Ce-aţi fãcut, domnule Mircea Diaconu?

               Dupã ce Mircea Diaconu a votat periculos în legislativul Uniunii Europene în favoarea cãsãtoriilor între persoane de acelaşi sex, deziluzionînd milioane de români, actorul a semnat un document, la fel de repudiat, care prevede desfiinţarea statelor naţionale şi înfiinţarea unei uniuni federale europene. Mircea Diaconu se aratã preocupat mai mult de „Şcoala lui Freud şi Şcoala de la Frankfurt”, care au cãutat sã implementeze „eliberarea sexualã” ca mod tîmp de lãrgire a libertãţii individuale (adicã, destrãbãlare şi imoralitate), decît de şcoala româneascã, trimisã în degradare profesional-didacticã. Europarlamentarul în cauzã nu reprezintã nici pe departe interesele naţionale. Nu reprezintã România, nici pe cetãţenii ei. Împreunã cu alţi doi europarlamentari români, Marian Jean Marinescu şi Renate Weber, Mircea Diaconu, tot mai controversat şi contestat în ultima vreme, a semnat „Manifestul Spinelli”, document care constituie un atentat la siguranţa naţionalã a României, implicit, a statelor europene. Documentul stipuleazã cã „soluţiile naţionale nu pot furniza soluţii adecvate, acestea aparţinînd trecutului. Scopul nostru este o Europã Federalã, o Europã post-naţionalã”.

Bravo, domnule actor! Servilism maxim pentru U.E.! Aţi votat pentru desfiinţarea Statului Naţional Român! Ruşine! „Contribuţia” celor ca voi va rãmîne încrustatã în memoria colectivã, drept act terorist împotriva poporului român! O altã mãgãrie a tuturor europarlamentarilor români a fost semnarea, la începutul acestui an, a documentului privind desfiinţarea industriei cãrbunelui din ţara noastrã. Românii i-au votat ca sã le asigure un trai mai bun şi o Românie prosperã, nu sã distrugã puţinul care a mai rãmas dintr-o Românie furatã metodic de un sfert de veac! Din pãcate, cretinii ãştia care ne conduc şi cei care ne reprezintã în forurile europene s-au instruit la şcoala servilismului, trãdãrii şi corupţiei.

Gaşca de gunoaie istorice semneazã documente bãgate pe sub nas de miliţienii planetei

   Mircea Diaconu a chiulit de la cursurile de moralã creştinã, de patriotism, dar şi de la cele fundamentale de formare a personalitãţii moral-laice şi, în mod decisiv, nu s-au prins de el cunoştinţele despre rolul în gîndire şi acţiune al omului pe Pãmînt, despre identitatea naţionalã, despre o societate religioasã şi laicã normalã. Toate acestea i-au rãmas strãine cînd a avut proasta inspiraţie sã intre în gaşca de gunoaie istorice, care, la ordin, semneazã, în mod riscant pentru România, documentele bãgate pe sub nas de miliţienii planetei.

Sã ne amintim cã Spinelli, numele de la care provine documentul care îl incrimineazã pe europarlamentarul Mircea Diaconu şi pe ceilalţi doi coechipieri, a fost unul dintre primii politicieni şi jurnalişti de origine italianã, care au conceput şi promovat ideile federalizãrii europene. Spinelli a redactat în 1941 pe aceastã temã, „Manifestul Ventone”, care, mai întîi, a circulat în rîndul membrilor Rezistenţei Italiene, apoi, a fost adoptat ca program al Mişcãrii Federaliste Europa, fondatã în 1943 de acesta. Între anii 1976-1986, Altiero Spinelli a ţinut cu dinţii de elaborarea unui proiect de tratat care sã înfiinţeze Uniunea Europeanã, proiect aprobat majoritar în Parlamentul European, dar, mirosind a lucru necurat încã de la început, a fost blocat de guvernele naţionale, care au realizat un alt tratat în 1985 sub denumirea de Actul Unic European. De atunci şi pînã acum, ideea Europei unite s-a tot metamorfozat sub dictatura unei birocraţii stufoase şi asupritoare, devenind un hibrid periculos pentru independenţa şi identitatea naţionalã a statelor membre.

Un actor antinaţional şi dãunãtor

   „Soluţiile naţionale sunt soluţii ale trecutului”, spune documentul semnat de Mircea Diaconu. „Scopul nostru este o Europã federalã post-naţionalã, o Europã a cetãţenilor. Pe naiba, o Europã a cetãţenilor! Este o Europã a mai-marilor ei, a exploatãrii, a întunericului, violenţei, terorismului, sãrãciei, decãderii şi a desfiinţãrii identitãţii de neam. Aceasta au semnat marii „patrioţi”, europarlamentarii români, Mircea Diaconu, Renate Weber şi Marian Jean Marinescu. În interiorul Puterii de la Bucureşti corupţii se vînd între ei, fac tîrguri şi se aruncã dupã gratii, alţi iresponsabili ne reprezintã strîmb la Curţile Europei, tot mai ameţitã şi drogatã cu iluzii, dar cel mai grav, ne vînd strãmoşii, pãdurile, pãmînturile, ne vînd pe noi şi pe copiii noştri!

Dacã rãmînea la profesia de actor, în memoria colectivã ar fi rãmas o figurã de patrimoniu autenticã şi valoroasã. Rolul pe care Mircea Diaconu îl interpreteazã astãzi la Curţile Europei este unul negativ, diametral opus celui pe care l-a jucat, cu decenii în urmã, în filmul „Mere roşii”, pe atunci, exemplu de moralitate şi demnitate (referire la medicul Grigore Schileru). Între rolul de ieri şi cel de azi s-a cãscat hãul pervers al „tranziţiei” interminabile pentru „România furatã” în acel decembrie, dar folositor unor actori versatili, iubitori de bani şi putere. Pe scena politicã internã şi europeanã, Mircea Diaconu a devenit un actor antinaţional, dãunãtor şi penibil, cu dispreţ faţã de interesul românesc, faţã de valorile moral-creştine, profitabil însã pentru interesul personal şi o parte a mass-media, care promoveazã ura faţã de tradiţia şi identitatea naţionalã!

Şi la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor, „actorii” de pe scenã cu discursurile lor sterile şi extrem de festiviste, au fost huiduiţi şi fluieraţi în timpul cuvîntãrilor, printre care şi preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş, relateazã Agerpres. Huiduielile au fost imediat suprimate, pentru cã în Piaţa Unirii din Iaşi, printre puţinii oamenii adunaţi, se foiau sepepiştii cu basmale şi cãciuli, deghizaţi în oamenii ai muncii!

Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de

Tags: