Nu oricine ajunge un mare şpãgar

Efectiv nu mai ai nimic de adãugat când îl vezi pe primarul capitalei ţãrii tale trimis în cãtuşe la beci pentru cã a luat şpagã, aşa, senin, ca orice medic obişnuit cu procedura respectivã. Problema este cã şpãgarul nu a fost prins în flagrant dupã ce a ieşit din sala de operaţie. Pânã la urmã era iertat de pulime, cum îi place sã spunã, pentru cã a salvat o mie de vieţi sau câte or fi pânã acum. A extras nu ştiu câte chisturi şi a rezolvat nu ştiu câte coloane şi ocluzii sau pancreatite. Problema este cã doctorul a continuat obiceiul strãbun şi pe holurile primãriei. A extras şi el partea luni din contracte publice, finanţate din banii noştri.
Unii spun cã Oprescu avea şpaga în sânge şi nu conta suma. Boala respectivã nu se poate trata decât prin pensionare sau prin deces. Nu existã doctor care sã-l vindece pe Oprescu. Chirurgul suferã de o formã gravã şi cronicã de şpãguitã şi ar fi nevoie de o echipã internaţionalã de chirurgi care sã îi extragã dorinţa de a lua şpagã, indiferent de sumã şi indiferent de averea pe care a acumulat-o pânã în prezent. Doctorul Oprescu poate cã este iertat de unii, de alţii pe care i-a tãiat de-a lungul vieţii şi pe care poate cã i-a salvat. Primarul Oprescu nu va fi iertat niciodatã în istoria ţãrii. Nu mai este acel politician sau administrator care poate şi-a pus sau nu amprenta pe capitala ţãrii, ci doar un nume pe o listã uriaşã de demnitari şi politicieni români şpãgari, care au fost suficient de inabili, astfel încât sã fie prinşi de organele legii. Omul acesta, la cum se comporta şi la cum aratã pe ecrane, lua mitã ca şi cum respira sau cum bea apã sau altceva. Nu oricine ajunge un mare şpãgar. Este nevoie de ani de asumare interioarã, de exerciţiu şi practicã îndelungatã. Poate cã prima datã este cel mai greu sau poate cã se învaţã din rezidenţiat. Atunci şpaga devine ceva firesc, un demers aproape obligatoriu, precum micţiunea sau defecaţia. Numai cã primarul Oprescu a defecat pe imaginea Bucureştiului şi a României, prin boala sa cronicã de care suferã. Nu-l vor putea vindeca nici anii grei de puşcãrie, dacã va avea parte de ei, pentru cã deja au început sã aparã bolile în CV-ul edilului prins cu euro. Nici nu îi plãceau decât euro, aşa spun denunţãtorii. Oricine avea acces în biroul primarului, dacã venea cu suma potrivitã. Şi nu doar o datã, ci constant. Oare cum este ca primar sã primeşti în mod constant şpagã, sub perna de pe canapeaua de casã. Pare visul oricãrui român care a reuşit în viaţã. Sã fii ales primar, sã te trezeşti de la ora 5 şi sã pleci la primãrie. Apoi ajungi seara pe la 22,00 – 23,00 acasã, obosit, surmenat de la audienţe, plimbãri pe şantiere, poduri şi pasarele, strãzi mai mult sau mai puţin asfaltate, şedinţe de Consiliul Local sau Municipal şi altele. Sau chiar extenuat de secretara care vrea şi ea ceva în plus de la viaţã. Apoi, întreg universul se prãbuşeşte pe canapea, alãturi de tine. Dar nu se încheie ziua aşa, ci în timp ce urmãreşti ştirile în reluare întinzi mâna spre pernã. Perna ornamentalã. Perna lui Oprescu. Probabil cã nici nu îşi lua privirea de la tv când pipãia punga. Încerca sã dibuiascã suma dupã mãrimea pungii. Pungã de plastic sau de hârtie. Nu a lãmurit nimeni acest aspect. Era jocul lui Oprescu. E ca şi cum ai duce bomboane la un copil şi vrea de fiecare datã sã vadã ce a primit. Era alinarea lui Oprescu, dupã o zi extenuatã la primãrie, în slujba pulimii, care nu ştie cum e cu şpãgile groase pe lumea asta. Nici nu le-a fost greu anchetatorilor sã punã mâna pe peştele cel mare. Bafta procurorilor a fost cã Oprescu e afectat la nivelul ADN-ului şi o echipã de geneticieni ar realiza un studiu interesant pe doctorul Oprescu. Dar perna? Perna lui Oprescu? Oprescu e doar un alt escu în istoria ţãrii. Dar perna poate cã a fost martor la atâtea episoade interesante. Mulţi români nu au fost niciodatã în situaţia pernei lui Oprescu. Poate nu câştigã într-o viaţã atâta. Oare perna lui Oprescu e probã la dosar, a fost reţinutã şi ea cu primarul? Apoi mai este o întrebare. Dacã tot ai atâţia bani la vedere şi un stomac de om nu poate asimila atâta, dat fiind faptul cã edilul locuia singur, teoretic, unde se duceau şpãgile? Presta pânã la deces pentru fiul sãu. Aici ar putea exista o scuzã nobilã, dar l-a învãţat şi pe ãla micu sã trãiascã din muncã necinstitã. Sunt multe întrebãri fãrã rãspuns. Cert este cã în Oprescu unii au identificat arhetipul şi forma purã a excelenţei în şpagã. Este etalonul şi modelul. Oprescu a fãcut ca şpaga sã parã un fenomen natural, o componentã a naturii umane. Ar trebui sã fie prezent în istoria antropologiei.