Drumarii intervin cu lucrãri de reparaţii pe Dealul Colibaşi

O porţiune de trei kilometri din Drumul Naţional 67 care leagã Drobeta Turnu Severin de Târgu Jiu va intra în reparaţii începând de sãptãmâna viitoare. Şoseaua este un coşmar pentru conducãtorii auto care traverseazã zona din cauza denivelãrilor extrem de periculoase.
Multã rãbdare, dar mai ales multã îndemânare la volan îţi trebuie ca sã poţi traversa o porţiune de circa 300 de metri pe Dealul Colibaşi. Terenul instabil a luat-o la vale, iar denivelãrile formate sunt foarte greu de traversat. Ghinionul face cã firma de construcţii desemnatã în urmã cu câţiva ani sã repare acest drum sã intre în insolvenţã şi marţi, 25.08.a.c., a cerut rezilierea contractului în mod unilateral.
Miercuri, la Prefectura Mehedinţi a avut loc o întâlnire între prefectul Nicolae Drãghiea şi reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova şi Poliţiei Rutiere Mehedinţi pentru a se stabili mãsurile care trebuie luate, astfel încât circulaţia rutierã sã se desfãşoare în zonã în condiţii de siguranţã pentru conducãtorii auto. S-a convenit ca de sãptãmâna viitoare, angajaţii de la DRDP Craiova sã intervinã pentru reparaţia drumului.

„Am avut o întâlnire cu domnul prefect şi cu Poliţia Rutierã. Din acest moment putem sã intervenim pe activitatea de întreţinere şi sã rezolvãm temporar problemele de acolo, astfel încât sã putem asigura o circulaţie în condiţii de siguranţã minimalã. A fost un contract, constructorul a intrat în insolvenţã, a denunţat unilateral contractul, legea îi permite acest lucru, nu avem cum sã ne opunem la acest lucru”, a declarat Adrian Lumezeanu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.
„Am stabilit ca începând de sãptãmâna viitoare pe sectorul respectiv de drum sã se execute lucrãri de reparaţii. E vorba de sectorul de la Malovãţ, kilometrul 8 pânã la kilometrul 31, unde este acea denivelare mare existentã în Dealul Colibaşi”, a spus la rândul sãu comisarul şef Gabriel Licã, şeful Poliţiei Rutiere Mehedinţi.
Prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drãghiea, a precizat cã cel mai probabil în zonã va fi instituitã şi o restricţie de tonaj întrucât „existã foarte multe autovehicule de mare tonaj care nu plãtesc taxa de drum pe tonajul respectiv”:
„S-a pus problema închiderii dacã nu poate fi cel puţin reparat drumul, mai ales în secţiunea Colibaşi pentru cã situaţia a ajuns destul de instabilã. Este vorba de nesiguranţa cetãţeanului în trafic. Sunt multe persoane care nu cunosc drumul şi vin pentru prima datã, nu a fost semnalizat corespunzãtor, nu a avut nici mãcar o intervenţie de doi metri pe el. Ni s-a promis, cu data de începere luni, 31 august, a reparãrii porţiunii de 3 kilometri, dar în special a porţiunii de 300 de metri pentru a fi redatã traficului rutier pe un anumit segment de tonaj”.
În zonã vor fi înmulţite şi controalele din partea Poliţiei Rutiere Mehedinţi şi a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.