Dupã 0-3 cu Steaua şi 3-0 cu Iaşi, CS Pandurii Târgu Jiu a remizat, scor 1-1 cu CFR Cluj, în cel de-al treilea meci al sezonului disputat pe “Municipalul” severinean. Încurajatã de doar 1000 de spectatori, echipa gorjeanã a deschis scorul, contrar cursului jocului, în minutul 33, prin sârbul Marko Momcilovic, iar spanionul Cristian Lopez a egalat înainte de pauzã, ambele goluri fiind marcate cu capul. Anterior, craioveanul Mihai Roman ratase o ocazie rarisimã pentru gazde, într-o fazã în care s-a aflat singur cu portarul advers. Deşi oaspeţii au trimis balonul în barã, în partea secundã, rezultatul nu l-a mulţumit pe antrenorul Pandurilor, care spera într-o victorie, dupã ce echipa sa pierduse runda precedentã cu 3-0 la Chiajna. “Sunt nemulţumit, fiindcã îmi propusesem trei puncte de la aceastã partidã. În prima reprizã am intrat mai greu în joc, am fãcut greşeli, nu am avut personalitate şi încredere. În partea secundã am fost echipa cu mai multã iniţiativã şi, cu mai multã concentrare, puteam sã câştigãm. E adevãrat cã şi CFR Cluj a avut douã şanse bune de gol. La jumãtatea turului avem 9 puncte, aşa cã putem spune cã suntem în grafic. Avem însã mult de muncã pentru a ne califica în play-off, între primele şase echipe”, a declarat Eduard Iordãnescu. Tehnicianul Pandurilor a pus evoluţia slabã, în meciul de luni searã, a atacantului Mihai Roman, pe seama faptului cã acesta e cu gândul la un transfer în liga secundã din Germania. Şi mijlocaşul Paul Anton e pe picior de plecare, fiind dorit în prima ligã din Rusia. Cei doi titulari au şanse mici sã mai joace în urmãtorul joc de pe propriul teren al echipei gorjene, care pe 29 august, de la ora 21, va primi vizita celor de la Dinamo Bucureşti. Cele douã echipe se vor reîntâlni, tot la malul Dunãrii, pe 9 septembrie, în primul tur al Cupei Ligii. Cu CFR Cluj, CS Pandurii a mizat pe: Mingote – Unguruşan, Vasco, Şandru (Filipetto ’46), Momcilovici – Droppa, Mrzljak – Hora, Nistor, Nicoarã (Ciucur ’76) – Roman (Wellington ’46).
Rezultatele etapei a VII-a
Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 2-1
Poli Timişoara – CSU Craiova 1-1
Steaua – ASA Târgu Mureş 0-0
FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-3
CMSM Iaşi – Dinamo Bucureşti 0-0
Viitorul Constanţa – Concordia Chiajna 3-1
Pandurii Târgu Jiu – CFR Cluj 1-1
Clasamentul Ligii I
1. A.Giurgiu 7 4 2 1 14-12 14
2. Dinamo 7 3 4 0 7-2 13
3. Constanţa 7 3 4 0 13-9 13
4. Iaşi 7 3 2 2 5-6 11
5. Tg. Mureş 7 2 4 1 7-3 10
6. Steaua 7 2 4 1 6-4 10
7. Târgu Jiu 7 2 3 2 6-8 9
8. Cluj* 7 3 3 1 9-6 6
9. Craiova 7 1 3 3 5-6 6
10. Botoşani 7 1 3 3 5-7 6
11. Chiajna 7 1 2 4 8-11 5
12. Timişoara 7 1 2 4 4-8 5
13. Voluntari 7 0 4 3 4-10 4
14. Ploieşti* 7 1 4 2 6-7 1
*Echipe penalizate cu câte 6 puncte
Programul etapei viitoare
Vineri, ora 18,30: ASA Tg. Mureş – FC Voluntari
Vineri, ora 21,00: Viitorul Constanţa – Poli Timişoara
Sâmbãtã, ora 18,30: FC Botoşani – Pandurii Târgu Jiu
Sâmbãtã, ora 21,00: Dinamo – Petrolul Ploieşti
Duminicã, ora 18,30: CSU Craiova – Steaua
Duminicã, ora 21,00: Astra Giurgiu – CSMS Iaşi
Luni, ora 21,00: Concordia Chiajna – CFR Cluj


