Prizonieri ai unor prejudecãţi

Am spus-o (şi scris-o!) de nenumãrate ori: Traian Bãsescu este cauza primã a rãului din România. Pentru aceastã afirmaţie, formulatã în cât mai diferite feluri, am fost taxat în fel şi chip. Chiar şi atunci când am nuanţat-o, spunând, de pildã, cã PDL este un partid perfect onorabil, ca oricare altul, cu condiţia de a renunţa la dependenţa (maladivã!) de Traian Bãsescu. Din nefericire, nici partidul şi nici Traian Bãsescu nu au luat decizia salutarã de a rupe „cordonul ombilical”. Cine ştie, poate în speranţa unei… renaşteri. Nu a fost sã fie. Traian Bãsescu îşi vede de… cumpãrãturile şi conversaţiile lui… inteligente cu jurnalistele aflate, desigur, întâmplãtor la „faţa locului”. A fost reconfortant sã constat cã tot un om din lumea presei, e vorba de Cristian Tudor Popescu, a fost nevoit sã atragã atenţia, în chiar seara alegerilor, asupra rolului nociv pe care Traian Bãsescu îl exercitã asupra acestui partid. Aş vrea sã precizez, însã, cã nu este vorba decât de efectele târzii ale acestui fenomen. Pânã acum, pânã chiar în zilele fierbinţi ale campaniei, ele s-au manifestat din plin. Ce vreau sã spun, de fapt? În PDL existã numeroşi oameni de valoare (ca în toate celelalte partide, de altfel), iar de modul în care aceştia sunt folosiţi depinde, în ultimã instanţã, succesul acestuia pe scena politicã. Problema lor e alta: blocajul mental  în zona iniţiativei personale. Nu ar face ei ceva de capul lor, în ruptul… capului. Condiţia nu ar fi neapãrat acceptul şefului, ci doar sentimentul cã el este de acord cu ceea ce faci sau spui. Vã daţi seama ce poate ieşi din aceastã combinaţie de suflet şi impuls atitudinal. S-a putut vedea şi cu ocazia recentelor alegeri locale, când Partidul Democrat Liberal a suferit, aproape la nivelul întregii ţãri, o înfrângere dezastruoasã. O realitate nedreaptã. O spune cineva care a avut, de-a lungul anilor, o atitudine criticã, adesea virulentã, la adresa regimului instaurat, dupã 2004, de Traian Bãsescu. O spune cineva care, totuşi, a trãit, în tot acest timp, în judeţul Mehedinţi. În Severin. Un ţinut şi o localitate care au cunoscut, în toţi aceşti ani, nişte transformãri greu de contestat, oricâte motive de respingere a acestei realitãţi am putea avea. Cum am şi avut. Vãzând, fie şi parţial, rezultatele recentelor  alegeri locale, am avut senzaţia netã cã, orice s-ar întâmpla în jurul nostru, rãmânem prizonierii unor prejudecãţi. Sau ai unor impresii (sugestii) de datã recentã. Sau ai unor reactivitãţi pe fond negativ. Dar asta nu se întâmplã doar în Mehedinţiul nostru cel de toate zilele. Asta se întâmplã peste tot. Aşa se face cã, deşi pe undeva perfect justificat, campania pentru alegerile locale a fost atacatã de cãtre adversarii PDL cu teme specifice mai degrabã campaniei pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale decât campaniei pentru alegerile locale. La rãzboi, ca la rãzboi, veţi spune. De acord, dar, în felul acesta, alegerile locale s-au transformat, vrând-nevrând, într-un test pentru alegerile parlamentare din toamnã. Un test care, dacã-mi permiteţi, s-ar putea sã fie înşelãtor, derutant. De ce? Pur şi simplu, pentru cã, de acum şi pânã în octombrie-noiembrie, se pot întâmpla multe. În primul rând, este foarte posibil ca euforia victoriei sã le ia, în aşa mãsurã, minţile învingãtorilor de azi, încât aceştia sã piardã complet simţul realitãţii şi sã se angajeze în nişte proiecte electorale din care sã nu iasã din politicã decât, dacã-mi permiteţi o asemenea exprimare, decât cu… picioarele înainte. În al doilea rând, pedeliştii ştiu sã  profite la maximum de orice respiro li se oferã. Or, ei au scãpat şi de grijile guvernãrii şi, parţial, de problemele, mãrunte şi obscure ale administraţiei locale (însã nu mai puţin grele, complicate) pentru patru ani şi au timp suficient sã se ranforseze. Pe de altã parte, nici Traian Bãsescu, cel de la care am pornit aceste rânduri, nu trebuie, câtuşi de puţin neglijat, ştiute fiind multiplele sale posibilitãţi de a ieşi din situaţii aşa-zis…  fãrã ieşire. Spun toate astea vãzând cum tot felul de voci analitice proclamã cavernos nici mai mult, nici mai puţin decât  necesitatea ieşirii din istorie a PDL, ba chiar iminenţa acestui fapt. ªi cum tot mai mulţi se îmbatã cu aceastã plinã de noxe, totuşi, apã de ploaie.

Tags:

About autor