Astfel, scandalu-i gata…

* În acest teribil an, 2015, Dumnezeu a luat la El o serie impresionantã de fiinţe dragi mie (pãrinţi, rude apropiate, prieteni, oameni de mare valoare intelectualã şi moralã), fãrã de care modesta mea existenţã a devenit şi mai searbãdã, mai golitã de conţinut şi de aspiraţii, de micile bucurii cotidiene. Mai nou, Moartea a început sã secere, vorba unui clasic, şi „pãdure tânãrã”. Adicã oameni tineri, copii, adolescenţi. Nu avea ţara aceasta destule dezastre de suportat, inclusiv la nivelul memoriei. Mai trebuia sã vinã aceastã incredibilã tragedie, prin proporţii şi circumstanţe, de la clubul „Colectiv” din Bucureşti, în care şi-au pierdut viaţa peste 30 de persoane, alte peste o sutãcincizeci fiind rãnite, grav şi foarte grav. Aceastã nenorocire, care apasã dureros asupra conştiinţei noastre colective (şi care nu va înceta multã vreme sã apese) face, în continuare, obiectul a numeroase comentarii, analize, dispute, toate talk- shou-rile, inclusiv cele specializate „pe monden”, adaptându-şi, din mers, tematica. Mai puţin şi invitaţii permanenţi tradiţionali, din pãcate. Care – unii dintre ei, desigur – nu se pot dezbãra de proastele obişnuinţe în materie de limbaj şi comenteazã acest dezastru, ca şi cum ar vorbi despre matrapazlâcurile erotico-mafiote ale nu ştiu cãrui politician expirat. Toatã lumea dã lecţii de moralã şi esteticã muzicalã, toatã lumea acuzã de-a valma, în dreapta şi-n stânga. Fireşte, de aici se ajunge la politicã, iar din acest moment orice urmã de criteriu de discuţie dispare. Astfel, scandalu-i gata. În felul acesta, muţenia (semnul de nobleţe al durerii!) se topeşte, încet, încet, în mocirla, în vacarmul trivial al disputelor cu fusta-n cap. O mai mare impietate nici cã se putea. Poate cã ne-ar prinde bine tuturor o dozã consistentã de sfiiciune, de reculegere, de TÃCERE. Zic şi eu…
* Se putea ca, în acest ansamblu ţipãtor de voci de tot felul, sã lipseascã Bãsescu? Evident, nu. Dupã zece ani de domnie, în care s-a remarcat mai ales prin tãieri de salarii şi pensii şi închideri de spitale, aceastã ruşine publicã posteazã acum pe feisbuciuc cã guvernul nu trebuie sã ia mãsura închiderii cluburilor, ci sã subvenţioneze modernizarea lor, fiindcã, deh, vine iarna şi tinerii doar nu o sã se ducã la teatru! Lãsând la o parte faptul cã Guvernul nu a luat, cel puţin deocamdatã, o asemenea mãsurã, închise urmând a fi, de cãtre ISU, acele cluburi care nu respectã legea, mãsurile de securitate internã adicã, ne întrebãm de ce, în mintea apãsatã de varii handicapuri a acestui individ, tinerii nu s-ar putea duce (şi) la teatru?! Doar pentru cã nici el n-a prea cãlcat pe acolo?
* Dar, în realitate, îl doare undeva pe Bãsescu de tineri. Problema lui e sã strecoare partiduleţul lui undeva, la un loc cât de cât vizibil, pe scena politicã şi, prin urmare, sã atragã opţiunile/voturile câtor mai mulţi inocenţi. Câtã nesimţire, cât jeg moral! Dar, la acest om, aşa ceva este de înţeles. Mai greu de înţeles sunt reacţiile unor cercuri din Opoziţie, care, profitând de starea de spirit generalã ce a urmat tragediei de la clubul „Colectiv” din Bucureşti, încearcã, pe orice cale, sã o direcţioneze împotriva Guvernului. Un guvern care, cu toate lipsurile lui, încearcã sã facã faţã situaţiei prin toate pârghiile pe care le are la dispoziţie. Încearcã, zic, uneori şi reuşeşte. Dar este de-a dreptul respingãtor, oricât de adversar politic i-ai fi acestui Executiv, sã te postezi în spatele protestelor de stradã, care, iatã, deja au început, frecându-ţi pe ascuns mâinile, în ideea cã poate o ieşi ceva de-aici. Presupunând cã Victor Ponta va demisiona, întrebarea – prima întrebare! – este cine va gestiona, pe termen scurt şi mediu, noua crizã creatã, fie şi cu aproximativã eficienţã; a doua întrebare: cine are cu adevãrat de câştigat dintr-o asemenea eventualitate? Fiindcã, în realitate, Opoziţia nu este în mod serios interesatã, ACUM, de preluarea guvernãrii. De ce? Fiindcã nu are cu ce, bre, nu are cu ce! Iatã de ce mi se pare cel puţin suspectã agitaţia anumitor grupuri de pe reţelele de socializare. Demersuri care nu au ca efect decât crerea condiţiilor pescuitului în ape tulburi. Ca la „revuluţie”, ca la „mineriade”, ca la anumite „prezidenţiale”. Vai, ce de radicali ies acum în faţã, dupã ce, ani întregi, au profitat de avantajele sistemului! Aproape cã mi-e milã sã-i arãt cu degetul. Curajoşilor şi intratabililor ce sunteţi! Cel mai trist mi se pare cã o nouã generaţie de profitori politici este pe care sã se ridice pe spinarea unor victime nevinovate. Chiar totul sã fie în zadar în aceastã ţarã? Chiar nimic sã nu se ataşeze de ideea colectivã de speranţã?
* Pe 5 noiembrie, se împlinesc 5 ani de la trecerea în Eternitate a unuia dintre cei mai mari poeţi români de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, Adrian Pãunescu. Când au trecut, Doamne?! Cine are POEŢI, pe pãmânt, nu în gând…