Noroc cu jandarmii

Inaugurarea cetãţii medievale, deschiderea acesteia cãtre publicul larg, la capãtul a multor ani de lucrãri, plus festivismele prilejuite de acest eveniment aşteptat şi inedit, dar mai ales vehemenţele sindicaliştilor de la RAAN, ambuscarea primarului Constantin Gherghe şi retragerea dosnicã, fãrã torţe, a prefectului Nicolae Drãghiea – au fost cele mai pitoreşti aspecte ale sfârşitului de septembrie din acest an. Dacã am avea distanţa necesarã poate cã toate aceste lucruri le-am putea privi cu amuzament şi ironie, dar din pãcate nu o avem, nu o mai avem, mai bine-zis. Cãci starea generalã, situaţiunea, e mult prea dramaticã, şi reclamã mai degrabã o atitudine cel puţin rezervatã. E foarte ciudatã incongruenţa (cum sã o numim altfel?) dintre realitatea imediatã, socialã, şi agenda politicã a autoritãţilor, lipsa acestora de tact şi neputinţa efectivã de a intra într-un dialog real cu realitatea socialã, în cazul nostru e vorba de evidenta incapacitate a factorilor decizionali de a susţine o relaţie deschisã, normalã şi civilizatã cu sindicaliştii. Oricât de supãraţi ar fi aceştia, şi au motive sã fie, nici cordonul de jandarmi şi nici strecurarea prin gard nu sunt soluţii.
Cetatea medievalã, refãcutã, fãrã nicio discuţie, reprezintã un imens câştig de prestigiu cultural pentru aceste locuri. Ne vom bucura de el cândva. La fel va fi, când va fi, şi Teatrul. Probabil şi Muzeul regional, dacã apucãm sã-l mai vedem refãcut în viaţa aceasta.
Sigur cã toate aceste obiective cultural-turistice sunt motive de mândrie localã şi de laudã, doar cã momentul social nu a fost unul prea potrivit, în cazul Cetãţii medievale, cum nici aşa zisele “manifestãri” de mici şi bere de lângã cimitirul ortodox, derizorii dealtfel, nu au picat, într-un moment prea roz. Altele sunt problemele severinenilor, şi le ştim foarte bine. Marea temã, sau mai bine zis cea mai stringentã, rãmâne încãlzirea apartamentelor în iarna ce se apropie. Şi nu e singura problemã. Declinul RAAN, trimiterea acasã a atâtor salariaţi într-un oraş şi aşa sãrac va avea consecinţe dintre cele mai neplãcute asupra întregului oraş. Nimeni de la nivelul autoritãţilor publice nu a fãcut vreo estimare a acestor consecinţe la nivelul pieţei muncii, balanţei comerciale sau a pieţei imobiliare, de exemplu. De ce sã o fi fãcut? Problema salariaţilor de la RAAN nu a mai fost consideratã o chestiune a statului, ci una a mediului privat, fiind tranşatã de un administrator sau executor judiciar sau ce Dumnezeu o fi. Asta dupã ce decenii la rând problema a fost totuşi una a statului, RAAN fiind regie de interes, şi încã unul strategic, naţional, şi un mare rezervor de voturi pentru toţi politrucii care s-au adãpat din acesta, din patru în patru ani.
Acum nimãnui nu-i mai pasã. Decidenţii ridicã din umeri sau se strecoarã timoraţi prin spate.
Noroc cu jandarmii!