Hogeacuri sub acoperire

* Din alegerea preşedintelui PSD de cãtre toţi membrii partidului, cei interesaţi – pesediştii de toate gradele, vreau sã spun – au dorit sã facã un eveniment de anvergurã naţionalã. Cu un singur candidat la şefia partidului, cu alţi doi sau trei doritori de ascensiune, ale cãror candidaturi au fost respinse (?!), cu secţii de votare amenajate pe te miri unde (locuinţe particulare, „birouri” de bulibaşã, hogeacuri sub acoperire, dupã unii, ş.a.m.d.), mie, unuia, acest „eveniment” mi s-a pãrut a fi nimic altceva decât o agitaţie frivolã. Mai bine zis, de-a dreptul neserioasã. Cu asemenea „practici”, se mai reformeazã PSD-ul la paştele cailor. Iar dacã, aşa cum se aude, lângã Liviu Nicolae Dragnea, va fi plantat „omologul” lui Mihai Viteazul, preţioasa ridiculã Zgonea tinichigiul, cred cã de-abia de atunci încolo va începe sã se vorbeascã despre PSD oarecum la trecut. Mã rog, s-ar putea sã mã înşel. Dar cu un şmecher de gang, „şcolit” în ograda lui Traian Bãsescu, şi cu un prost solemn şi cu ifose la butoane, din fostul mare şi influent partid al lui Iliescu şi Nãstase sunt toate… şansele sã se aleagã praful. Iar dacã mai pune şi DNA un umãr interesat…
* Dar sã-i lãsãm pe pesedişti cu ale lor probleme. Pentru cã au destule. Credeţi, însã, cumva, cã restul (Opoziţia, nu-i aşa?) stã pe roze? Aş! Iatã, un site (Cotidianul.ro) vorbeşte insistent despre „pasiunile BB” (Bãrbaţi şi Bani) ale şefei PNL, Alina Gorghiu. Cu dovezi, cel puţin în aparenţã, irefutabile. Madame Gorghiu, în buna tradiţie a politichiei dâmboviţene, neagã violent toate aceste incriminãri jurnalistice. Fãrã probe, însã. Ba chiar, în aceeaşi manierã, ameninţã cu procesele. Da, bine, am înţeles. Este, oare, posibil sã o vedem, cum se zvoneşte, pe madame Gorghiu, premier al guvernului lui Santa Klaus? Dar parcã mai conteazã ceva în ţara asta?
* Lui Bãsescu, aşa cum am mai observat, i se închid, unul dupã altul, dosarele redeschise. S-a început cu acele dosare aparent secundare ca importanţã („ţigancã împuţitã”, „demisia dupã cinci minute de la suspendare”, revenirea la conducerea statului dupã referendumul din 2012 etc.), celelalte tot amânându-se, pânã când, Dumnezeu ştie! Sau poate cine ştie care ambasador cu influenţã la Marele Licurici. Deocamdatã, se vede o schimbare a accentelor din discursul fostului cotrocean. El nu mai vorbeşte despre „lupta împotriva corupţiei”, ci despre „respectarea drepturilor omului”. Aceleaşi accente le regãsim (surprinzãtor?) şi în alocuţiunile noului ambasador american la Bucureşti. Sã fie doar o coincidenţã faptul cã, nu mai departe de zilele trecute, Bãsescu, obligat sã se prezinte pe la tot felul de instanţe, s-a trezit cã vorbeşte despre „drepturile omului”, condamnând în acelaşi timp abuzurile procurorilor, cei care „dau tonul politicii în aceastã ţarã”? Iar „drepturile omului” sunt valabile doar dacã este vorba de un anumit om? De câte ori a invocat Bãsescu „drepturile omului” când s-a aflat la conducerea statului şi când adversarii lui politici erau bãgaţi la închisoare unul dupã altul? Poftim? Nesimţitului şi tupeistului acestuia ar trebui, cu tot respectul faţã de democraţie, sã-i închidã cineva gura. Evident, democratic. Dar cine s-o facã?
* Sãracul Vadim Tudor! De ce postumitate are parte! A intrat pe firul destinului sãu şi al familiei sale o tutã infectã, ordinarã şi fãrã niciun Dumnezeu. Care, dupã ce a fãcut-o responsabilã pe fata cea micã a Tribunului de moartea acestuia, a trecut la acţiuni de guerilã, ameninţându-i familia cu procese şi încercând sã-şi punã mâna nespãlatã pe moştenirea politicã a partidului de el înfiinţat. Cu ce drept? Prin ce mijloace? Dacã asta s-a ales din formaţiunea politicã, din partidul cu cel mai curat mesaj naţional, patriotic din toate cele apãrute în România postdecembristã, probabil cã asta meritãm. Ca ţarã, ca popor, ca naţiune. Probabil cã toate nenorocirile ce ni se întâmplã, în orice zonã a existenţei noastre, are o noimã. Mã uit şi la satisfacţia de hienã a unora care „dezbat” cazul în diverse studiouri de televiziune şi îmi dau seama, pe zi ce trece, cã acest om valoros, doldora de talent şi patriot cât cuprinde, Corneliu Vadim Tudor şi-a sacrificat viaţa degeaba, luptând pentru nişte idealuri care au ajuns sã nu mai însemne mare lucru pentru o bunã parte a compatrioţilor sãi. Mai este ceva de zis? Zãvoranca – preşedintã a Partidului România Mare, formaţiune politicã fondatã acum un sfert de veac de Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Muşat şi atâţia alţi intelectuali patrioţi? Sã devinã şi PRM, fie şi fãrã Vadim, un fel de hogeac sub acoperire? Încã o datã, probabil cã asta meritãm. Dacã ne uitãm la ce au fost şi ce au ajuns şi celelalte partide româneşti semnificative, constatãm cã situaţia este, oarecum, asemãnãtoare. Vorbirãm ceva mai înainte de actualul PSD în comparaţie cu ce a fost odatã. Dar PNL-ul de azi? O biatã anexã a fostului PDL. Dar PNŢ? Mai bine nu întrebaţi. Dar atâtea alte efemeride de pe eşichier? Jale şi suspine! Toate-s praf, vorba poetului. Despre vieţile noastre? Mai bine, nu…