Tehnocraţia nimicului cu sclipici

* Dacã ar fi sã sintetizãm, printr-o formulã cu şanse sã se impunã, identitatea acestui guvern, chipurile de „tehnocraţi”, cea mai potrivitã ar fi, dupã modesta mea pãrere, „bãsism sub acoperire transparentã”. Sigur, o sã fiu contrazis de… realitatea de la votarea Cabinetului Cioloş, unde, se vorbeşte, oamenii din partidul lui Bãsescu Traian (şapte sau opt la numãr) ar fi votat împotrivã. În deplin… consens cu poziţiile şefului lor, fãcute publice înaintea mãreţului eveniment. Fireşte, Matrozul îşi închipuie cã, procedând astfel, va reuşi, cu „pierderi” politice minime, sã-şi şteargã urmele mizerabile şi foarte urât mirositoare de pe „eticheta” acestui guvern specializat în tehnocraţia nimicului cu sclipici. Vi se pare cam anapoda ultima expresie? Aveţi dreptate, dar… n-am gãsit altã „rimã”.
* Cu toate acestea, de pe „eticheta” (sau, mã rog, dacã nu este cam exagerat, „cartea de vizitã”) a acestei încropeli pe colţul mesei, numitã generic Guvernul României (aiurea! este „al meu”!) nu au dispãrut complet urmele mizerabile şi urât mirositoare. Multe dintre ele sunt încã proaspete. Este suficient a trece în revistã (oh, ce cuvânt tocit!) câteva nume, pentru a ne putea da seama de… realitate: Dacian Cioloş, Lazãr Comãnescu, Mihnea Motoc (bãsist prin soţie, via Udrea, Turcescu!), Guseth şi Prunã (bãsiste talibane, via Macovei), Vlad Alexandrescu (soldat de-al lui MRU!), plus restul de no-names de purtãtori de servietã şi de lustruitori de pantofi de pe la Bruxelles! Cred cã nici pe vremurile turcirii necondiţionate nu era o aşa atmosferã. Iar Dulapul Sãsesc râde precum o bovinã dupã rumegat. Sã-i fie de cap! Nobilului animal folosit drept comparaţie, desigur! * Sigur, locatarul cotrocean râdea mânzeşte, ca dupã o eficientã partidã de rumegat, satisfãcut cã guvernul „lui” era învestit fix dupã un an de la câştigarea prezidenţialelor. Mã tem, însã, cã satisfacţia cu pricina îi va ieşi, foarte curând, pe nas. De ce? Fiindcã asta este soarta instigatorilor, a complotiştilor de duzinã. Curând, va veni şi diligenţa de la Casa Albã, cu dispoziţii de ultimã orã…
* Scriitorul, pe cât de închipuit, pe atât de ratat, Mircea Cãrtãrescu, pre numele sãu, i-a trimis lui Klaus Werner Iohannis o scrisoare (sau, mã rog, ceva asemãnãtor), prin care solicita, din câte ne-am dat seama, revenirea lui H.R. Patapievici la conducerea Institutului Cultural Român. De ce? Pentru cã, în perioada cât acesta a mai deţinut respectiva funcţie, ar fi contribuit la rãspândirea culturii româneşti în lume şi la faptul cã, în fiecare sãptãmânã ar fi apãrut, pe diverse meridiane, câte o traducere din opera unui scriitor român reprezentativ. Ghiciţi cine era scriitorul român reprezentativ, din care se traducea sãptãmânal pe toate meridianele lumii? Chiar nu ghiciţi? Pãi cine altul decât idolul manichiuristelor, maseuzelor, zuzelor de orice fel, plagiatorul dovedit de faimã europeanã, MIIIIIIRCEAAAAA CÃRTÃREEEESCUUUU! Om cu intrare liberã la Cotrocenii pãstoriţi de Bãsescu Traian. La fel ca şi Liiceanu, Pleşu şi alţi câţiva. Timp în care scriitori români cu adevãrat de primã linie erau ţinuţi departe de edituri, mai ceva ca pe vremea cenzurii ceauşiste. Cât îl priveşte pe Patapievici, el nu a fost altceva decât un promotor tenace al kitschu- lui pornografic, iar în plan strict literar, eseistic, al antiromânismului agresiv. Nostim e cã la cauza I.C.R. s-a raliat şi noul preşedinte al PSD, vigurosul agent electoral al acelor mai diverse cauze, Liviu Dragnea.
* Nu îmi ies din minte imaginile de la audierea agitatoarei macovisto- bãsiste Cristina Guseth! Aşa ceva nu mi-a fost dat sã vãd vreodatã. Deşi era pentru toatã lumea evident cã duduia se afla în afarã de subiecte, ea a fost trecutã prin comisia juridicã a Parlamentului. De ce? Probabil pentru cã era… înlãuntrul CAUZEI, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã spun. Recunosc cã mi-am dat seama de acest lucru destul de târziu. Mai exact, dupã ce, în locul acestei Guseth (sau cum mama mãmicuţei dumneaei s-o chema!), a fost nominalizatã una Prunã şi nu mai ştiu cum, provenitã, şi ea, tot din grãdina de juriste a Macoveicii. Semn cã, la Justiţie, cineva trebuie sã execute nişte ordine la timp şi întocmai, iar aceastã garanţie nu o putea oferi decât tutela, nu-i aşa, spiritualã a Monicãi Macovei. Aşa da, ne mai venim de-acasã! Amintiri din Vama Veche! Evident, din Vama Veche cea pe stil nou, acolo unde nisipul neprimenit, agrementat cu mucuri de ţigãri de campanie şi cu resturi de deşertãciuni stomacale ajutã, zice-se, la vindecarea (atenuarea) celulitelor, nefritelor sau nefe-urilor de orice fel. Dragi yankei, mãi fraţi cãuzaşi în ale democraţiei, persoane mai digerabile ca acestea, în stare sã vã împãmânteneascã obiceiurile şi în solul mioritic, nu gãsiţi? Vi se… lasã, vorba aia, doar la ciumãfãi din acestea, ce Dumnezeu?
* Înainte ca sã se dea în spectacol cu inaugurarea reabilitatei clãdiri a Teatrului severinean, Irefutabilul ar face bine sã prezinte o dare de seamã asupra calitãţii lucrãrilor efectuate (în mare secret, mare!) aici, insistând, mai ales, asupra cauzelor întârzierii considerabile cu care obiectivul a fost dat în folosinţã. Şi, evident, asupra cheltuielilor suplimentare. Altminteri, la scenete şi la dirijat orchestre de toate calibrele, are suficiente abilitãţi, demonstrate în timp…