Mi s-a pãrut amuzant şi în acelaşi timp trist faptul cã unei sãli a Palatului cultural severinean, recent redeschis, proaspãt redefinit, i s-a dat numele unui celebru caricaturist, o prezenţã deja obişnuitã la toate manifestãrile culturale ale urbei, invitat de seamã al primãriei. Sigur, nimeni nu contestã valoarea respectivului artist în perimetrul artei grafice, notorietatea dumnealui se bazeazã, în mod evident, pe elemente sigure. Chiar si eu am acasã un desen semnat de dumnealui, primit cu ocazia decernãrii unei distincţii, acum un an şi ceva. Nu mã dau în vânt dupã aceastã „operã”, nu e pe gustul meu şi ca urmare nici nu l-am expus vreodatã prin casã.
Expun în schimb, cu mare încântare, operele unor artişti severineni, şi nu numai, pe care îi admir: Constantin Plãviţu, Sebastian George Bãdãrãu etc. Ceea ce e de contestat în toatã povestea aceasta a denumirii unei sãli a Palatului cultural e graba şi arbitrariul unei astfel de decizii, fãrã a se consulta cu seriozitate, mediul cultural mehedinţean. O decizie care a venit peste acest mediu, sfidându-l sau ignorându-l. Întrebarea e simplã: dintre toate numele mari ale culturii care sunt legate de aceste meleaguri, oare chiar nu s-a gãsit unul? Nu ştiu ce pãrere are Comisia pentru culturã a conciliului local despre toatã aceastã poveste, dar sigur ar trebui sã aibã o pãrere, pentru cã este o chestiune destul de sensibilã pentru toţi cei care, artişti, actori, scriitori, oameni de culturã, constituie mediul cultural mehedinţean. Un mediu care, prin puţinii oameni care mai ard pe baricadele ideii de culturã, luptã pentru anumite valori.
Am toatã stima pentru scriitorii şi artiştii care au protestat împotriva unor stãri regretabile de lucruri legate de Palatul cultural. Iar marele merit al acestui protest e acela de a atrage atenţia asupra felului jemanfişist, “superior” şi autoritar în care decidenţii politici şi administrativi ai oraşului şi judeţului trateazã cultura. Avem şi am avut oameni de mare valoare în domeniul cultural, din pãcate însã nu am avut totdeauna decidenţii care sã încurajeze şi sã sprijine dialogul real şi matur cu oamenii de culturã.
În vreme ce alte municipii reşedinţã de judeţ au proiecte culturale de impact naţional şi chiar european, la noi acest lucru nu a fost posibil. Politicul, şefimea de moment, nu a gândit niciodatã la modul serios sã punã bazele unui proiect cultural judeţean coerent şi performant, sã punã fundamentele unui dialog constant şi proiectiv cu mediul cultural. Ba cred cã le-a convenit sã trateze oamenii de culturã de sus, fãrã atenţie şi respect, considerând cã dacã la ei sunt pixul şi banii, pot face dupã cum le taie capul. De aceea ne şi aflãm în zona aceasta de provincialism cultural, de bãltire nefericitã, cãci în toţi anii aceştia nimeni dintre politicii zilei nu dat doi bani pe oamenii de culturã, pe ideea unui proiect judeţean cultural, capabil sã ne aducã pe toţi într-o luminã mai bunã. Politicienii s-au ţinut de cioacele lor obişnuite, de numiri, de interese politicianiste, de jocuri de culise, nicidecum de vreun proiect amplu, care sã meargã dincolo de scurtimea mandatului lor. În acest “concert” regretabil nu e de mirare cã peste capul oamenilor de culturã se decid atâtea chestiuni ce ţin strict de cultural.
Oare chiar se aşteaptã vreunul dintre aceşti politruci trecãtori sã se bucure de respectul oamenilor de culturã? Oricum, cu toate funcţiile şi cu toţi banii lor, se prea poate ca niciunul sã nu rãmânã în memoria acestor locuri. Cultura va supravieţui, micimea politicului nu.
