Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a înmânat marele premiu din cadrul Festivalului “Ponoare, Ponoare”, unei tinere din BUCOVINA.
În aceste zile a avut loc cea de-a X-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional de Muzicã Popularã “Ponoare, Ponoare”, la care au participat tineri interpreţi de muzicã popularã, solişti vocali şi instrumentişti, veniţi din toate colţurile ţãrii.
Evenimentul a reunit diverse recitaluri de excepţie, susţinute de cunoscuţi interpreţi de muzicã popularã precum şi dansuri populare executate de diverse ansambluri. Festivalul s-a desfãşurat într-un cadru natural mirific, lângã Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeanã Ponoarele şi la el a fost invitat sã participe preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, alãturi de consilieri judeţeni şi directori de deconcentrate. La eveniment a fost prezent şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ionicã Negru.
Preşedintele Aladin Georgescu a fost cel care a înmânat premiul marelui câştigãtor al Festivalului, o tânãrã din Bucovina, Andreea Chisãliţã. Pe aceastã cale, Aladin Georgescu a ţinut sã îl felicite pe primarul din Ponoarele şi pe organizatorii evenimentului, pentru reuşita de care au dat dovadã şi în acest an.
De asemenea, au fost acordate premii pentru autenticitatea costumului popular şi pentru cea mai bunã pereche de dansatori.