9 ierarhi, invitaţi ai PS Nicodim, participã în aceste zile la Simpozionul „Mehedinţi - istorie, culturã şi spiritualitate - ediţia a V-a” desfãşurat în Episcopia Severinului şi Strehaiei, la aceastã manifestare participând profesori universitari, cercetãtori, profesori de religie, istorici şi preoţi de pe întreg cuprinsul ţãrii.
Este vorba de un demers ştiintific ce cuprinde o serie de acţiuni religioase, istorice, culturale şi artistice. Manifestãrile, ce se desfãşoarã la Hotel Severin din Drobeta Turnu Severin, sunt prilejuite de proclamarea de cãtre Patriarhia Românã a anului 2012 ca „An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor” la care se adaugã, pentru Eparhia Severinului şi Strehaiei, urmãtoarele teme:
- Vlahii în istorie;
- 380 de ani de la urcarea pe tronul Ţãrii Româneşti a lui Matei Basarab;
Simpozionul a fost deschis marţi, 5 iunie, de cãtre PS Nicodim Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a fãcut şi o scurtã prezentare a activitãţilor ce vor urma. Pentru început a fost prezentat Mesajul Preafericitului Pãrinte DANIEL, Patriarhul României, la cea de-a V-a ediţie a simpozionului “Mehedinţi – istorie, culturã şi spiritualitate”, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei. Sesiunea de comunicãri a început cu prezentarea lucrãrilor de cãtre cei 9 ierarhi. A urmat apoi lansarea volumului “Ortodocşi şi Greco Catolici în Transilvania (1867-1916) Convergenţe şi divergenţe”, autor Macarie Drãgoi – prezentatã de Prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, Universitatea Babeş-Bolyai şi lansarea volumului “Mehedinţi-istorie, culturã şi spiritualitate, 2011″.
Aproximativ 70 de persoane vor susţine comunicãri în cele 3 zile ale simpozionului.



