Ce sirian ar dori sã trãiascã „visul românesc”?

E posibil ca unii imigranţi nici sã nu ştie cã România existã pe harta Europei sau dacã existã ar fi vecinã cu Turcia sau cu Irak-ul, pe undeva, deci foarte departe de Austria şi Germania. Deci nici mãcar nu este luatã în calcul de traseul imigranţilor. Sã zicem cã ar veni pe Marea Neagrã şi ar pãşi pe terenul unui stat al Uniunii Europene, dar vã daţi seama cã ar fi un calvar sã parcurgã traseul Constanţa – Timişoara. Drumuri în construcţie sau drumuri nereabilitate şi pline de gropi, cirezi de vite sau turme de mioare, sãteni care blocheazã drumul de atâta vorbit, pensionari de 38 de ani din Armatã, care adunã corcoduşe de la pomii crescuţi pe marginea drumului, pentru a o pune de o distilerie.
E clar cã România nu poate fi ţarã de destinaţie pentru imigranţi. Culmea este cã şefii ţãrii se bat cu pumnul în piept cã nu putem gãzdui mai mult de o mie de imigranţi şi un sfert şi cam asta ar fi toatã capacitatea ţãrii. Pãi ce sã faci cu zece mii de imigranţi sau cu sute de mii? Unde sã doarmã, sã munceascã şi sã mãnânce ãştia o mie? Pãi din 1990 încoace din România au plecat peste 2,5 milioane de români permanent sau ne, în speranţa cã vor gãsi ceva de lucru sau o altã viaţã, în ţãrile luate cu asalt acum de sirieni şi ce o mai fi cei de acum. Europa a primit deja un val masiv de imigranţi din Europa de Est: polonezi, români, unguri, bulgari şi altele. Este adevãrat cã valul a fost mai mult o apã curgãtoare şi imigranţii au ajuns în Occident de-a lungul ultimilor ani. Vreo 25 şi mai mulţi în ultimii 7 – 8 ani, de la intrarea în UE. Tot un neam de imigranţi suntem şi noi românii pânã la urmã şi dacã noi suntem pe picior de plecare atunci când avem ocazia unui trai mai bun, atunci cum sã ne mai trezim şi cu imigranţi peste noi. Ãştia ce sã facã, dacã le dai 200 de euro pe lunã salariu? Sã nu mai vorbim de valul de rromi care au luat cu asalt Europa şi Scandinavia în ultimii ani. Adicã sunt ani de imagine pe care ne-am fãcut-o nu numai în Europa, ci şi în întreaga lume. Adicã nici nu ar trebui sã ne pomenim cu un val de imigranţi peste noi, când mai toţi vor o viaţã occidentalã, nu una aproape ca a lor: cu politicieni corupţi şi în sãrãcie lucie. Aşadar nici teroriştii nu se lipesc de România, pentru cã nu e relevant pentru lume dacã aruncã ceva în aer pe la noi. O claie de fân, ceva, o fântânã pãrãsitã dintr-un sat în care au mai rãmas trei familii de bãtrâni, pentru cã restul localnicilor sunt în Spania sau în Italia, la muncã. Sã spunem cã în Bucureşti sau în Ardeal ar fi o altã atmosferã şi poate cã unii nefericiţi ar trage şi în zonele respective, mai ales cã în Capitalã se pune la cale construcţia celei mai mari moschei din Europa.
Poate o ajunge şi la noi ceva imigranţi, dar şi ãia or fi tot români de prin Siria sau unii care la destin se comparã cu românii. Adicã nu au avut noroc pe lume şi au nimerit din lac în puţ. Au plecat din ţara lor din cauza bombelor şi au ajuns într-o ţarã condusã de nişte bombe de politicieni. Cãci avem conducãtori proşti, Slavã Domnului, cãci altfel eram şi noi un stat puternic şi cãutat de imigranţi. Ce sirian ar dori sã trãiascã visul românesc? A auzit cineva vreun imigrant cã doreşte sã pãtrundã în România, sã trãiascã visul românesc? Adicã pentru unii seamãnã mai mult a coşmar decât a vis. O fi auzit şi orientalii fugari de moartea care loveşte în spitale, pe şosele, mai mult decât în ţãrile lor însângerate de rãzboi. O fi auzit cã avem 4.000 de unitãţi şcolare fãrã autorizaţie, deşi ţara nu e ocupatã de nisip ca la ei, ci doar de politicieni proşti şi corupţi. O fi auzit şi ei de o ţarã care poate sã producã energie electricã pentru douã sau trei ţãrişoare, dar care nu poate exporta şi nu poate consuma pentru cã nu mai are niciun fel de industrie. Cine ar mai dori sã mai vinã aici? Poate dacã statul român ar derula ceva politici de revitalizare a agriculturii sau i-ar pune la construcţia de drumuri sau i-ar folosi la construcţia unui baraj, dig, canal sau la o altã lucrare de importanţã majorã pentru ţarã. Un lac uriaş pentru irigaţii pentru zona de sud pârjolitã de secetã. Finalizarea drumurilor şi autostrãzilor. Adicã cine o sã ajungã în România, dacã nu unii nefericiţi, rupţi în fund şi în niciun caz medici şi ingineri. Ãia s-au dus deja în Germania sau Austria. Pânã şi teroriştii care s-au strecurat printre imigranţi au ales şi ei ţãri care conteazã. Şi dacã aruncã în aer vreun metrou pe acolo, apoi lumea îşi întoarce faţa, se revoltã, ia atitudine, are reacţii. La noi ar întreba: „Aşa şi? Acolo încã nu a ajuns civilizaţia. Le mai trebuie o sutã, douã de ani”. E o ţarã de mâna a doua pentru UE, o piaţã de desfacere şi un popor de consumatori. Atât. Visul imigrantului sirian nu e românesc. Atunci nu ar fi vis, ci mai degrabã coşmar. Adicã sã fugi din ţara ta sã ajungi în România sã dai şpagã unui politician sau unui medic din leafa ta mizerã de 1.000 de lei pe lunã? Şi şpaga sã fie 2.000 de lei? Nu cred cã e atât de prost sirianul. Poate doar sã nu aibe noroc şi sã fie forţat de împrejurãri sã ajungã aici. Şi stai puţin cã nu oricine îşi permite sã dea şpagã, ci trebuie sã tragi câteva luni sã poţi sã dai o şpagã amãrâtã la medic, sã te opereze. Pentru un politician-funcţionar trebuie sã strângi un an sau mai mult.