Hai la fotbal de masã!

* Ne-am umflat muşchii degeaba! Cu gândul la un marş triumfal în meciurile cu Ungaria şi Grecia şi la faptul cã nu-i de ici de colo ca, în clasamentele FIFA, sã figurãm pe un mai mult decât onorant loc 7, am pierdut din vedere durerosul adevãr cã Naţionala de fotbal a României este un team încropit din jucãtori din lumea a treia a fotbalului, cu care nici cel mai binevoitor şi mai valoros antrenor nu poate obţine, decât ocazional, rezultate care sã-i mai scoatã, cât de cât din amorţire, pe milioanele de suporteri. Când Victor Piţurcã (selecţionerul cu care s-a început aceastã campanie de calificare la Euro 2016 şi sub conducerea cãruia au fost obţinute rezultatele care au plasat România în fruntea clasamentului grupei F) spunea cã „asta este valoarea jucãtorilor, în funcţie de ea stabilesc strategia, modul de abordare a fiecãrui meci”, mulţi îl puneau la zid, acuzându-l de lipsã de profesionalism, de îndrãznealã tacticã şi de alte asemenea grozãvii. Când s-au vãzut cu jumãtate din sacii calificãrii în cãruţã,mai marii FRF au fãcut pe dracul în patru ca sã-i facã vânt de la conducerea Naţionalei. I-a costat ceva, dar au reuşit. A venit, în locul lui Piţi, „tata Puiu” – fost mare jucãtor şi antrenor inspirat al „generaţiei de aur” – dar omul se pare a nu fi înţeles cã strategia pupatului icoanelor şi-a epuizat rezerva de minuni. Aşa se face cã rezultatele obţinute de Naţionala României sub conducerea generalului Iordãnescu au fost modeste, în faţa unor adversari (Ungaria, Grecia) mai mult decât modeşti. Ungurilor se vedea clar cã le-a fost fricã de noi (chiar, de ce oare?), iar grecii, pentru care meciul nu prezenta absolut nicio mizã, mai cã nu ne invitau sã ne dea mingea sau sã-şi dea singuri gol. Cum s-a ajuns aici?
* Fãrã a încerca neapãrat o analizã a situaţiei, dupã pãrerea mea, douã sunt cauzele fenomenului: valoarea jenantã a fotbalului din Liga I, unde au ajuns sã joace tot felul de reşapaţi afro-asiatici, şi dezinteresul total pentru descoperirea şi creşterea copiilor şi juniorilor talentaţi de pe meleagurile noastre. Pe vremuri, în România, funcţionau, cu excepţionale rezultate, câteva pepiniere celebre, la Craiova, la Piteşti, la Bacãu. De când nu s-a mai auzit de vreun tânãr fotbalist ridicat din aceste centre? O tempora! Pe de altã parte, aşa-zişii stranieri, care alcãtuiesc Naţionala în quasi-totalitate, lustruiesc bãncile de rezerve pe la echipele lor, adicã mai mult nu joacã. Şi atunci, de unde fotbalul mamei ei de formã sportivã? Mai bine s-o dãm pe fotbal de masã, mai ales cã puşcãriile patriei sunt supraaglomerate, iar oamenii de acolo trebuie sã aibã şi ei o activitate.
* Ne întrebam, în numãrul trecut, dacã a început sesiunea de toamnã la DNA. Când credeam cã este vorba doar de un joc de glezne, de un „minut” de încãlzire, dacã mã-nţelegeţi ce vreau sã spun, ne trezim cu vestea cã primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prins la borcanul cu miere. Luând, adicã, mitã. Nu tocmai mult, vreo 25.000 de euroi. Cicã ar fi fost un flagrant, ceea ce nu s-a adeverit, dupã relativa liniştire a apelor. În valuri, au început sã curgã, pe canalele de… scurgere a ştirilor, tot felul de amãnunte picante, nu-i aşa, semnificative, menite, fireşte, sã dea greutate, credibilitate, evenimentului, sã consolideze legenda coruptibilitãţii opresciene. Ce mai încoace şi încolo, doctorul Oprescu a fost condus, cu tot tam-tam-ul de rigoare în arestul poliţiei Capitalei, fix în celula în care era pus la pãstrare „marele terorist” Mohammad Munaf! Tare, tare de tot, n’est-ce pas? Treaba este cã, în ciuda emoţiei fireşti, care a cuprins mai toatã suflarea sensibiloasã, în ciuda seriei parcã fãrã sfârşit de pocnitori de presã, lumea a început sã revinã cu picioarele pe pãmânt şi sã aşeze toate aceste „focuri de artificii” în paradigma lor potrivitã. Sincer, îmi pare rãu de ceea ce i se întâmplã lui Sorin Oprescu. Este un om pe care l-am cunoscut şi pe care l-am apreciat. Dacã a greşit, dacã a comis-o, inclusiv în sensul sugerat de acuzatorii sãi, Oprescu este suficient de puternic, de bãrbat pentru a înfrunta totul cu demnitate, pentru a se apãra şi pentru a-şi recãpãta locul cuvenit în societate. Cicã încarcerarea lui – zice propaganda de serviciu – ar fi „bomba politicã a anului”. Din asta ar trebui sã înţelegem cã Bãsescu Traian şi gaşca sa celebrã de infractori au fost fãcuţi pierduţi prin noianul de dosare despre care se zicea cã-i apasã. Ei, aşa mai merge! Cum ne-am fi putut închipui cã motoarele Justiţiei „independente” s-au gripat?
* În plin scandalul iscat de încãtuşarea lui Sorin Oprescu, cine sare ca proasta din baie? Nimeni altul decât Boier Cãcãreazã, cunoscut şi sub pocãitul nume de Gheorghe Becali. Ãsta, care şi-a luat de nu ştiu câte ori angajamentul – parafat cu zeci de cruci largi, din creştetul capului pândit de calviţie şi pânã mai jos de buric – cã nu va mai face valuri prin viaţa publicã româneascã, a intrat în direct pe un post de televiziune şi a început sã-i dea sfaturi lui Oprescu. El, ca un om trecut prin toate astea, de! Cã sã recunoascã, nu-i aşa, cinstit, totul, cã scapã doar cu şase luni la mititica şi apoi cu un arest la domiciliu, cã boul bãlţii, cã o fi, cã o pãţi, cã madame Kovesi este o zeiţã a anticorupţiei şi a dreptãţii, cã el ar vota-o oricând pe ea şi DNA –ul ei. Aţi vãzut cum se cuibãreşte jigodia pânã şi în fiinţa trecutã, nu-i aşa, prin atâtea ritualuri de purificare a creştinului numãrul unu al patriei? Ce şi-o fi zis el? O limbã groasã, acolo, pe fundul lat al fostei baschetbaliste nu stricã, ba prinde chiar bine, la o adicã… Hai sictir, jigodel! Noi l-am compãtimit sincer pe acest individ, considerând cã face puşcãrie degeaba. Dar dacã el, în puşcãrie, nu a învãţat decât s-o pupe-n cur pe Kovesi, în ideea de a se pune, cât de cât, la adãpost în dosãrelele care-l mai aşteaptã, pentru sãnãtatea moralã a naţiunii ar fi fost mai bine sã rãmânã acolo. Mãcar pentru încã vreo doi-trei ani.