Folosiţi ca proştii pentru interesele mãrunte ale unor grupãri mediocre de interese politice

Acum cã Dragnea Liviu Nicolae a fost ales preşedintele partidului, social-democraţii pot dormi liniştiţi. Cel puţin pânã la alegerile locale, ce vor avea loc la jumãtatea anului viitor, nu mai au alte provocãri la orizont. Oare chiar aşa sã stea lucrurile? Chiar au motive serioase social-democraii sã doarmã liniştiţi, la umbra ideii – în mare mãsurã verificatã odatã cu acest referendum intern – cã-s mulţi ca numãr şi disciplinaţi ca atitudine, oricum, cu mult mai numeroşi decât sunt liberalii sau oamenii lui Bãsescu din PMP, de exemplu?
Unii ar zice cã da, au destule motive sã stea liniştiţi, odatã ce opoziţia de astãzi este aşa cum este, adicã o biatã figurã palidã, o „metaforã” nereuşitã, o figurã de stil, nicidecum o realitate politicã mai consistentã, care sã însemne ceva pe frontul politic. O opoziţie distroficã şi profund abulicã. Alţii, mult mai prudenţi în aprecierea realitãţilor politice de la noi, ar spune cã social-democraţii nu au totuşi prea multe motive sã doarmã liniştiţi pânã la alegerile locale. În primul rând cã localele sunt un meci încã nejucat, iar surprizele, ştiţi bine, se pot produce oricând, mai ales în ultimele minute de joc. În al doilea rând, dar poate cel mai important în ecuaţia meciului politic de la locale, este imensa dezamãgire care existã în rândurile social-democraţilor. Dezamãgirea este foarte puternicã în rândurile activului de partid, a membrilor de rând, şi ea are cauze vechi şi noi. Cauzele vechi ţin de lideri şi de felul trist şi amorf în care au înţeles sã gestioneze puterea, pornind de la nivelul instituţiilor publice descentralizate şi al consiliilor locale şi judeţene sau al prefecturilor, pânã sus, la nivelul agenţiilor guvernamentale, ministerelor şi funcţiei de premier. Ponta a eşuat ca politician, cred cã nimeni nu se mai îndoieşte de acest lucru. Oamenii de rând din partid, activul de bazã, cei care s-au mobilizat sã-l voteze pe Dragnea, au fãcut-o mai ales pentru cã nu au simţit, sub domnia lui Ponta, cã partidul lui Ponta, partid din care fãceau şi fac parte, e foarte atent şi preocupat de problemele interne ale organizaţiilor locale.
În teritoriu, nemulţumirea faţã de Ponta a crescut exponenţial tocmai pe aceste temeiuri ale nepãsãrii conducerii centrale faţã de problemele locale, ale primarilor de comune, ale membrilor de rând, mulţi dintre ei având sentimentul cã au alergat degeaba pentru nişte lideri, parlamentari sau miniştri, care pur şi simplu i-au uitat imediat.
În schimb, acest activ important de partid, a asistat cu mâhnire la privilegierea foştilor adversari politici din tabãra lui Bãsescu chiar de cãtre şefii lor de partid locali. Foarte mulţi dintre aceşti foşti s-au putut foarte bine reinventa sub puterea PSD, s-au integrat în PSD, fiind repejor acceptaţi şi puşi sau repuşi pe funcţii fãrã nicio ezitare, aşa cum au fost puşi pe funcţii, nu membrii de bazã, ci tot felul de beizadele, pile, neveste, gagici şi şmecheri.
Lipsa aceasta de intransigenţã politicã, de verticalitate, şi de ataşament faţã de ideea de solidaritate colegialã practicatã din 2012 încoace a dezamãgit şi frustrat enorm în rândurile membrilor de bazã. Nu mai vorbim de faptul cã mulţi dintre aceşti vechi membrii de bazã sunt trataţi de şefimea pesedistã ca simpli lipitori de afişe, un tratament umilitor şi stupid.
Dincolo de rezultatele scrutinului intern, situaţia din PSD nu e deloc una calmã. Cum va reacţiona activul social-democrat la locale nu e greu de prevãzut. Cei mai mulţi, dezamãgiţi, nu vor vota cu PSD. Sau o vor face într-o mãsurã mult mai redusã decât în 2012. Pur şi simplu e de înţeles: de ce sã se lase folosiţi ca proştii pentru interesele mãrunte şi personale ale unor grupãri mediocre de interese politice?