Mehedinţiul, tot mai inexistent
Fãrã echipã în ligile naţionale de seniori, Mehedinţiul mai respirã doar prin câţiva jucãtori, care şi-au gãsit angajamente în alte colţuri ale ţãrii.
Dacã în Liga I activeazã Andrei Enescu (CSMS Iaşi) şi Cãtãlin Doman (Poli Timişoara), în eşalonul secund joacã numai Silviu Balaure, la FCM Baia Mare.
În Liga a III-a, cei mai mulţi mehedinţeni evolueazã la Sporting Roşiorii de Vede, unde sunt legitimaţi Ionel Lãtea, Ionuţ Manda, Cristian Aldea şi Dalin Munteanu. Echipa din Teleorman are şi director sportiv severinean, pe Petre Vucea. Tot în eşalonul terţ, dar la Minerul Motru vor juca, din noul sezon, Claudiu Ghighilicea, Andrei Dicu şi Georgian Tobã, FC Olt Slatina mizeazã pe Bobi Verdeş, la FC Juventus Bucureşti evoluezã Mãdãlin Mihãescu, iar Cristian Poianã (foto) a ajuns la Vulturii Lugoj. Deceniul trecut, Mehedinţiul se putea lãuda chiar şi cu 5 jucãtori convocaţi la echipa naţionalã de seniori, unde erau selecţionaţi Florin Costin Şoavã, Mirel Matei Rãdoi, Flavius Stoican, Gabriel Boştinã şi Dorel Stoica.
Frontiera – CSS Drobeta, din nou în runda inauguralã
La fel ca în sezonul precedent, ACS Frontiera Drobeta şi CSS Drobeta se întâlnesc în prima etapã a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani. Derby-ul local va avea loc sâmbãtã, de la ora 12 (juniori A), respectiv 14 (juniori B) pe Stadionul Termo.
În noua stagiune, cele douã echipe severinene au fost repartizate în seria a V-a, din care mai fac parte FC Caransebeş, Metalul Reşiţa, LPSTârgu Jiu, FC Hunedoara, CFR Mineria, LPS Sebeş, Viitorul Simiu, LPS Banatul Timişoara, Şoimii Pâncota şi FC Bihor Oradea.
“Din noul sezon, nu mai facem parte din seria a IV-a, unde predominau echipele din Oltenia. Vom avea deplasãri mai lungi, dar ne dorim sã avem rezultate cât mai bune şi sã ne clasãm pe primele douã locuri. E o serie dificilã, dar am încredere în bãieţi. În prima etapã, nici nu concep sã nu ne impunem cu ambele grupe”, a spus antrenorul de la CSS Drobeta, Marian Brihac.
Sezonul trecut, în prima etapã, echipa sa trecea de Frontiera cu 9-1 la juniori A, respectiv 6-3 la juniori B.


