Facem pariu cã dacã luãm un pesedist sau un liberal de pe stradã şi-l punem sã-ne explice cu subiect şi predicat ce e cu excluderea lui Mircea Geoanã sau cu acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Bãsescu, bag mâna în foc cã se va bâlbâi şi cã nu va fi în stare sã aducã în discuţie argumente solide, ci doar sforãieli politicianiste, la fel cum fac şi liderii USL de la Bucureşti. Preocupãrile celor din USL par foarte depãrtate de realitatea româneascã şi, mai mult de atât, nu oferã deloc imaginea unui monolit politic gata sã-şi scoatã de pe scenã adversarii la viitoarele alegeri. Sigur, pânã la alegerile din 2012 scandalul Mircea Geoanã va trece, cu un rezultat sau altul, dar va rãmâne în urmã un gust amar legat de modul în care PSD îşi trateazã foştii preşedinţi. Ieri preşedinte, azi ins cu stofã de trãdãtor scos în şuturi de foştii sãi colegi de partid. Pãi e frumos?
Dar sã ne amintim cã nici Iliescu nu a fost departe de aceastã posturã ingratã, şi la un trecut congres, a plecat aproape în lacrimi, învins, şi chiar hulit.
Cât priveşte acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Bãsescu nu ştiu cine mai dã doi bani pe aşa ceva, şi pe cine, dintre cetãţeni, mai preocupã cu adevãrat un astfel de subiect. Ce am rezolva efectiv dacã l-am schimba pe Bãsescu? Ar merge mai bine economia? S-ar stopa corupţia? S-ar crea locuri de muncã? ªi ce sens are sã-l schimbi când mai are, sãracul, încã puţin şi intrã singur în cartea de istorie, adicã pleacã constituţional de la Cotroceni. Momentul ideal al suspendãrii a fost ratat cu succes în urmã cu ceva timp.
În loc sã-l lase pe Bãsescu sã fiarbã în sucul propriei decredibilizãri, USL îl reanimã şi pune pe tapet o temã moartã şi fãrã şanse. Cãci ce şanse reale au sã-l suspende? Practic nici una. PSD îşi dã şuturi singur, iar PNL îl urmeazã în oglindã, ca un mim pitic. Când te gândeşti cã împreunã au de gând sã guverneze aceastã ţarã din 2012 încolo mai cã îţi vine sã te întrebi dacã chiar meritã sã te deranjezi sã mergi la vot, când va fi sã fie. Sã votezi ce? Un parlament în care sã fluture majoritar steagurile liberale şi social-democrate şi care sã dea un guvern proporţional, dar care guvern nu ştim cu certitudine cât timp va rezista, ţinând cont de tradiţia trãdãrilor, rãbufnirilor şi orgoliilor politice autohtone? Cine mai crede în viabilitatea alianţelor politice?
În tabãra adversã, a democrat-liberalilor, jalea e la ea acasã. Cazul primarului de la Cluj, Apostu, a pus PD-L cu botul pe labe la capitolul imagine publicã. Un asemenea caz te face sã te întrebi la modul cel mai serios oare câte astfel de cazuri similare dar nedescoperite sau nedezvãluite public nu mai existã în ţarã? Câţi primari ai puterii nu fac la fel ca Apostu de la Cluj, doar cã în ei nu a dat încã DNA. Câtã lãcomie şi câtã nesimţire se ascunde sub faldurile politicii?
Noroc cu procurorii şi cei de la SRI cã ne mai deschid ochii asupra indivizilor pe care i-am votat cu ochii închişi cândva. Pentru PD-L, oricum ar da-o unii sau alţii din cei aflaţi la putere, cazul Apostu e ca o piatrã tombalã din punct de vedere al imaginii publice. Va fi greu, dacã nu imposibil, sã fie şters curând din memoria colectivã. Iar imaginile pe care le tot ruleazã unele televiziuni, în care apar Apostu şi Boc, pe scenã, vor bântui multã vreme prin mintea românilor sastisiţi pânã peste cap de toate jocurile şi de toate mizeriile din politica de la noi.
