Lucrãri de reabilitare la acoperişul Spitalului de Psihiatrie din Drobeta Turnu Severin

Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat suma de 200 mii lei pentru refacerea acoperişului la Spitalul de Psihiatrie din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, alãturi de managerul Spitalului de Urgenţã, medicul Victor Marinescu Maliborschi, s-au aflat miercuri, 23 septembrie ac., într-o vizitã de lucru pentru a vedea stadiul lucrãrilor demarate la acoperişul Secţiei de Psihiatrie. Investiţia este absolut necesarã deoarece acoperişul se aflã într-o stare avansatã de degradare şi pune în pericol atât siguranţa pacienţilor precum şi a cadrelor medicale care îşi desfãşoarã activitatea aici.
“În urmã cu câteva luni de zile, Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat suma de 200 mii lei pentru refacerea acoperişului la Secţia de Psihiatrie din Severin. Ni s-a comunicat cã au început aceste lucrãri şi am venit sã vãd stadiul lor. Am avut o discuţie şi cu personalul medical de aici şi cu responsabilul de lucrare, sã urgenteze lucrãrile pentru cã existã riscul sã se strice vremea iar pagubele sã fie mai mari decât investiţia care se realizeazã. Pe de altã parte, am înţeles cã grupurile sanitare sunt într-o stare deplorabilã, lucru pentru care, în şedinţa ordinarã a Consiliului Judeţean vom aloca suma de aproximativ 100 de mii de lei sã se refacã şi grupurile sanitare” a precizat Aladin Gigi Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.