Ne apropiem de sfârşitul calvarului. Dupã aproape o lunã, în care principalii competitori electorali şi-au aruncat, reciproc, tone de zoaie în cap, iar restul „alergãtorilor” abia dacã au putut sã-şi tragã, preţ de câteva minute, rãsuflarea, spre a anunţa alegãtorilor cã şi ei existã, campania în vederea alegerilor locale a intrat pe ultimele ei secvenţe. Mi-e greu sã apreciez cu cât au rãmas cetãţenii simpli în urma acestor dispute, nu tocmai oneste şi, per ansamblu, lipsite chiar de minima eleganţã. Adevãratele caractere, în politicã, sunt dezarmant de puţine şi, ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, s-a mai adãugat, la realitatea campaniei, inadecvarea subiectelor de dezbatere electoralã. În sensul cã, pentru actualele alegeri locale s-a adoptat o grilã de dezbateri potrivitã, mai degrabã, alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, fapt ce deturneazã în mare mãsurã fondul problemelor. De pildã, candidaţilor PDL, indiferent cã au ocupat sau nu nişte poziţii în administraţia localã pentru mandatul care se va încheia peste câteva zile, li s-a pus în seamã responsabilitatea pentru decizii politice care le aparţin, în cel mai bun caz, indirect (tãierea salariilor şi pensiilor, închiderea spitalelor etc.). E cinstit? Nu e tocmai cinstit, dar, vorba italianului, „non e vero, ma e ben trovato”, nu e adevãrat, dar e bine gãsit. Sau, şi mai bine, „la rãzboi, ca la rãzboi”. În felul acesta, se obţin puncte electorale importante, ducând la nişte diferenţe greu de recuperat de adversari.
Sã luãm cazul Severinului, un oraş despre care se spune, îndeobşte, cã, în ultimii patru ani, „şi-a schimbat faţa”. Afirmaţia comportã nişte nuanţe, dar sã zicem cã, în mare, ea corespunde adevãrului. Meritele integrale au fost absorbite în totalitate de (încã) primarul acestui oraş, Constantin Gherghe. Cel care, în 2008, sesizând cã PD este pe val, a dezertat de la PSD şi, peste noapte, s-a trezit candidatul democraţilor la Primãria Severinului. Sprijinit, trebuie s-o spunem, masiv de partid, de parlamentarii de Mehedinţi, îndeosebi de senatorul Mihai Stãnişoarã. De fapt, Constantin Gherghe a recunoscut el însuşi, în mod repetat, acest sprijin de-a lungul actualului mandat. Mai puţin în aceste sãptãmâni de campanie electoralã, când, la fel ca în 2008, simţind, probabil, cã USL se aflã „pe val”, dumnealui încearcã sã facã semnificativ cu ochiul acestei formaţiuni, jucând, pentru început, cartea independenţei politice, invocând inabil un soi de presiuni care s-ar fi exercitat asupra sa, pe care, ulterior, avea sã le nege cu seninãtate. Cu un termen blând, o asemenea atitudine se numeşte ipocrizie.
În realitate, din punctul nostru de vedere, este vorba de o deficienţã îngrijorãtoare de caracter. În mod normal, un partid politic ar trebui sã se debaraseze de balastul etic reprezentat de asemenea persoane, indiferent de eventualele calitãţi de gospodar, manager etc. dovedite în timp. La noi, vãd cã se întâmplã exact pe dos. Nu numai cã partidul în cauzã nu sancţioneazã, nici mãcar simbolic, astfel de atitudini, dar pare a le şi încuraja. Pe de altã parte, adversarii politici, deşi ştiu bine cu cine au de-a face, adoptã cu braţele deschise pe dezertorii cu „nume”. În sfârşit, o sã spuneţi cã nu e treaba noastrã sã impunem noi partidelor politica lor de cadre. Aşa este. Dar credem cã, dacã şi alegãtorii ar fi mai atenţi la aspectele legate de derapajele caracteriale ale candidaţilor, sancţionându-le la vot, peisajul nostru politico-electoral ar putea înregistra o serie de mutaţii calitative absolut salutare. Prima dintre ele ar fi chiar diminuarea stãrii de dezinteres faţã de actul votãrii, prin urmare o participare cât de cât semnificativã la vot. Alegerile locale de la sfârşitul acestei sãptãmâni ar putea constitui, în acest sens, un bun început.
Ar putea…
