“ALDE Drobeta Turnu Severin are soluţii pentru dezvoltarea municipiului”

Reporter: Doamna Veronica Nicolae, sunteţi copreşedinte al ALDE Drobeta Turnu Severin. Ce reprezintã pentru dumneavoastrã aceastã funcţie politicã?
Veronica Nicolae: Deţin funcţia de copreşedinte al ALDE Drobeta Turnu Severin în urma alianţei politice dintre Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator. Dupã cum ştiţi, eu am fost numitã nu cu foarte mult timp în urmã în funcţia de preşedinte al PC Drobeta Turnu Severin. Pentru mine aceastã funcţie politicã pe care o deţin constituie o mare provocare, cu atât mai mult acum când reprezint o alianţã politicã, una care, în opinia mea, reprezintã cea de-a treia forţã politicã a ţãrii. Totodatã, o astfel de poziţie este şi o mare responsabilitate. Urmeazã o perioadã foarte intensã din punct de vedere politic, pentru cã va trebui sã adoptãm o strategie politicã şi electoral eficientã în perspectiva alegerilor locale de anul viitor. Trebuie sã definitivãm lista de consilieri locali municipali şi sã stabilim candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. În ambele cazuri este necesar sã identificãm oameni credibili, competenţi, oneşti, care au realizat ceva în domeniile în care activeazã, pentru cã numai în felul acesta ne putem atinge procentul pe care ni-l propunem.
Reporter: În ce mãsurã credeţi cã ALDE Drobeta Turnu Severin va obţine un procent foarte bun la viitoarele alegeri locale?
Veronica Nicolae: Pe lângã calitatea oamenilor propuşi pe lista de consilieri locali mai este nevoie de multã muncã, iar aici mã refer în primul rând la comunicare. Este imperios necesar ca mesajul nostru sã ajungã la cetãţenii municipiului Drobeta Turnu Severin, astfel încât în ziua votului aceştia sã cunoascã oferta noastrã electoralã. Municipiul Drobeta Turnu Severin are serioase probleme legate de investiţii, locuri de muncã, dezvoltare localã. Trebuie sã le oferim cetãţenilor municipiului, tinerilor din acest oraş, o speranţã cã suntem capabili sã facem ceva pentru ei. ALDE Drobeta Turnu Severin are soluţii pentru dezvoltarea municipiului Drobeta Turnu Severin. Vom definitiva oferta noastrã electoralã, lista de prioritãţi pentru fiecare domeniu în parte (economic, social, cultural, turistic etc.) de care are nevoie oraşul nostru în perioada urmãtoare. Dacã vom reuşi sã convingem prin oferta noastrã electoralã, un segment important din alegãtorii severineni ne va acorda votul de încredere şi astfel vom obţine un procent foarte bun.
Reporter: Credeţi cã cei care vor candida pe lista de consilieri locali a ALDE Drobeta Turnu Severin sunt persoane capabile şi competente sã se achite de aceste sarcini?
Veronica Nicolae: Eu însãmi am fost mulţi ani consilier local şi cunosc foarte bine problemle cu care se confruntã municipiul Drobeta Turnu Severin. De asemenea, ALDE Drobeta Turnu Severin are şi în acest moment 6 consilieri locali. Îi cunosc foarte bine, am lucrat împreunã, ştiu cât de mult s-au implicat în problematica localã şi au încercat sã rezolve multe din problemele comunitãţii locale. Sunt convinsã cã, dacã vor fi aleşi, consilierii ALDE Drobeta Turnu Severin se vor implica cu maximã responsabilitate în rezolvarea problemelor municipiului Drobeta Turnu Severin şi a cetãţenilor lui.
Reporter: Veţi candida pentru funcţia de consilier local din partea ALDE Drobeta Turnu Severin la alegerile locale de anul viitor?
Veronica Nicolae: Cu siguranţã mã voi regãsi pe lista de consilieri locali a ALDE Drobeta Turnu Severin. Consider cã am acumulat suficientã experienţã administrativã pentru a fi utilã comunitãţii locale în legislatura viitoare. Am avut şi am sprijinit multe iniţiative în Consiliul Local care priveau dezvoltarea municipiului Drobeta Turnu Severin.
Reporter: Ce mesaj transmiteţi susţinãtorilor alianţei din care faceţi parte?
Veronica Nicolae: ALDE s-a nãscut din nevoia de a fi o altfel de alternativã politicã. ALDE este un proiect politic în care eu cred şi pe care îl susţin cu toatã forţã. Susţinãtorilor noştri, locuitorilor municipiului Drobeta Turnu Severin, le transmit sã aibã încredere în noi. Suntem o alianţã care vine cu o nouã viziune de abordare a actului politic şi administrativ. Îi asigur cã în conducerea ALDE Drobeta Turnu Severin şi la nivelul organizaţiei judeţene sunt oameni credibili, oneşti, profesionişti şi responsabili, politicieni care pot contribui hotãrâtor la dezvoltarea municipiului şi a judeţului Mehedinţi.
A consemnat Mircea Popescu

Tags: