu a lui: rude, prieteni, colegi, elevi, vecini sau simple cunoştinţe.
Catedra de informaticã
Colegiul Tehnic „Domnul Tudor”
Drobeta Turnu Severin