Toatã viaţa a studiat şi a creat. Aceasta i-a fost singura satisfacţie şi mângâiere. Încã de când era elev în liceu şi conducerea şcolii i-a luat pe elevi sã dea jos din podul şcolii cãrţile vechi – cã erau ediţii din regimul trecut şi trebuiau arse, el, ca elev şi ca om nu înţelegea acest lucru şi trãia o revoltã nemãrturisitã în suflet. Câteva, pe care a reuşit sã le salveze, cerând voie la paznici, le-a reţinut. Dar cele 22 cãrţi, – atât a putut el lua – era o nimica toatã! Rãmâne gestul: o picãturã de omenie într-o mare de barbarie şi inconştienţã. Cartea şi copilul! Iubirea şi pârjolul. În sufletul copilului a crescut iubirea faţã de oameni. Cei care trimiseserã camioanele sã ridice cãrţile nu erau oameni.
Omul despre care vreau sã vã spun câteva cuvinte, Virgiliu Tãtaru, a cunoscut şi el consecinţele pârjolului – cel de-al doilea rãzboi mondial, în care i-au murit tatãl şi fratele cel mare şi seceta cumplitã din 1946- 1947 trãitã de o familie sãracã de ţãrani cu cinci copii.
Virgiliu a vãzut lumina zilei pe 19 mai 1938 în comuna Jirov, satul Cernaia ca cel mai mic copil din cei cinci fraţi ai lui Pavel Tãtaru şi ai Leonidei, care de fapt a şi rãmas sã-i creascã. Tata, care era paznic la bancã în Bucureşti, nici nu l-a cunoscut pe Virgiliu , fiindcã a cãzut în luptele de la Stalingrad. Rãmasã singurã cu cinci copii, mama a trebuit sã se descurce. Şi cum sã te descurci? Noroc cu mãtuşa Veta, care i-a venit în ajutor. Pe Virgiliu l-au dat spre adopţie unei familii, Oprican, din satul Mãru Roşu, iar dupã ce au mai crescut fraţii a intervenit pe lângã ei ca sã se ajute. Astfel micuţul Virgil a fost gãzduit de Nicolae, care ajunsese colonel în armatã. Tot Nicolae a ajutat-o şi pe Iulia sã se angajeze la A.P.A.C.A.
Virgil a iubit foarte mult cartea, iar pãrinţii adoptivi l-au dat la învãţãturã: l-au dat sã urmeze Liceul Pedagogic din Turnu- Severin. Dar nici aici n-a avut mai mult noroc. Dupã un an i-au cerut adeverinţã cã pãrinţii adoptivi s-au trecut la colectiv şi i-au luat bursa. A dormit prin garã, a mâncat la cantina liceului alãturi de alţi trei copii sãraci, prin bunãvoinţa secretarului şcolii. Dar dupã doi ani liceul pedagogic din Severin s-a desfiinţat şi Virgiliu a trebuit sã plece acasã, unde şi-a ajutat familia în gospodãrie. Dupã câţiva ani şi-a continuat studiile liceale la Liceul din Strehaia, nou înfiinţat. A stat în gazdã la “muma Sãndica” (Alexandra Vitcu) care se mulţumea cu douã care de lemne pentru chirie. El era un copil model cuminte şi muncitor. Mama Sãndica îl trata ca pe fiul ei.
Dupã terminarea liceului la Strehaia s-a înscris la filologie la facultatea de ziaristicã, unde a reuşit cu bursã. Şi aici a fost un student foarte bun. Pasiunea pentru jurnalisticã şi-a cultivat-o încã din liceu, unde scria reportaje pentru care a şi fost premiat. A avut şansa sã fie elevul eminentei profesoare de limba românã Marcela Stãnculescu.
A terminat facultatea şi a lucrat la ziarul “Înainte” o perioadã, dupã care s-a stabilit în Drobeta Turnu Severin sã lucreze la ziarul “Viitorul” de unde a şi ieşit la pensie pe caz de boalã. Activitatea de creaţie n-a întrerupt-o pânã în prezent. Muncea cel puţin şase ore pe zi: studia, întocmea fişe, crea. Sunt mii de pagini parcurse. A pus în evidenţã personalitãţile culturale mehedinţene care au creat în diferite domenii, precum şi numeroşi oameni de stiinţã de valoare naţionalã. Poate fi numit un Mecena al judeţului nostru.
Are o culturã temeinicã, însuşitã în şcolile pe unde a trecut, dar şi ca autodidact. La facultate a avut noroc de dascãli iluştri ca G. Cãlinescu, Al. Rosetti, Al. Graur, Al. Piru, Ov. S.Crohmãlniceanu, B. Cazacu, Al. Balaci, Mioara Avram, G. Ivaşcu, D. Micu. ş.a.
Licenţa în filologie o obţine cu dificila tezã “Publicistica lui George Cãlinescu”.
Ca sã vã daţi seama de activitatea de cercetare şi de creaţie a acestui om de valoare pentru judeţul nostru vã dãm succint câteva informaţii: a publicat peste 40.000 de articole despre oameni, creatori şi cãrţi (are peste 700 biografii, are note, reportaje, cronici literare, teatrale, cinematografice, foiletoane care sunt publicate în Clipa, Columna, Apollodor, Adolescentul, Contempo-ranul, Cultura generalã, Danubius, Datina, Drobeta, Flacãra, Gazeta de Severin, Gazeta literarã, Glia strãbunã, Mehedinţi –culturã şi civilizaţie, Mehedinţi –istorie şi culturã, Munca, Tribuna, Porţile de Fier, Ramuri, Şcoala Mehedinţiului, Viaţa studenţeascã, Viitorul, Obiectiv mehedinţean, etc.
În 2001- 2005 a publicat peste 700 biografii ale personalitãţilor mehedinţene, incluse apoi în Dicţionar – are peste 20 de volume editate. Dicţionarul personalitãţilor mehedinţene, în 2 volume, are aproape 1.000 de pagini în care cumuleazã 2.769 de biografii. Este un autor extraordinar de prolific. Romanul “Tu eşti fratele meu” este consacrat eroismului şi sacrificiului celor care au ridicat cutezãtoarele construcţii ale Sistemului de Navigaţie şi Hidrotehnice de la Porţile de Fier I şi II, cãrora le-a fost convingãtor şi inspirat cronicar (Dupã 50 de ani, pag.199).
Este membru al Uniunii Ziariştilor din România, precum şi al Uniunii Internaţionale a Ziariştilor. Din pãcate acum e nevoit sã lupte cu o boalã grea are alãturi soţia, care l-a sprijinit cu mult devotament în activitatea sa şi copiii. Consider cã autoritãţile atât cele judeţene, cât şi cele naţionale de specialitate, care-i sunt mult îndatorate, au fãcut prea puţin pentru el. Acest om blând şi cu suflet mare a fãcut prea mult pentru ţara lui. În primul rând familia – tatãl mort în rãzboi la Stalingrad, şi fratele cel mare Emil (n.1927) cãzut la 18 ani în munţii Tatra, iar fratele Nicolae, ajuns colonel, a murit în Revoluţia din 1989.
Din toate scrierile lui Virgiliu Tãtaru rãzbate un patriotism ardent, care îl face demn de toatã stima şi consideraţia noastrã şi a urmaşilor. Fostul lui profesor îi doreşte sã iasã din nou învingãtor ca de atâtea ori în lupta cu destinul uneori nemilos.
PROF. DUMITRU BÃDESCU
STREHAIA – MEHEDINŢI
